Un număr de 350 de autorizaţii anuale pentru Franţa se eliberează în-cepînd de ieri, prin sistemul electronic de atribuire a autorizaţiilor de transport internaţional rutier de marfă. Aceste autorizaţii se acordă transportatorilor care au efectuat anul trecut cele mai multe curse cu această destinaţie, conform algoritmului sta-bilit de MTCT. Pentru ridicarea autorizaţiilor anuale de Franţa este necesară completarea unui formular, precum şi prezentarea la sediul IGCTI cu ştampila dreptunghiulară a firmei, preţul unei autorizaţii fiind de 67.000 lei. Tabelul cu firmele nominalizate este disponibil pe www.autorizatiiauto.ro, secţiunea Noutăţi, sau la adresa http://www.autorizatiiauto.ro/ProceseVerbale/FRANTAANUALE.xls.
Luni au fost ridicate de către operatorii de transport peste 1400 de autorizaţii bilaterale.
Toate autorizaţiile de tip CEMT pentru 2004, în număr de 1100 anuale şi 1008 lunare, au fost atribuite transportatorilor prin SIAE, pe baza documentelor şi datelor primite de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT). Procesul de ridicare a acestora a început la data de 22 decembrie 2003. De asemenea, aproape 2000 de autorizaţii au fost eliberate, în perioada 29-30 decembrie 2003, pentru ieşirile din ţară care au avut loc pînă la data de 5 ianuarie 2004, inclusiv.
Pînă în acest moment, au fost distribuite 12.500 de autorizaţii prin sistemul electronic, de aces-tea beneficiind peste 800 de transportatori. 1545 de operatori de transport rutier internaţional de marfă dispun de certificate digitale pentru autentificare în sistem. Principala destinaţie rămîne în continuare Europa de Vest, cele mai solicitate autorizaţii fiind cele de Ungaria şi Austria, precum şi cele de Italia, Germania, Franţa şi Belgia. Conform datelor Poliţiei de Frontieră, 1800 firme au realizat activităţi de transport internaţional de la începutul anu-lui pînă în septembrie 2003.
Operatorii de transport rutier internaţional de marfă pot face rezervări pentru autorizaţiile necesare parcurgerii unui traseu pe care îl pot defini ei înşişi, prin alegerea pas cu pas a ţărilor de parcurs. La sfîrşitul fie-cărei luni, autorizaţiile nerezervate vor fi reportate pentru luna următoare. Perioada de valabilitate a rezervărilor este de 7 zile calendaristice. Perioada de utilizare a autorizaţiilor de trans-port rutier internaţional de mar-fă este de 45 de zile calendaristice de la eliberarea aces-tora.
Aplicaţia destinată atribuirii autorizaţiilor de transport are o parte publică la care are acces orice persoană conectată la Internet, după apăsarea butonu-lui "Acces în sistem", şi unde pot fi vizualizate diverse informaţii, cum ar fi disponibilul de autorizaţii, autorizaţiile eliberate în total şi pe transportator, clasele de transportatori. În sec-ţiunea "Noutăţi" sînt publicate datele de ultimă oră relevante pentru utilizatorii sistemului. www.autorizatiiauto.ro sim-plifică şi accelerează procesul de obţinere a autorizaţiilor de transport, iar prin transparenţă limitează posibilităţile de apariţie a corupţiei.
Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, instituţie care func-ţionează în subordinea MCTI, este operatorul Sistemului informatic pentru atribuirea electronică a autorizaţiilor de transport rutier internaţional de mar-fă.