314 persoane devin cetăţeni români

C.P.
Politică / 13 august 2010

314 persoane vor depune jurământul de credinţă pentru dobândirea cetăţeniei române, luni, 16 august 2010, potrivit unuicomunicat de presă remis redacţiei. Ceremonia va avea loc la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, în prezenţa preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC), Nicoleta Ecaterina Eucarie.

Conform legii, cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă.

Statisticile relevă că în perioada 2007-2010, pe teritoriul României, au depus jurământul de credinţă faţă de ţară 7.547 de persoane, aproape 60% dintre acestea (4295) obţinând certificatul de cetăţenie după 1 iunie 2009.

Aceleaşi statistici indică, numai în acest an, un număr de 18.487 de cereri soluţionate. Dintre acestea, 17.532 cereri se referă la redobândirea cetăţeniei de către persoane care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau descendenţi până la gradul trei ai acestora, 746 cereri au fost depuse de persoane care au renunţat la cetăţenia română, în timp ce 209 cereri au fost formulate de către persoane care nu au mai avut niciodată cetăţenia română.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb