KMG INTERNATIONAL,  Peste 6 milioane dolari pentru automatizarea sistemelor de livrare a carburanţilor din România

Adina Lateş
Companii / 20 noiembrie 2015

Grupul KMG International va aloca până în 2018 peste 6 milioane dolari pentru modernizarea şi automatizarea sistemelor de încărcare-descărcare a carburanţilor din depozitele deţinute pe plan intern, dar şi a terminalelor din cadrul rafinăriei Petromidia Năvodari - cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, potrivit unui comunicat al KMG Internaţional.

"Proiectul face parte din măsurile adoptate de Grup pentru consolidarea şi îmbunătăţirea activităţilor de supply-chain din România şi se înscrie în amplul program iniţiat în 2013 - «Change for good», care vizează eficientizarea şi optimizarea întregului flux de operaţiuni specifice activităţilor de rafinare - petrochimie, trading - supply chain, retail - marketing, upstream - servicii industriale. Realizarea acestuia va asigura o scădere cu 30% a timpilor de încărcare-descărcare a carburanţilor, automatizarea procesului de verificare şi emitere a documentelor aferente, precum şi reducerea pierderilor, trasabilitatea produselor şi gestiune în timp real a stocurilor", declară Zhanat Tussupbekov, directorul general al KMG International.

Recent, Grupul a finalizat cu succes implementarea proiectului pilot în cadrul depozitului de carburanţi Mogoşoaia, operat de Rompetrol Downstream - divizia de retail a KMG International în România. Iniţiat în 2014, acesta asigură o transparenţă a procesului de transfer a carburanţilor din rezervoarele depozitului în autocisternele partenerilor, o automatizare a colectării şi generării datelor/documentelor aferente livrărilor, dar şi o optimizare a timpilor şi a programului de încărcare.

Conform sursei citate, proiectul permite şi o reducere semnificativă a pierderilor tehnologice, acces securizat prin identificarea automată a autocisternei şi a soferului, contribuind şi la asigurarea transportului în siguranţă al produselor petroliere pe drumurile naţionale, prin verificarea documentelor şi a licenţelor la intrarea în depozit.

"În cadrul acestuia, Grupul îşi va moderniza sistemele de raportare şi control a încărcării/descărcării carburanţilor (benzină, motorină, GPL), a transferului şi a trasabilităţii acestora pe ruta rafinărie - logistica primară (tren, vapoare) - depozite - logistica secundară (autocisterne)", arată documentul amintit.

Programul va viza atât cele 6 depozite de carburanţi (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei şi Zărneşti), cât şi 5 terminale din cadrul rafinăriei Petromidia Năvodari, inclusiv terminalele operate de companie în portul Midia - terminalul de gaz petrolier lichefiat, Dana 4 şi Dana 9.

Proiectul este realizat în parteneriat cu "Implico", o companie internaţională de consultanţă şi dezvoltare software, cu sediul în Germania şi birouri în Malaezia, SUA şi România. Compania este lider de piaţă în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, oferind din 1968 suport în domeniul operatiunilor de distribuţie carburanţi pentru numeroase companii de petrol şi gaze, dar şi soluţii complexe de optimizare a proceselor.

"Acest proiect reprezintă o provocare, deoarece intenţionam să oferim un sistem în totalitate automatizat de gestionare a livrărilor. Am creat o integrare perfectă incepând cu terminalul şi echipamentele de câmp din rafinărie până la sistemul integrat de management (ERP) al Rompetrol şi suntem siguri, ca optimizarea proceselor şi mecanismele de control implementate susţin întru totul obiectivele diviziei de retail a KMG International - compania Rompetrol Downstream", declară Michael Martens, Managing Partner "Implico".

Reţeaua de distribuţie a carburanţilor Rompetrol in Romania este formată din peste 740 de puncte de alimentare (staţii Rompetrol, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres, baze interne de 9 şi 20 mc), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii, 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău, dar si 8 depozite (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei, Zărneşti, Oneşti şi unul în incinta rafinăriei Petromidia).

În primele nouă luni ale acestui an, vânzările realizate pe plan intern de subsidiarele Grupului ( Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas) au atins un volum de circa 1,76 milioane tone de produse finite, în creştere cu 3% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb