25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE Libertatea - cel mai de preţ câştig

FLORIAN GOLDSTEIN, PREŞEDINTELE GRUPULUI DE PRESĂ BURSA

"Transformările sunt subtile, dar există"

Este o diferenţă în spirit - ne-am câştigat libertatea individuală, dar nu şi pe cea socială; astăzi, societatea noastră este relativ indiferentă faţă de individ, ceea ce reprezintă un progres faţă de perioada când îl asfixia, dar nu este organizată să îi ducă grija.

Avem acum, în mod vizibil, o polarizare mai accentuată a avuţiei.

Înainte de Revoluţie, exista o omogenitate, dar în sărăcie.

În gradualitatea sărăciei, exista şi atunci sărăcie lucie, dar parcă într-o proporţie mai mică decât astăzi, când sunt mai mulţi boschetari (sau, cel puţin, sunt mai vizibili).

Avem mai mulţi orfani necăjiţi care au parte de un tratament inuman.

În timpul comunismului existau legi împotriva vagabondajului, a şomajului sau a lipsei de ocupaţie.

Erai "încadrat în muncă" cu forţa (somajul se manifesta la locul de muncă, deseori nu era nimic de lucru, dar era obligatorie prezenţa la serviciu).

Exista legea veniturilor ilicite, iar cetăţenii erau cercetaţi pentru veniturile nejustificate într-un mod mai sistematic (pe baza delaţiunii), în timp ce, acum, autorităţile de-abia au debutat în această acţiune şi o fac artizanal, ca şi cum n-am avea tradiţia comunistă (astăzi, acţiunea contra veniturilor ilicite este doar de natură justiţiară, pe când, pe atunci, era impulsionată de doctrina egalitaristă).

Înainte de Revoluţie, puteai să-ţi cumperi de-ale gurii atât cât era pe piaţă (de fapt, nu găseai produse alimentare nici dintre cele de bază - lapte, pâine, unt, brânză, ouă, carne, ulei, cartofi, ceapă puteai cumpăra, uneori, prin corupţie, dacă dădeai şpagă, sau prin "relaţii").

O mare diferenţă faţă de atunci este bogăţia şi varietatea ofertei, dar, factual, neavând bani, această ofertă nu-i este adresată copleşitoarei majorităţi, nu îi este accesibilă (tipul acesta de judecată este specific "socialismului ştiinţific", dar acum îi verificăm rigurozitatea).

Gravă mi se pare degradarea învăţământului (are drept consecinţă compromiterea viitorului naţiunii noastre), urmată de alterarea sistemului sănătăţii, amândouă guvernate de lipsa de moralitate.

Imoralitatea de astăzi este o desfăşurată a celei de atunci, doar că, acum, a fost eliminat "Codul eticii socialiste" pe care-l puteai invoca într-o reclamaţie.

Lucrul bun dobândit acum este, indubitabil, libertatea de exprimare, care se manifestă fără prea multe bariere, de la politicieni, la cetăţenii oarecare, ziarişti.

În principiu, admiterea în NATO a disponibilizat forţa de muncă pentru activitatea economică, prin desfiinţarea stagiului militar obligatoriu (o instituţie abrutizantă), dar obligaţiile alianţei, şomajul şi criza anulează avantajul economic.

Este destul de necunoscut faptul că economia României de astăzi este, totuşi, mult mai performantă decât economia din timpul comunismului, producem mai mult şi mai valoros.

Aderarea la UE ne-a adus libera circulaţie care ţine de libertăţi şi atinge viaţa individului în mod direct - este un câştig limpede.

Pe de altă parte, ne şi desparte de grija strategiilor politice şi de cincinale, pentru că ne-am delegat suveranitatea.

Pe timpul lui Ceauşescu, "sfera politicii" nu avea realitate, partidul comunist era un organ politic care, ca organizaţie de masă, nu dezbătea, ci doar prelucra directivele de la centru, pentru aplicare.

La Revoluţie, nomenclaturiştii, de la care parveneau directivele, şi-au ars carnetele de partid în faţa televizorului, iar după aceea au devenit şefi politici.

Transformările sunt subtile, dar există.

Ne simţim, totuşi, mai naturali.

•

EUROPARLAMENTARUL THEODOR STOLOJAN:

"80% din populaţie doreşte democraţia ca sistem politic, economic şi social"

"Răspunsul meu este simplu: mă simt bine. Pentru mine, 25 de ani de la Revoluţie înseamnă trei ani fascinanţi în România, când se cunoştea prea puţin despre economia de piaţă şi tranziţie, proces pe care l-am început în cadrul Ministerului Finanţelor şi, ulterior, la Agenţia Naţională pentru Privatizare, iar 400 de zile ca prim-ministru al Guvernului României.

Au urmat apoi 6 ani de muncă la Banca Mondială, în programe de privatizare şi de reforme economice pentru ţări ca Republica Moldova, Uzbechistan, Ucraina şi altele. Reîntors în România, intrând în politică, am fost în mijlocul evenimentelor politice, în paralel cu activitatea ca profesor universitar. În ultimii 6 ani şi jumătate, ca deputat în Parlamentul European, am avut prilejul să particip la procesul de construire a unui nou sistem de guvernanţă economică, la nivelul Uniunii Europene.

În cazul meu, nu există comparaţie cu perioada de dinainte de Revoluţie. Am lucrat aproape 19 ani în Ministerul Finanţelor, cu o energie şi o pasiune demne de o cauză mai bună. Oricine a făcut parte din acel minister, în acei ani, poate confirma impresionantul volum de muncă cerut, cu sacrificarea zilelor de sâmbătă şi duminică. Dar lecţia principală învăţată din socialism este că nu cantitatea de muncă contează, ci pentru ce munceşti şi cum munceşti.

Progresele sunt vizibile:

- cel mai important constă în faptul că 80 la sută din populaţia României doreşte democraţia ca sistem politic, economic şi social;

- economia României a fost aşezată pe valorile şi legităţile economiei de piaţă, chiar dacă competiţia este încă distorsionată de corupţie şi de comportamentul unor agenţi economici, proprietatea privată este încă încălcată de arbitrariul unor decizii guvernamentale, iar libera iniţiativă este încă frânată de o birocraţie excesivă;

-cetăţenii României învaţă tot mai mult cum să-şi folosească puterea într-un sistem democratic şi într-o lume digitalizată;

- egalitatea de şanse a fiecărui cetăţean este asigurată, deşi această asigurare vine încă, în mod special, prin posibilitatea de a circula liber în tot spaţiul Uniunii Europene şi de a-şi valorifica capacitatea de muncă şi de studiu, acolo unde consideră că o poate face cel mai bine;

- apartenenţa României la Uniunea Europeană şi la NATO reprezintă o asigurare pentru dezvoltarea economică şi securitatea României, într-un sistem democratic.

Cel mai mare regret: odată intraţi în Uniunea Europeană, ne mişcăm cu mult sub potenţialul ţării, pentru realizarea celui mai important obiectiv strategic-ajungerea la un nivel de dezvoltare şi condiţii de viaţă pentru oameni, precum cele existente în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană".

•

RADU GHEŢEA, PREŞEDINTE ARB ŞI CEC BANK:

"Sistemul bancar s-a reinventat"

"Din 1990 şi până în prezent s-au întâmplat foarte multe lucruri.

Desigur că fiecare dintre noi ne dorim să fi fost schimbări mai mari, dar trebuie să admitem că au fost modificări importante şi foarte multe au fost făcute în direcţia corectă.

În sistemul bancar, schimbările au fost radicale. În ultimii 25 de ani, sistemul bancar s-a reinventat. În 1990, în acest sector activau doar câteva bănci monopol, super-specializate, fără să existe concurenţă între ele - Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de Dezvoltare şi Banca Naţională, specializată pe comerţ şi industrie, la care se adăuga Casa de Economii şi Consemnaţiuni, axată pe operaţiuni cu populaţia, şi câteva sucursale ale unor bănci străine.

Acum, sistemul bancar s-a adaptat la cerinţele pieţei, prin înfiinţarea unei multitudini de societăţi pe acţiuni (SA) şi societăţi cu răspundere limitată (SRL), şi s-a diversificat, prin înfiinţarea unor bănci cu capital străin şi a unora cu capital românesc.

În perioada post-revoluţionară, am trecut prin două purgatorii - unul în anii 1997-2000, când o serie de bănci au falimentat, şi cel pe care l-a provocat criza şi din care sistemul bancar românesc a ieşit într-o stare bună de sănătate şi competitivitate.

În acest moment ne pregătim să intrăm într-o altă etapă, urmând ca în timp de câteva luni - un an să se reia creşterea creditării, în contextul în care creditarea funcţionează în ţara noastră, dar nu la parametrii din anii anteriori crizei. Proiectele bancabile sunt destul de puţine, dar avem certitudinea că ele vor reapărea, iar noi ne vom adapta cerinţelor pe care acestea le vor presupune".

•

ACADEMICIANUL MARIUS SALA:

"Mă simt încă tânăr"

"La 25 de ani de la Revoluţie mă simt încă tânăr, chiar acesta este răspunsul. Nu prea sesizez progrese ale societăţii. Până la Revoluţie, nu am avut tot ce mi-a trebuit. În primul rând, eu, ca om de cercetare şi ştiinţă, am avut nevoie de lucrări la care n-am avut acces. Acum, lucrurile s-au schimbat şi nu prea... Nici acum nu avem acces la toată informaţia, dar e mai bine ca înainte".

•

CRISTIAN PÂRVAN, SECRETAR GENERAL AOAR:

"Nu am realizat atât cât se putea"

"Aşa cum este firesc, 25 de ani aduc schimbări foarte mari. Ele, însă, sunt interpretate diferit în funcţie de generaţie.

Eu şi cei din generaţia mea avem sentimentul de tristeţe faţă de ceea ce s-a pierdut şi ce a fost vândut în toată această perioadă. România a pierdut foarte mult din punct de vedere industrial, dar a ţinut pasul cu evoluţia, cu timpul, cu tehnologia, fiind făcuţi paşi pentru o dezvoltare economică în ritm cu cea europeană şi mondială. Această dezvoltare nu se ridică, însă, la potenţialul pe care România îl are din punct de vedere natural şi uman. Nu am realizat atât cât se putea. Sperăm ca în perspectivă acest potenţial să fie folosit la adevărata sa valoare".

•

ACADEMICIANUL ALEXANDRU SURDU:

"Libertatea fără dreptate poate să ducă la anarhie"

"În ciuda vârstei, mă simt mai bine (n.r. la 25 de ani de la Revoluţie) şi, ca să glumim, chiar foarte bine... faţă de anul viitor, cu toate că, uneori, nu-mi vine să cred că, deschizând televizorul, nu-l văd pe < tovarăşul > care ne spunea ce bine vom trăi, în timp ce noi ne băteam pe la cozi pentru câte o bucată de salam din soia. Dar nu toţi o duc bine astăzi, mă refer la români. Unii trăiesc mai rău decât acum 25 de ani. Deosebirea este că acum nu mai avem pe cine să dăm vina.

S-ar putea spune că am obţinut ceea ce ne doream, libertatea. Eu am tot spus însă că libertatea fără dreptate poate să ducă la anarhie, şi, în multe locuri, chiar asta se întâmplă. Pe linie culturală, cel puţin, libertatea ne-a permis, unora se înţelege, să obţinem succese memorabile.

Comparând cele două perioade, aş putea să spun că în prima nu doream ceea ce nu aveam, iar în a doua am început deja să avem ceea ce nu ne-am dorit. Ceea ce n-ar trebui să ne pierdem este însă speranţa".

•

AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA:

"Dintre marile progrese ale societăţii în acest interval, de departe aş indica internetul"

"Pe plan profesional şi emoţional, mă simt împlinit. În urmă cu 25 de ani aveam doar idealuri, acum am o familie, o casă, un job de succes şi (încă multe) idealuri.

Deşi sunt (doar) un pic mai copt decât atunci, nu am motive să regret forma fizică de acum 25 de ani...

Pe mine m-a prins Revoluţia în armată, eram soldat la vremea aceea. Un motiv în plus să îmi doresc libertatea... Privind în urmă, îmi dau seama că înţelesul pe care îl dădeam acestui ideal de libertate era limitat şi un pic bizar faţă de realităţile anului 2014: să pot schimbă tv-ul de pe programul unu pe programul 2, fără să îl văd pe Ceauşescu, să nu mi se mai oprească < lumina > iarna după ora 6 seara, să văd mai multe clipuri cu Michael Jackson la tv, să mănânc pui la rotisor. Se putea trăi cu pretenţii atât de mici? Da. Cred că la mine la ţară şi acum pretenţiile de la viaţă sunt reduse. Chiar dacă apropierea de Bucureşti este de natură a tulbura unele minţi, omul de la ţară încă îşi taie de Crăciun porcul crescut în curte şi îşi bea vinul sau ţuica din producţie proprie. Oamenii aceştia nu au nevoie să se împrumute la bănci pentru a trăi mai bine. Nu le place să fie datori şi asta îi face mai puţin dependenţi de cei care au puterea (şi tentaţia) de a abuza de ea. Ăsta e un lucru care nu se va schimba niciodată. Şi, tocmai pentru că îşi cresc propriile orătănii şi îşi cultivă propriul pământ, sunt mai rezistenţi, motiv pentru care sunt mai conservatori în politică.

Nici Ceauşescu nu i-a dovedit, aşa că nici actualii ceauşeşti mai mici nu îi vor păcăli cu 100 de lei în plus la pensie (nu că ar avea pensie, că nu au...).

Nu e rău în sine să percepi libertatea atât de simplist şi limitat. O mai mare libertate înseamnă o mai mare responsabilitate, iar celor mai mulţi dintre noi responsabilitatea ne provoacă angoase. Bunăstarea este mai uşor de atins dacă < ţintele > sunt modeste şi smerite.

Dintre marile progrese ale societăţii în acest interval, de departe aş indica internetul. Introdus în România în 1993 (la doar 2 ani după ce a fost lansat la nivel mondial) a devenit nu numai un mediu de informare liber de orice constrângeri sau cenzură, ci chiar un mod de viaţă. Majoritatea românilor au mai mult încredere în informaţia de pe internet decât în cea din spaţiul public, instituţional. Şi aceasta nu este o constatare recentă a mea, este o realitate încă de prin anii de < domnie > ai lui A. Năstase, când presa aservită sau polarizată a fost depăşită în credibilitate de internet, ceea ce a şi făcut ca, prin 2005-2006, să se treacă la < presa > de tip tabloid şi la cea de tip militant. Internetul are, desigur, viciile şi pericolele sale (putând fi nu numai vector al informaţiei şi al culturii, ci şi suport media pentru terorism, pornografie, trafic de droguri sau de persoane sau loc virtual în care suntem monitorizaţi permanent de diversele servicii secrete...), dar este o chestie fără de care lumea actuală nu ar mai fi la fel.

Presa, chiar aşa cum e acum, covârşită de consecinţele crizei economice, polarizată de militantismul politic şi tabloidizată, este liberă şi destul de matură pentru a se auto-corecta. Nici nu are cum să nu o facă, având în vedere că informaţia care circulă pe internet îi este un puternic concurent. Poate că istoricii de peste 50 de ani vor putea face constatarea că, sub presiunea internetului (unde vestea că, spre exemplu, în ţară se lucrează asiduu la controlul numărului de voturi exercitabile în diaspora, a dus la < scoaterea > din case a unui număr de 2 milioane de alegători suplimentari faţă de turul unu al prezidenţialelor din noiembrie 2014), presa şi-a corectat mereu stilul şi mesajul, atunci când nu prea mai erau credibile.

Sistemul nostru politic - perfectibil, desigur - este unul destul de liberal şi matur, încât schimbările politice masive (care au fost foarte frecvente în aceşti 25 de ani) să nu provoace anarhie. De altfel, vrând-nevrând, acest sistem politic a permis României să devină membru al NATO şi, ulterior, al UE, două cluburi selecte care ne pot da siguranţa unei evoluţii corecte democratic şi stabile economic.

Cu tot cu hibele sale, sistemul nostru economic este, categoric, mai dezvoltat decât cel din anii anteriori Revoluţiei. Consumul din prezent este la cote inimaginabile în 1989 - avem, totuşi, peste 100 de mall-uri în ţară, dintre care numai în Bucureşti sunt 38, şi încă se mai construiesc. Avem peste 5 milioane de maşini proprietate personală. Deşi avem preţuri dintre cele mai mari la carburanţi, oamenii consumă peste 9 milioane de tone pe an... Şi, cel mai important, s-a construit foarte mult în România. După ce, în deceniul 1990-2000, românii au cumpărat, practic, toate apartamentele construite de comunişti (şi în care, până atunci, fuseseră chiriaşi la stat), făcând ca România să fie ţara cu cel mai mare procent de proprietari de imobile rezidenţiale din Europa, în ultimii 14 ani s-au construit foarte multe case noi.

Nu întotdeauna legal şi onest din punct de vedere urbanistic, nu întotdeauna justificat, dar s-a construit foarte mult şi încă se mai construieşte. Păcat că infrastructura nu a ţinut pasul cu acest sector. Cu titlu de fapt divers, în ultimii 4 ani, am văzut peste tot în Europa Dacii. Chiar dacă nu mai e acea Dacie pentru care românii aşteptau, înainte de 1989, şi un an de zile pentru a li se livra, ci un hibrid al mărcii Renault, e totuşi un lucru semnificativ, întrucât rar se întîmplă ca produsele din România să fie vândute atât de bine în Europa".

•

CĂTĂLIN AVRAMESCU, AMBASADOR AL ROMÂNIEI ÎN FINLANDA ŞI ESTONIA:

"Schimbarea a fost una limitată"

"Folosim cu prea mare uşurinţă termeni precum < revoluţie >. În realitate, schimbarea a fost una limitată. S-a trecut de la o formă de socialism totalitar la o formă de socialism autoritar. Tinerii care au manifestat în Bucureşti in Decembrie 1989 au fost snopiţi în bătaie de Miliţie şi de mineri în Iunie 1990. Cum să mă simt? Revoltat, spre exemplu, că arhivele ceauşismului nu sunt încă publice în totalitatea lor. Ceea ce a permis perpetuarea unei oligarhii iresponsabile, de ştabi < de la partid > şi de securişti.

Pentru a fi avut < progres > trebuia, logic vorbind, să ne fi asumat un scop. Noi ce scop ne-am propus, ca societate?

Fiecare să se uite la el însuşi mai întâi. Avem adesea tendinţa să expediem probleme reale fixându-le de entităţi neclare. < Societatea > s-a dizolvat demult. Suntem însă mai individualişti, în sens occidental? Nici asta nu cred. Mai degrabă asistăm la o revenire a unor loialităţi arhaice, de familie. Vezi reţelele de influenţă de astăzi, suprapuse pe reţeaua clanurilor. Asistăm, curios, la o demodernizare a relaţiilor sociale".

•

ADRIAN VASILESCU, CONSILIER BNR:

"Lipsa totală de cunoştinţe despre economia de piaţă a avut consecinţe dramatice"

"Momentul 22 decembrie 1989 şi împrejurările care au urmat au despărţit lucrurile în două încă din prima etapă.

Din punct de vedere politic, prăbuşirea dintr-o dată a Partidului Comunist, a Guvernului şi instituţiilor importante ale statului a deschis un nou drum către dezvoltarea ţării.

Din perspectiva economică, faptul că a fost evocată din prima clipă trecerea la economia de piaţă nu a condus la nicio schimbare importantă.

Prima problemă de care s-a lovit societatea românească a fost lipsa oricăror cunoştinţe în domeniul economiei de piaţă. Această lipsă totală de cunoştinţe şi educare în materie de nouă economie şi-a făcut simţită prezenţa multă vreme şi consecinţele au fost dramatice.

În ultima vreme, lucrurile au început să se înţeleagă, iar schimbările s-au produs treptat.

Din păcate, reforma structurală, care ar fi trebuit să se înfăptuiască, a fost făcută cu încetinitorul. Tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă a constat în soluţiile abordate. Una dintre ele, respectiv terapia de şoc, a fost pripită şi în niciun caz nu putea să reuşească, în România. Noi ieşeam dintr-o perioadă de zece ani de terapie de şoc, în care Ceauşescu a forţat plata datoriei externe către toţi creditorii internaţionali. Efortul să plătim până la ultimul dolar a creat o situaţie dramatică în ţară. Au fost zece ani de terapie de şoc, care nu puteau fi urmaţi de alţi zece ani de terapie de şoc. Trebuia să fie una graduală.

Michel Camdessus (n.r. fost director general al FMI) a spus că tranziţia trebuie să fie îndrăzneaţă şi cuprinzătoare. Din păcate, la noi a fost rareori îndrăzneaţă şi rareori cuprinzătoare.

Trăgând linie şi adunând, ţara noastră s-a schimbat total, inclusiv din punct de vedere economic, în ultimii 25 de ani.

La acest ceas aniversar, România este într-un paradox: pe de o parte este rezultatul multor încetiniri şi tărăgănări care au avut loc în toţi aceşti ani în privinţa reformei structurale şi, pe de altă parte, este rezultatul faptului că multe voci au vorbit aiurea.

Paradoxul românesc constă în faptul că, deşi absolut toate criteriile de convergenţă nominală decise la Maastricht sunt îndeplinite (inflaţia este sub 2%, datoria publică - sub nivelul stabilit de UE, datoria pe termen lung, piaţa valutară şi cursul sunt stabile), iar din tabloul de board stabilit de UE pentru dezvoltarea României, care conţine 11 poziţii, noi îndeplinim zece, nici sursele străine, nici populaţia şi nici media autohtonă nu cred în aceste progrese.

Este cert, însă, că, odată îndeplinite condiţiile de macrostabilitate, România poate începe bătălia pentru microstabilitate".

•

SEBASTIAN VLĂDESCU, FOST MINISTRU DE FINANŢE:

"Vom fi peste 25 de ani mai buni decât suntem astăzi"

"După 25 de ani, din fericire, mă simt bine.

În mod cert, din punctul meu de vedere, este o evoluţie majoră a societăţii româneşti în aceşti 25 de ani şi cred că ar trebui evitate două lucruri pentru binele societăţii româneşti. Unul este revenirea la cât de bine era înainte, pentru că este o minciună şi creează o atmosferă extrem de periculoasă, şi, în al doilea rând, trebuie renunţat la depresia de cât de rău este acum.

Într-adevăr este mai puţin bine decât ne-am dori şi, în mod cert, este mult mai puţin bine decât speram în 22-25 decembrie 1989.

Dar multe din visele pe care le aveam acum 25 de ani au devenit realitate.

În primul rând mă refer la libertate, care este un câştig extraordinar - de la libertatea de a spune ce vrei, când vrei, cum vrei, care, uneori, s-a dus în excese, până la libertatea de a călători, de a trăi oriunde pe acest pământ.

Lumea ignoră lucrul acesta, libertatea este ceva care a devenit un dat şi oamenii se gândesc că nu poate fi pierdută. Eu, însă, cred că se poate întâmpla acest lucru, la fel cum poate fi pierdută siguranţa şi securitatea naţională care nu mai pot fi considerate acum o problemă.

Trebuie să acţionăm ca să păstrăm şi să apărăm libertatea şi securitatea naţională.

Oamenii nu îşi mai amintesc cum era în 1987 şi, oricât de greu s-ar trăi astăzi, este infinit mai bine decât atunci.

Dacă ne gândim la consumul pe fiecare produs sau gradul de înzestrare cu bunuri de lungă folosinţă, vom vedea că România a evoluat extrem de consistent în cei 25 de ani şi că fiecare cetăţean român consumă mult mai mult decât atunci.

Din punct de vedere al consumului, care trece prin venituri, România stă mult mai bine.

Dar simt că cetăţenii trăiesc o stare generală de nemulţumire, pentru că acum pot face comparaţii unii cu alţii. Pe vremuri toţi trăiam în nişte "curţi" foarte bine delimitate, având consumuri identice.

În prezent, în loc să facem eforturi ca să schimbăm această senzaţie de nemulţumire, considerăm că toţi cei care au succes sunt hoţi, au pile şi relaţii sau au făcut şmecherii, ca şi cum nu ar exista în România oameni care au reuşit, muncind pur şi simplu.

Cunosc mulţi oameni care au făcut treabă şi nu ar trebui să aibă acest blam asupra lor.

La 25 de ani de la Revoluţie, există o nemulţumire generală vizavi de clasa politică ca şi cum ar fi o mulţime din afara poporului român care s-a năpustit asupra noastră, ca să ne facă rău.

Dar clasa politică este formată din noi şi nu din orice fel de români, ci sunt cei pe care îi alegem.

Sociologii şi psihologii au explicaţii de ce preferăm să îi alegem pe cei care ne promit lucruri care nu se pot face şi îi refuzăm pe cei care ne spun că avem o cale lungă şi grea ca să ajungem acolo unde ne dorim. Există modalităţi de a controla masele ca să acţioneze într-un sens care, de fapt, nu este spre binele nostru. Cred că fiecare generaţie va fi mai bună decât cele anterioare.

Ideea că lumea era mai bună înainte este un reflex stupid al celor care nu mai sunt tineri.

Tinerii sunt mai buni decât bătrânii, chiar dacă au mai puţină experienţă, dar pe care o pot căpăta, iar la nivel de cunoştinţe, în mod evident, lumea merge înainte şi generaţiile noi sunt mai bune decât cele vechi.

Populaţia globului şi chiar şi populaţia României creează nou, bun, inovează, descoperă, mai mult sau mai puţin.

Întotdeauna mai puţin decât ne dorim şi cred că cea mai mare problemă, uitându-mă retrospectiv, este diferenţa între ce ne-am imaginat noi şi ce s-a întâmplat efectiv.

În '89, credeam că România va fi imediat Germania, Franţa sau Statele Unite sau Noua Zeelandă.

Dacă ne uităm la istoria Germaniei sau Franţei, vom vedea că fiecare dintre statele acestea, ca să ajungă la stadiul de dezvoltare de acum, au trecut prin etape în care era foarte greu, în nici un caz comparativ cu ce se întâmplă astăzi în România.

Repet, cred că ţara noastră a mers înainte în aceşti 25 de ani şi este vizibil acest lucru. Sunt optimist vizavi de România şi sunt convins că a existat o evoluţie consistentă faţă de ce a fost acum 25 de ani.

În mod constant, toată lumea vede partea goală a paharului, eu o văd pe cea plină, poate şi pentru că, în aceşti ani, am avut noroc şi diverse succese.

Diferenţa dintre întâmplările mai puţin bune şi cele bune a fost în favoarea celor din urmă şi poate de aceea am acest optimism şi această mulţumire.

Ştiu, însă, că foarte mulţi români nu sunt în această situaţie.

Dar cred că România va fi peste 25 de ani mai bună decât este astăzi şi peste încă 25 de ani va fi şi mai bună, cu excepţia unor cataclisme necontrolate, umane sau naturale.

Să trăieşti aproape 60 de ani în Europa şi să fie pace este un lucru rar.

După părerea mea, din punct de vedere economic, România este actualmente în cea mai bună situaţie din istoria ei.

Dar mai sunt o grămadă de lucruri care trebuie făcute şi au fost o mulţime de lucruri care ar fi putut fi făcute mai bine.

Pentru fiecare dintre acestea suntem responsabili toţi, am fost aici, am făcut câte ceva, am beneficiat mai mult sau mai puţin şi toţi am contribuit mai mult sau mai puţin şi la ce a fost bun şi la ce a fost rău.

În loc să ne concentrăm pe tot ce nu este bun, ar trebui să punem instituţiile să funcţioneze, să îşi facă treaba, să fie penalizat orice lucru care trebuie să fie sancţionat.

Iar noi trebuie să ne apucăm de treabă şi să ne bucurăm de fiecare zi de pace.

•

MIHAI BOGZA, PREŞEDINTE FIC:

"Încă ne luptăm să finalizăm tranziţia economică"

"La 25 de ani de la Revoluţie, România încă se luptă să finalizeze tranziţia economică. Suntem departe de a fi atins nivelul de trai la care visam înainte de 1989, dar măcar părem să ne fi înscris pe o traiectorie pozitivă, marcată şi de aderarea la UE. Dintre ţările foste socialiste, nu suntem între premianţii clasei, poziţii rezervate unor state precum Cehia, Slovacia sau Polonia, dar nici între corigenţii precum Moldova sau Ucraina. Întârzierea în implementarea reformelor ne-a costat în principal sub aspectul pierderii masive a locurilor de muncă - ritmul de închidere a întreprinderilor neperformante a fost mai rapid decât cel al creării de companii noi, pe fondul unor politici ezitante, care nu au încurajat suficient nici atragerea de fluxuri investiţionale externe, nici stimularea iniţiativelor antreprenoriale locale. Într-o notă mai optimistă, cred că încă nu e prea târziu să arătăm că am învăţat ceva din lecţiile acestor 25 de ani şi să îi folosim mai bine pe următorii 25, astfel încât pe parcursul generaţiei următoare să devenim cu adevărat o economie europeană".

•

PROFESORUL IOAN CUZMAN:

"Avem drepturi democratice, chiar dacă nu ştim să le folosim"

"În primul rând, mă simt mult mai liber. Mult mai liber să mă exprim. Mult mai liber să cunosc realitatea din mai multe unghiuri de vedere. Mult mai liber să gândesc viitorul meu, dar mai ales al copiilor mei. Mult mai liber să mă gândesc la viitorul cetăţenilor României.

Atunci când vrem să identificăm progrese avem nevoie de termeni de referinţă, de comparaţie.

Indiscutabil s-au făcut progrese. Dar, din păcate, nu la nivelul aşteptărilor.

Speranţele de mai bine ale celor mulţi au fost mari, justificate, însă pentru cei mai mulţi au rămas în faza de aşteptare.

Din păcate sunt şi insatisfacţii legate de absenţa unui proiect de dezvoltare economico-socială a României care să se bazeze pe susţinerea capitalului românesc.

Avem drepturi democratice, chiar dacă nu ştim să le folosim cum trebuie şi când trebuie.

Avem mai mult acces la acte de cultură.

Putem să ne comparăm cu alte civilizaţii pentru a trage învăţămintele necesare şi pentru a ne forma un comportament adecvat dezvoltării noastre individuale dar şi colective".

•

FOSTUL PARLAMENTAR OCTAVIAN ŞTIREANU:

"Peste conversia la capitalism a fostelor unităţi socialiste, s-au suprapus evoluţiile tehnologice impresionante"

"Mă simt mai liber, mai implicat în viaţa publică, mai dezinvolt în atitudini, dar şi... mai bătrân!

În acest răstimp, societatea românească a înregistrat evoluţii contradictorii, dar, într-o compunere vectorială, am putea spune că rezultanta este una a progresului - sub aspectul sincronizării ţării cu tendinţele epocii şi cu aspiraţiile cele mai profunde şi legitime ale poporului.

În plan politic, s-au înregistrat progrese incontestabile în privinţa democratizării vieţii publice, a construcţiei instituţionale a statului de drept şi a reconsiderării drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti în consonanţă cu normele lumii democratice.

În plan economic, adoptarea regulilor economiei de piaţă au dinamitat întregul mecanism de organizare şi funcţionare a entităţilor economice, existent până în 1989. Peste conversia la capitalism a fostelor unităţi socialiste, s-au suprapus evoluţiile tehnologice impresionante - îndeosebi cele din domeniul IT &C -, astfel încât economia românească a trebuit să facă faţă, simultan, unei duble provocări: glisarea spre organizarea de tip capitalist şi asimilarea ori implementarea procedeelor şi tehnologiilor moderne. Spre deosebire de fostele întreprinderi socialiste de stat, noile companii capitaliste - rezultate din acestea, prin privatizare, sau înfiinţate de la zero - s-au confruntat cu problematici noi, inexistente sau neesenţiale în economia socialistă, cum ar fi marketingul, bătălia pentru clienţi şi pieţe de desfacere, găsirea de furnizori tot mai convenabili, gestionarea performantă a resurselor umane şi - nu în ultimul rând - preocuparea pentru supravieţuire, pentru menţinerea în piaţă, pentru extinderea afacerii şi, desigur, drept corolar al tuturor acestora, pentru profit!

În plan social s-au produs, de asemenea, mutaţii importante, între care cea mai importantă este o polarizare socială tot mai accentuată. Compasul avuţiei individuale s-a deschis foarte mult, relativa omogenitate din perioada socialistă s-a năruit, au apărut bogaţii - puţini şi omnipotenţi, şi săracii - tot mai mulţi şi mai supuşi unor privaţiuni de tot felul. Între oameni, s-au instalat diferenţe tot mai mari de statut social - de avere, de accesibilitate la servicii publice (sănătate, educaţie,cultură etc), de participare la decizie în politicile publice, de şanse oferite propriilor copii etc, etc.

În plan internaţional, România a reuşit să se sincronizeze cu cele două mari comunităţi internaţionale ce-i pot garanta evoluţia democratică şi siguranţa naţională - Uniunea Europeană şi, respectiv, Alianţa Nord-Atlantică - fapt ce reprezintă, neîndoielnic, un progres, în ordine istorică.

Prin urmare, în acest sfert de veac, evoluţia societăţii româneşti a fost contradictorie: a apărut liberatea individuală, dar a dispărut solidaritatea socială, dreptul la iniţiativă este acompaniat de riscuri asumate exclusiv pe cont propriu, s-a instalat libertatea de expresie, dar s-au evaporat tablele de valori ale comunicării publice, a devenit posibilă circulaţia liberă peste hotare, dar tinerii absolvenţi nu mai au locuri de muncă asigurate, învăţământul s-a dezideologizat complet, dar diplomele de absolvire nu mai garantează exercitarea profesiei, medicina a înregistrat progrese, dar sănătatea a devenit o marfă etc, etc".

•

AVOCAT VASILE DELEANU:

"Aceasta este lumea în care mi-am dorit să trăiesc eu şi copiii mei"

"Răspunsul meu este legat în principal de libertate, acesta este pentru mine câştigul imens pe care l-am dobândit acum 25 de ani şi nu mă refer doar la libertatea de exprimare, de a călători, ci şi la cea de autorealizare.

Şi aş trimite pentru mai multă precizie la ultima treaptă din piramida lui Maslow, împlinirea visurilor şi scopurilor propuse în viaţă, realizarea potenţialului maxim, crearea şi împlinirea unui destin.

Sintetizând, cei 25 de ani de libertate mi-au permis atingerea celui de-al cincilea nivel din ierarhia nevoilor lui Maslow.

Cât priveşte Societatea Românească, acesteia i-a sporit gradul de civilizaţie, pe care l-a dobândit mai ales după aderarea la Uniunea Europeană şi integrarea sa într-o lume globalizată.

În concluzie, aş spune că aceasta este lumea în care mi-am dorit să trăiesc eu şi copiii mei".

•

MIHAI IONESCU, SECRETAR GENERAL ANEIR:

"Ultimii 25 de ani - o Românie amplificată de opt ori"

"Ultimii 25 de ani au însemnat, din punct de vedere al exporturilor, o Românie amplificată de opt ori. Dacă în 1989 tot comerţul extern era realizat din firme de stat, astăzi, 83,23% din societăţile exportatoare sunt companii care au capital străin (majoritar sau minoritar), iar restul - companii autohtone, în majoritate private şi foarte puţine de stat. În acest interval de timp, au crescut de 100 de ori exporturile de servicii, inclusiv cele de IT, acestea din urmă ajungând la un nivel de 2 miliarde euro.

România s-a transformat dintr-o ţară care exporta cu predilecţie în statele est-europene şi în fostul URSS într-una care vinde în ţările vest- europene şi în alte state dezvoltate din restul lumii, cum ar fi SUA, Japonia, Coreea de Sud etc.

Ţara noastră a resimţit în cea mai mică măsură criza, domeniul comerţului exterior aflându-se în această situaţie doar o perioadă de un an, alţi patru ani (2010, 2011, 2013 şi 2014) fiind campioana Europei, ca ritm de creştere a exporturilor.

Faptul că s-au întâmplat toate aceste lucruri nu înseamnă că am ajuns la un nivel satisfăcător. Următoarea noastră ţintă este ca, până în anul 2020, să ajungem la nivelul mediu european pe care îl are ponderea exporturilor în PIB, respectiv de 54%, în condiţiile în care, la noi, această pondere este de 40-42%".

•

CRISTIAN PÂRVULESCU, ANALIST POLITIC:

"Societatea este mai liberă, dar şi mult mai conflictuală"

"După 25 de ani, sunt mai matur şi ceva mai înţelept, dar atunci, în decembrie 1989 - ianuarie 1990, Revoluţia îmi părea nu doar o ruptură violentă, pe care mi-o doream definitivă, cu trecutul, ci şi o fereastră de oportunitate pentru o transformare radicală. Începutul anului 1990 a stat sub semnul temerilor şi marilor speranţe: temerile că schimbarea nu va fi rapidă şi definitivă, că rezistenţele la schimbare vor fi mari, că decepţiile vor fi numeroase, dar şi speranţa că viitorul va fi mai deschis.

Societatea românească s-a schimbat radical, chiar dacă rămâne în cadrele sale generale. Dar, doar într-o singură generaţie schimbările sunt, dincolo de decepţiile individuale, masive. Schimbări, cu siguranţă, dar sunt acestea şi progrese? Depinde de perspectiva din care analizăm evoluţia societăţii româneşti. Cu siguranţă este vorba de o altă societate: mult mai deschisă, mai dinamică, mai liberă, dar şi mult mai conflictuală, profund inegalitară, foarte pragmatică şi orientată spre căutarea divertismentului facil.

Dacă e să fac o comparaţie, România ceauşistă părea în afara istoriei. Atunci viaţa era gri, orientată spre supravieţuirea biologică, pe care accentele dramatice o scoteau brutal din hibernarea forţată. Planificarea comunistă transformase individul într-o fiinţă docilă, fără nicio libertate. Chiar şi beneficiile sociale (şcoala gratuită, sistemul de sănătate, locul de muncă asigurat etc.) erau relative: depindeau de atât de multe variabile (rezidenţa, vârsta, poziţia socială etc.) încât de multe ori nici nu puteau fi abordate. În schimb, absenţa libertăţii de orice fel era atât de flagrantă, încât se transforma în suferinţă fizică".

•

VICTOR CIONGA, MANAGING PARTNER AZ CAPITAL:

"România este o ţară care nu a reuşit, încă, să facă pace cu propriul ei trecut"

"Douăzeci şi cinci de ani înseamnă un sfert de veac în care istoria a trecut peste noi, în care am trăit evenimente de neimaginat înainte de 1989. În retrospectivă lucrurile par întodeauna altfel. După 25 de ani, nu mai ai prospeţimea gândului de atunci, pentru că orice reflecţie este impregnată de experienţa recentă.

Una din cele mai profunde schimbări pe care le simt este faptul că atunci nu eram conectaţi la marile procese mondiale şi nu le puteam înţelege pentru că eram rupţi de lume şi realitate. Înainte de 1989, lumea evolua, dar noi nu evoluam odată cu ea. Astăzi, în special după 2000, evoluţia tehnologică în special în zona internetului şi telefoniei mobile, fac astfel de comparaţii dificile din cauza saltului tehnologic, prin care s-a trecut într-o alta eră.

Ca individ, pot să spun că într-un sfert de veac mi-am schimbat complet arhitectura şi perimetrul aspiraţiilor. Înainte de 89, lucrurile erau doar albe sau negre, Vestul era fetişizat, şi nu înţelegeam că a construi democracţia necesită timp şi efort, iar simpla înlăturare a unor bariere nu este suficientă. Am înţeles acest lucru în timp, şi poate că asta a fost marea dezamăgire, văzând că acest proces a fost prea lung, prea costisitor şi, mult prea des, foarte superficial. Acest fapt ne-a făcut să pierdem foarte mult în cursa regională prin comparaţia cu alte ţări din fostul bloc comunist, iar Polonia este, poate, cel mai elocvent exemplu.

În România nu a existat curajul de a merge până la capăt în anumite schimbări, şi acest fapt este una din realităţile pe care nu le puteam ignora privind înapoi fără mânie. România este o ţară care nu a reuşit, încă, să facă pace cu propriul ei trecut. Că nu a vrut, nu a ştiut, asta contează mai puţin. Iar această realitate este prezentă şi astăzi.

La capitolul progrese, cred că cele mai mari realizări ale României sunt intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. Este o şansă pe care trebuie să o fructificăm la maximum. Cred că este esenţial să privim în viitor, să înţelegem marile schimbări ce au loc la nivel mondial şi felul în care ele ne afectează. Istoria nu se va repeta. Dar ce folos, dacă nu învăţăm nimic din ea".

•

DANIEL DĂIANU, MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI:

"Economia este deschisă, cu comerţ şi mişcare de capital libere"

"Există repere ce definesc parcursul României după 1989: existenţa unei economii ce se bizuie, instituţional şi ca politici economice, pe mecanisme de piaţă; grosul activelor din economie sunt în mâini private coabitând cu întreprinderi cu participare a statului ca acţionar; economia este deschisă, cu comerţ şi mişcare de capital libere şi odată cu intrarea în UE cu circulaţia persoanelor pe o piaţă a muncii cât de cât liberă. Deşi primul deceniu de tranziţie a fost extrem de complicat, meandros, cu două recesiuni adânci, al doilea deceniu consemnează intrarea în Alianţa nord atlantică şi, în 2007, în Uniunea Europeană. Oricare ar fi unghiul de citire a evenimentelor, a istoriei post-comuniste, apartenenţa la aceste două cluburi centrale ale lumii occidentale (unul de securitate, celălalt economic şi politic) reprezintă o validare a tranziţiei ca având o direcţie implacabilă, către o societate democratică, în pofida unor inconsecvenţe şi neclarităţi, confuzii în unele momente. Nu înseamnă însă că România a depăşit statutul de periferie economică în Uniune, că nu mai are de surmontat decalaje mari de dezvoltare şi modernizare a instituţiilor, în funcţionarea statului de drept. Pe de altă parte, ar fi fost nerealist să pretinzi convergenţa reală şi instituţională într-un timp scurt. Un pătrar de veac este puţin la scara istoriei având în vedere stalinismul târziu de care s-a despărţit România în 1989 şi caracteristici structurale ale economiei româneşti comuniste. Drept este că s-au comis erori care au întârziat procese ale tranziţiei. În contrast, Ungaria "comunismului goulash", Polonia comunistă care tolera însă sector privat în agricultură şi în comerţ şi servicii, au avut avantaje mari în debutul tranziţiei. Chiar dacă democraţia românească are carenţe, există o împărţire a puterii instituţionalizate, iar spectrul politic nu este dezechilibrat - ceea ce este bine pentru procesul politic, pentru ceea ce unii numesc în teoria politicii < checks and balances >. Cu insuficienţe instituţionale, cu o industrie mozaicată şi cu discrepanţe tehnologice şi de performanţă între sectoare, cu o ruralitate persistentă, cu dezechilibre demografice şi suferind o migraţie masivă după 1989, societatea românească s-a apropiat totuşi şi s-a integrat în lumea occidentală: se vede în legăturile financiare şi economice, în ponderea şi structura comerţului exterior, în prezenţa capitalului străin în spaţiul local, în dinamica venitului/loc faţă de media din Uniune (de la sub 25% în 2001-2002 la peste 50% actualmente conform parităţii puterii de cumpărare), în gradul de informare a cetăţenilor şi formarea unei generaţii de tineri care poate reprezenta un nou val "junimist" de înnoire a societăţii în secolul XXI. Pentru viitor contează în ce măsură va exista o mobilizare a rezervelor interne care să ajute economia să depăşească, alături de restul Europei, impactul crizei izbucnite în 2007, care să permită reluarea procesului de catching up (şi evitarea ameninţării < middle income trap >). Nu este uşor, fiindcă este nevoie de investiţii în producţie (nu prevalent în mall-uri şi servicii de consum), de inovaţie, de capital autohton mult mai responsabil, de un proces educaţional orientat spre viitor, de oameni care să aibă încredere în viitorul ţării. Nu în cele din urmă, este nevoie de o Uniune care să depăşească criza zonei euro, să evite o < stagnare seculară >, care ar frâna şi România, să aibă capacitatea de a face faţă pericolelor convenţionale şi non-convenţionale. În fine, este necesar ca aranjamentele de securitate în Europa să prevină încălcarea normelor internaţionale de bază, să protejeze frontiere de stat".