24 mai - ziua în care Guvernul va trebui să răspundă tuturor sindicatelor

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 16 mai 2006

Liderii principalelor confederaţii sindicale din ţara noastră au hotărît ca ziua de 24 mai să fie marcată de ample acţiuni de protest, cu participarea tuturor entităţilor sindicale afiliate acestora. După ce, pe rînd, mai toate sindicatele reprezentative ale diverselor ramuri economice şi industriale şi-au anunţat participarea, ieri şi membrii Alianţei Pensionarilor din România (APR) au decis să se alăture marşului.

Printre solicitările acestora, făcute publice de preşedintele APR, Liviu Damian, se numără cererea ca valoarea punctului de pensie să fie de minim 45% din salariul mediu brut pe economie. Pensionarii mai doresc eliminarea categoriilor de privilegiaţi din sistemul public de pensii, astfel încît legea 19/2000 să devină universală pentru toţi pensionarii. De asemenea, un punct foarte important din lista de revendicări este cel reprezentat de solicitarea ca o parte din veniturile care s-au obţinut şi se vor obţine din privatizările tuturor bunurilor realizate prin munca şi sacrificiile actualilor pensionari să fie distribuite la bugetul de asigurări sociale şi pentru pensii.

În acelaşi timp , pensionarii consideră că este necesar să fie desfiinţat Consiliul Naţional al Pensionarilor (CNPV) şi înlocuit cu un "Forum Democrat al Vîrstnicilor", compus fără nici un fel de discriminare, din reprezentanţii tuturor organizaţiilor de pensionari înscrise în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la Ministerul de Justiţie, iar conducătorii acestuia să nu mai fie retribuiţi de la bugetul de stat şi nici de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Actualul Consiliu Naţional al Persoanelor Vîrstnice, fiind salariat de la bugetul de stat prin MMSF, nu mai poate reprezenta interesele pensionarilor din România, ci ale guvernanţilor.

Sindicaliştii veterinari vor ieşi în stradă,

Federaţia sindicală a veterinarilor din România (FSVR) a decis, în cadrul ultimului congres naţional să reia mişcările de protest. Sindicaliştii afirmă că reţeaua sanitar-veterinară este organizată în mod eronat, este prost manageriată, insuficient motivată şi ineficient valorificată de către Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Reprezentanţii FSVR ne-au declarat că cele enumerate mai sus au ca efecte insecuritatea alimentară, restructurări aberante, haos în asistenţa primară, surprize epidemiologice, precum şi pierderi economice importante.

Motivînd că acest sector este marcat cu steguleţ roşu în raportul de monitorizare al Comisiei Europene ce va fi dat publicităţii astăzi, sindicaliştii veterinari solicită Ministerului Agriculturii şi ANSVSA să dea curs dialogului social şi să consulte organizaţiile profesionale în toate deciziile care privesc activitatea veterinară de importanţă naţională. Reprezentanţii FSVR sînt de părere că, printre consecinţele politicilor eronate din domeniu se regăsesc cauzele morbidităţii şi mortalităţii populaţiei şi în cele din urmă în scăderea de neimaginat a speranţei de viaţă a românilor.

Lucian Lungeanu, preşedintele FSVR, ne-a precizat că inducerea în rîndul populaţiei a sentimentului de nesiguranţă alimentară şi lipsa unei logici elementare în rezolvarea crizei determinate de gripa aviară, dar şi posibila apariţie a unor zoonoze mult mai greu de stăpînit, gestionat şi suportat economic, sînt elemente care stau la baza solicitării ca dialogul social între sindicate şi autorităţi să fie unul eficient şi cu rezultate pozitive concrete.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb