INS: LA SFÂRŞITUL LUI 2013 Peste 9,34 milioane de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare

E.D.
Macroeconomie / 18 iulie 2014

Lungimea totală a reţelei de distribuţie a apei potabile era, anul trecut, de 71.513,7 kilometri, cu 3.214,4 kilometri mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, în timp ce peste 9,34 milioane de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Conform statisticii, la 31 decembrie 2013, cantitatea de apă potabilă distribuită consumatorilor din toată ţara prin reţeaua de distribuţie în lungime de 71.513,7 kilometri, s-a cifrat la la 1,028 miliarde metri cubi, cu 7,062 milioane metri cubi mai puţin faţă de anul 2012. Din această cantitate, apa potabilă pentru uz casnic s-a ridicat la 700 milioane mc, reprezentând 68,1% din total.

De asemenea, proporţia apei potabile distribuită consumatorilor care au instalate apometre, în totalul distribuit, este de 88,3%, diferenţa de cantitate de apă potabilă distribuită fiind înregistrată în sistem 'pauşal'.

În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, în anul 2013, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populaţiei şi din unităţile economice şi sociale, precum şi tratarea lor în staţii de epurare, s-a desfăşurat în 310 municipii şi oraşe, respectiv în 672 de comune.

Lungimea totală a reţelei de canalizare din România, la sfârşitul anului 2013, a fost de 26.559,6 kilometri, din care 20.150,3 kilometri în municipii şi oraşe. Comparativ cu anul precedent, în anul 2013, lungimea reţelei de canalizare s-a extins cu 1.769,8 kilometri (respectiv cu 549,6 kilometri în mediul urban şi cu 1.220,2 kilometri în mediul rural).

Anul trecut, un număr de 9.342.026 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 46,8% din populaţia României. Totodată, 8.883.583 de persoane aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a apelor uzate, echivalentul a 44,5% din populaţia ţării.

În mediul urban s-au înregistrat 8.914.391 locuitori cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 82,9% din populaţia urbană a României, iar în mediul rural un număr de 427.635 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 4,7% din populaţia rurală a României.

Datele INS arată că, la sfârşitul anului trecut, lungimea totală a conductelor de distribuţie a gazelor naturale era de 37.311,2 kilometri, din care 21.319,3 kilometri în municipii şi oraşe. În cursul anului 2013, s-au distribuit gaze naturale în 901 localităţi, din care 244 în municipii şi oraşe, iar faţă de anul precedent lungimea conductelor de distribuţie a gazelor naturale s-a extins cu 539,4 kilometri, din care în municipii şi oraşe cu 274,8 kilometri.

Volumul gazelor naturale distribuite, la sfârşitul anului 2013, a fost de 8,63 miliarde mc, cu 754 milioane mc mai puţin faţă de anul precedent. Din totalul volumului gazelor naturale distribuite în anul 2013, o cantitate de 2,789 miliarde mc au fost destinate consumului casnic, reprezentând 32,3% faţă de volumul total al gazelor naturale distribuite.

În privinţa distribuţiei energie termice, în 2013, pe teritoriul României au fost consemnate 10.703.499 Gcal, cu 259.252 Gcal mai puţin faţă de anul 2012, din care pentru populaţie 8.490.942 Gcal, cu 722.787 Gcal mai puţin comparativ cu anul anterior. Cantitatea a fost distribuită în 99 localităţi din România din care în 86 municipii şi oraşe.

Pe de altă parte, faţă de anul 2012, nu s-a mai distribuit energie termică în următoarele oraşe: Eforie, Măcin, Reghin şi Alba Iulia.

Conform sursei citate, în aria municipiilor şi oraşelor, suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive era, la sfârşitul anului 2013, de 23.719 hectare. În acelaşi timp, suprafaţa intravilană înregistra 449.826 hectare, cu 5.725 hectare mai mult faţă de anul precedent.

Sursa datelor INS o constituie cercetările statistice anuale "Alimentarea cu apă, canalizarea, salubritatea şi distribuţia energiei termice", "Distribuţia gazelor naturale" şi AS-AU-POP - Locuitorii cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare.

Cercetările statistice sunt exhaustive şi se adresează instituţiilor administraţiei publice locale (prefecturi şi consilii locale), regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu activităţi de utilitate publică de interes local, în număr de circa 3.700.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din circa 8.000.000 case cate sunt conectate la canalizare?

    Raspuns: 46,8% din populaţia României? 

    Unde: in marile orase ... 

    Adica nu s-a schimbat nimic in realitate .. 

    Doar statitica! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb