Revista franco-română "Regard" a fost lansată, ieri, la Institutul Francez din Bucureşti. Noua publicaţie lunară - care îşi propune să devină un model de presă independentă - este rezultatul cooperării dintre Minis-terul francez de Externe, reprezentat de Ambasada Franţei la Bucureşti, şi Camera de Comerţ şi Industrie franceză din România (CCIFR).
Titlul - "Regard " (Privire) - defineşte intenţiile comitetului director şi ale redacţiei de a oferi o privire obiectivă şi lucidă în legătură cu realităţile care apropie Franţa de România, atît din perspectiva investiţiilor franceze - aflate în topul celor externe realizate în România - precum şi din cea culturală şi de informaţie reciprocă.
Publicul căruia i se adresează "Regard" este atît cel român, interesat de civilizaţia şi realităţile franceze, cît şi cel francez, reprezentat prin cetăţenii rezidenţi în România. Publicaţia îşi propune să practice un jurnalism în spirit francez, să fie "un ochi francez aruncat asupra realităţii româneşti", să informeze - în limba franceză - despre evenimentele de actualitate din cele două ţări.
În peisajul mediatic românesc nu a existat, pînă acum, o publicaţie lunară independentă de calitate şi de ţinută în limba franceză, a spus ambasadorul Franţei, Philippe Etienne, men-ţionînd că în colectivul redacţional sînt angajaţi doar doi francezi, ceilalţi ziarişti fiind colaboratori ro-mâni.
"Regard franco-roumaine" va apărea în jurul datei de 5 a fiecărei luni, va fi distribuită în oraşele din România, atît prin intermediul Institutelor franceze, a abonamentelor, cît şi prin reţelele de asociaţii de prietenie apărute în întreaga ţară. De asemenea, publicaţia va fi difuzată şi în Franţa, Belgia şi Elveţia.