Acţiunile companiei "Zimtub" Zimnicea (simbol ZIM) au fost vedetele ultimei luni, înregistrând, în perioa-da 12 martie - 13 aprilie, o apreciere de 65,67% (raportat la moneda europeană), până la 1,86 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Şi tradiţionaliştii care au preferat, la începutul lunii martie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", ATE Bank, Alpha Bank, Credit Europe, Garanti sau Marfin Bank au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, marţi, un câştig de 0,27% din suma depusă.
Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată, au stat mai bine. Metalul galben a oferit o rentabilitate de 4,38%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 112 lei.
Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai slab inspiraţi, înregistrând pierderi uşoare la această categorie de plasament, datorită deprecierii leului în raport cu moneda euro. Cele mai mici pierderi le-ar fi obţinut dacă ar fi optat pentru ATE Bank şi Garanti, care au avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.
Din aceleaşi motive, şi persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap", au înregis-trat pierderi de 1,20%.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "Omninvest", administrat de SAI SIRA Asset Management, s-au putut considera, în schimb, mult mai norocoase decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 7,91% peste investiţia iniţială, în perioada analizată.
Tot în aceeaşi perioadă, şi piaţa de capital locală a fost o sursă de profit pentru investitorii care au optat pentru plasamente în indicii bursieri.
Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 5,45% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 5,51%, pe fondul optimismului din piaţă. În acelaşi timp, şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, a urcat cu 6,77%.
Precizări:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.