English
Chestiunea pe care doresc să o discut astăzi este una de principiu: cum poate avea succes o nouă mişcare politică? Pentru a ajunge însă aici vă propun să începem dintr-un punct de plecare neaşteptat.
Struer. Crescut dintr-un sat aflat la intersecţia unor linii de cale ferată, astăzi este un orăşel undeva lângă coasta de Vest a Danemarcei. Puţini au auzit de această localitate, mai mică decât Valea lui Mihai (jud. Bihor). Cu toate acestea, Struer este prezent în experienţa noastră de consumatori moderni, chiar fără să o ştim, datorită unei companii locale ce angajează o treime din forţa de muncă locală. Bang & Olufsen.
Dintre firmele care şi-au făcut din design-ul industrial modern o adevărată misiune, Bang & Olufsen este una dintre cele mai cunoscute. Poves-tea sa începe în 1925, printr-o colaborare între Peter Bang, un om de afaceri interesat de noua tehnologie radio, şi Svend Olufsen, un student din Struer, căruia părinţii îi făcuseră un laborator în podul casei.
Bang & Olufsen nu este o firmă mare nici acum. Însă a avut şi are un succes considerabil. Produsele sale fac parte din acea clasă rarefiată de creaţii ale ingeniozităţii contemporane pe care americanii o desemnează ca über-cool. Unele sunt căutate de colecţionari decenii întregi după ce au fost fabricate.
Ceea ce uneşte firmele über-cool este un set de caracteristici. Ele apar, adesea, te-miri-unde. În Molsheim, Alsacia (Bugatti). În Salisbury, Anglia (Naim Audio). În Cupertino, California (Apple). În Milwakee, Wisconsin (Harley Davidson). În Metzingen, Baden-Württemberg (Hugo Boss).
Ele nu aleargă după clienţi cu orice preţ. Dimpotrivă, îşi selectează clienţii. Adesea, clienţii acestor firme sunt consideraţi, la rândul lor, über-cool. Au venituri mai ridicate, sunt mai educaţi. Dar îi diferenţiază în primul rând "clasa" căreia îi aparţin. Discerământul fin.
În fine, firmele über-cool nu merg pe calea bătută. Nu respectă tradiţia decât în măsura în care acest respect este, el însuşi, un act de frondă faţă de opinia dominantă. Ele vin cu soluţii inovatoare. Cultivă calitatea până la nivelul obsesiei.
Avem impresia, în zilele noastre, că succesul este neapărat al celor mari. Firme mai mari, organizaţii mai mari, reţele mai mari. Priviţi însă spre două companii suedeze. Prima este Saab. Cândva, fără îndoială, o companie foarte cool. A încăput pe mâna unui conglomerat multi-naţional care a transformat excentricele suedeze în versiuni patetice ale produselor sale de masă. Acum a ajuns în faliment. A doua este Koenigsegg. O companie minusculă din Ängelholm (un orăşel de mărimea Drăgăşanilor) produce acum printre cele mai stupefiante maşini sport din lume, deţinătoare a mai multor premii şi recorduri mondiale. Contrastul este evident.
Partidele şi mişcările politice nu sunt, într-un sens, diferite de o firmă oarecare. Au clienţii/suporterii lor. Produc şi ele ceva, sub formă de politici publice. Au şi ele o identitate a "brand"-ului.
Şi sunt de mai multe feluri, din punctul de vedere al strategiei adoptate pe piaţa politică. Unele sunt partide marginale (fringe). Râmân cantonate într-un discurs respingător, extremist, urât. Electoratul realizează asta şi le ţine, de regulă, sub pragul electoral.
Principalele partide au adoptat însă o linie diferită. Acestea sunt similare firmelor care produc produse de serie mare, cu costuri scăzute. La fel ca firmele acestea, partidele politice şi-au creat o reţea de distribuitori la nivel naţional, coborând costurile pentru aderenţii lor şi concentrând puterea de decizie. Produsele lor, la fel de interesante precum pâinea feliată la pachet. Suporterii lor, la fel de sofisticaţi precum cumpărătorii obişnuiţi din supermarket-ul din colţ.
Veţi spune: "Asta se cere - asta are succes! În fond, problema este să câştigi alegerile, iar asta nu se face cu o mână de oameni".
Acest argument este, în opinia mea, greşit. Strategia "consumului de masă" nu pare, nici aceasta, optimă. În România, nici un partid (sau alianţă) nu a mai câştigat majoritatea la urne din 1992 încoace. Nici partidele mari nu au garantat un loc într-o majoritate de coaliţie (vezi cazul PSD din 2009 încoace). În plus, uneori şi partidele ori alianţele mari, exact ca şi firmele mari, au dat faliment sau au intrat rapid în criză. CDR în 2000, Alianţa DA în 2006-2007 etc.
Politica de alianţe (mergers, ca să folosesc limbajul corporatist anglo-saxon) nu a dat rezultate fenomenale la noi, din raţiuni de cultură politică ce ar merita, poate, să fie discutate. Număraţi doar câte alianţe mai mici au eşuat sau câţi parteneri mici din alianţele mari au fost călcaţi în picioare la câteva luni după alegeri.
Mai este o opţiune, ne-explorată până acum de actualii actori politici. A unei mişcări care, spre deosebire de celelalte, are costuri ridicate pentru aderenţi, vine cu soluţii neconvenţionale şi care refuză diluarea imaginii sale prin politici de alianţă. O mişcare über-cool, cu idei über-cool şi cu alegători über-cool. Ce aţi alege?
Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.01.2012, 17:21)
Tara arde - la propriu, iar baba se piaptana.
2. De ce un costum si nu un bocanc?
(mesaj trimis de Anonim în data de 17.01.2012, 20:05)
Sa nu uitam ca si PDL, cand a aparut, promitea luna si soarele de pe cer. Noi nu facem compromisuri, adevarata reforma si altele. La referendum, romanii au votat impotriva tuturor partidelor aflate atunci in opozitie (inclusiv UDMR), aratandu-si sustinerea pentru UN partid si O reforma care ne-ar fi urcat, poate, in ultimul tren catre speranta. Si, totusi, asta nu le-a spus chiar nimic celor care conduc acum Romania, agatati de functiile lor si de dorinta de putere.
Ce s-au gandit sa faca? Au trimis in infern aproape 300.000 de firme mici si cat se poate de private (oamenii astia au platit cu sange aceasta incompetanta, in schimb Pogea e binemersi pe la CEC, probabil primeste si bonusuri) si au pus jugul pe restul companiilor, ca sa tina in brate un sector bugetar urias (politisti proxeneti, vamesi traficanti, plimbatori de hartii prin administratii si birouri intunecate si urat mirositoare, aruncatori de saliva pe la ghiseele unde oamenii care tin in brate sectorul bugetar vin sa plateasca darile, primind in schimb portia de… recunostinta), pe asistatii sociali (cred ca numarul e in continuare urias si ma indoiesc ca banii vin din buzunarele si conturile celor care guverneaza, ca e usor sa fii darnic pe banii altuia…) si pensionari (dintre care multi orbi care au carnet, handicapati care muncesc in Spania si Italia sau pur si simplu oameni care au muncit putin sau doar au pretins, in schimb cred ca li se cuvine… mult!). Nu vorbesc despre angajatii bugetari ai companiilor de stat, care de zeci de ani merg pe minus (dar ce minus, ca gaurile negre sunt nimic pe langa ce au realizat ei). Ca fapt divers, citeam ieri in ziar ca Guvernul "liberal" vrea sa stearga o datorie de 4.5 miliarde de lei pe care CFR marfa o are catre bugetul statului… Nu vorbim de mariri de pensii, de salarii si alte demente.
Pentru mine, in acest moment, nici nu mai conteaza ce partid poate aparea, caci a trecut vremea in care credeam toate promisiunile. Partidele nu conteaza, atat timp cat oamenii sunt putrezi. Partidele politice sunt terminate pentru ca sunt pline de politruci, incompetenti, tradatori de tara si indivizi cu agende proprii, iar cei doi-trei oameni (caci nu sunt mai mult de doi-trei!) care mai sunt normali la cap si seriosi par penibili si de multe ori isi iau palme peste gura de la colegii lor "experimentati" (a se vedea ce corectii primesc Voinescu si Preda de la… Sulfina, Oltean, Berceanu s.a.). Cat timp intr-un partid nou va fi chiar si membru simplu (nu vorbesc de functii de conducere, de decizie…) un individ care si-a batut joc de tara asta oricand in acesti utimi douazeci de ani (de ceilalti din vechea gasca a lui Nea Nelu sau de nepotii lor imbracati cu maieuri rosii nici nu are sens sa vorbim), pentru mine acel partid nu prezinta nici o credibilitate. Si daca ma uit pe scena politica, cel putin la cei din prima si a doua linie, eu nu vad mai mult de 5 (cinci!) oameni care ar merita sa fie respectati.
Din punctul meu de vedere, actualul sistem de politic, cu vot universal si partide politice este un fiasco, in Romania este nevoie de altceva. Nu poti sa mergi imbracat la costum, aranjat si sa vorbesti in franceza intr-o casa unde cineva isi tine porcii in sufragerie. In Romania, cred eu, e nevoie de bocanc. Pentru piciorul drept, desigur.