Fabrica Zentiva România, unitatea de producţie a Sanofi, sărbătoreşte anul acesta o jumătate de secol de leadership industrial, potrivit unui comunicat de presă.
În prezent, fabrica Zentiva România produce anual aproximativ 48 de milioane de cutii de medicamente. Compania îşi propune să crească producţia locală cu 50% în următorii cinci ani, investind aproximativ 9 milioane de euro în unitatea industrială.
Exporturile reprezintă în momentul de faţă peste 10% din producţia locală în termeni de valoare şi 8% în termeni de volum. Compania exportă 19 produse în 62 de SKU-uri (forme de prezentare) pe 13 pieţe europene, printre care Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Portugalia. În următorii 5 ani, volumul exporturilor va creşte până la 50% din producţia locală.
"Avem o prezenţă diversificată şi puternică pe piaţa din România, oferind soluţii de tratament complexe printr-un portofoliu echilibrat, care cuprinde medicamente inovatoare, soluţii pentru boli rare, generice, medicamente OTC şi vaccinuri. Cu peste 800 de angajaţi (dintre care 400 în unitatea de producţie), Sanofi este un partener de încredere şi pe termen lung al sistemului de sănătate, contribuind în mod semnificativ la economia locală şi la PIB-ul ţării. Pentru viitor dorim să ne consolidăm poziţia şi să contribuim tot mai mult la sănătatea românilor", a declarat Jacques Nathan, Country Manager Sanofi România şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Zentiva SA.