Instituţiile de audit din Europa colaborează cu cele din Africa pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor

A.M.
Politică / 25 noiembrie 2019

 Instituţiile de audit din Europa colaborează cu cele din Africa pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor

Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, şi consilierul de conturi Lucian Negrea au participat la un seminar comun între instituţiile europene de audit (EUROSAI) şi cele africane (AFROSAI), pentru a întări colaborarea în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale cetăţenilor, informează Agerpres.

Evenimentul, cu tema "Schimbul de experienţă privind auditul SDG (Obiective de Dezvoltare Strategice) - o perspectivă din diferite regiuni", a fost organizat de Curtea de Conturi a Portugaliei la Lisabona în perioada 21 - 22 noiembrie 2019.

Seminarul a avut drept obiectiv principal schimbul de experienţă şi de bune practici în domeniul auditului SDG (Obiective de Dezvoltare Strategice) pentru realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea implementării obiectivelor, a proiectelor şi a sarcinilor prevăzute în Planurile Strategice ale AFROSAI şi EUROSAI.

Potrivit surse citate, în contextul preocupărilor permanente de dezvoltare durabilă la nivel global, temele de discuţie abordate în cadrul seminarului au vizat structurarea planului de colaborare dintre AFROSAI ŞI EUROSAI privind pregătirea şi implementarea auditurilor SDG în scopul creşterii gradului de conştientizare a importanţei cooperării instituţionale în acest domeniu pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor.

Seminarul comun EUROSAI - AFROSAI a oferit Instituţiilor Supreme de Audit (SAI) participante un bun prilej de a împărtăşi informaţii şi experienţe de interes reciproc din auditul pregătirii pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare strategice, precum şi din auditul SDG-urilor specifice.

Mai mult, prin prezentarea concluziilor şi a recomandărilor auditorilor cuprinse în rapoartele Instituţiilor Supreme de Audit din AFROSAI şi EUROSAI, seminarul a facilitat dezvoltarea dialogului dintre Instituţiile Supreme de Audit şi părţile externe interesate privind rolul acestora în implementarea SDG-urilor, conform Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

România s-a alăturat liderilor celor 193 de state membre ale ONU la Summit-ul privind dezvoltarea din septembrie 2015 adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal ce promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile - economic, social şi de mediu. Central Agendei 2030 se regăsesc cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune ambiţioasă pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor europene şi a celor din documentele ONU în materie de dezvoltare sustenabilă a fost înfiinţat Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017. Departamentul funcţionează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

EUROSAI reprezintă Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme de Audit (Curtea de Conturi a României este membru EUROSAI încă de la înfiinţarea sa în 1992), iar AFROSAI este Organizaţia Instituţiilor Supreme de Audit din Africa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb