A-ţi alege tabăra

Odată cu invazia rusă în Ucraina oamenii obişnuiţi din întreaga lume sunt obligaţi să aleagă o tabără: nu au cum să stea deoparte pentru că a nu alege ar însemna de fapt a alege, şi anume a ţine partea agresorului. Aceasta este o problemă de etică personală pe care individul nu o poate trece pe seama altora şi a statului fără să-şi nege propria libertate şi este şi cea mai bună dovadă că politica nu poate să se sustragă moralei. Căci războiul nu este, în final, decât forma primitivă şi primară a politicii în cea mai violentă stare a acesteia. De aceea, cu toată absurditatea lui, războiul - în general, nu doar cel ce se desfăşoară acum în Ucraina - nu poate lăsa indiferent un om. În schimb, un simplu supus al unei puteri vremelnice îşi va anula umanitatea neasumând-şi libertatea de a se raporta, în funcţie de un sistem universal de valori, la război. Şi asta se întâmplă în noile tiranii post-democratice în care multora le este dat să trăiască.

Cei peste 200.000 de ruşi care au părăsit Rusia după declanşarea războiului din Ucraina au ales să fie liberi. Cei care au rămas sunt într-o situaţie etică dificilă în care nu-şi pot dezvălui atitudinea critică fără să poată fi pedepsiţi. Dar asta nu-i exonerează de vină. Aşa cum a explicat Karl Jaspers în Chestiunea vinovăţiei germane (Die Schuldfrage, apărută în germană în 1946 şi tradusă în engleză un an mai târziu sub titlul The Question of German Guilt), una din cele mai bune lucrări de filosofie politică din toate timpurile, oricine a participat activ la pregătirea sau executarea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii este vinovat din punct de vedere moral. Pe de altă parte, cei care au doar au tolerat pasiv atrocităţile pentru că nu doreau să devină victime ale nazismului erau responsabili doar din punct de vedere politic. Dar, oricum, toţi supravieţuitorii acestei epoci au purtat aceeaşi responsabilitate şi au împărtăşit o vinovăţie colectivă. Jaspers credea că faptul că nimeni nu se poate sustrage acestei responsabilităţi colective ar putea permite poporului german să iasă din impasul moral prin dezvoltarea unei democraţii consolidate pe un fundament moral. De la această analiză se va inspira şi Hannah Arendt, care a fost doctoranda şi a devenit apoi prietena lui Jaspers, când, în Eichman la Ierusalim, scrisă cu 17 ani mai târziu, în 1963, va vorbi despre "banalitatea răului". Căci regimurile totalitare, aşa cum se dovedeşte a fi şi regimul putinist, banalizează birocratic Răul. El devine o obligaţie de serviciu în care individul transferă răspunderea asupra şefilor degrevându-se de orice responsabilitate morală.

Dacă pentru ruşi problema morală şi consecinţele politice sunt imense şi nu se vor putea în niciun fel dispensa de responsabilitatea pe care o au - şi nu e vorba doar de soldaţii care luptă pe frontul ucrainian şi se fac vinovaţi de crime de război pentru care vor fi responsabili juridic, ci de toţi cei care au acceptat această situaţie -, cei care ales în favoarea forţelor pro-ruse în alegerile din Ungaria şi Serbia de duminică sunt în aceeaşi situaţie. Nu există nicio justificare morală a războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei - am făcut deja demonstraţia nedreptăţii acestui război în articolul de săptămâna trecută, aşa că nu mai revin asupra acesteia - şi cei care vor sprijini aliaţii lui Putin în Serbia sau Ungaria, sau la alegerile din Franţa, vor fi în egală măsură răspunzători pentru crimele de război.

Deja Albert Camus a explicat în Mitul lui Sisif - carte de eseuri scrisă în plin război mondial, în 1942 - despre responsabilitatea morală şi limitele ei în caz de război. "S-au văzut oameni conştienţi (spunea el la începutul eseului "Creaţia absurdă" din cartea mai sus amintită) îndeplinindu-şi îndatoririle în timpul celor mai stupide războaie, fără a se socoti în contradicţie cu ei înşişi. Şi aceasta pentru că pentru ei important era să nu eludeze nimic... Trebuie doar să respecţi regulile luptei. Acest gând poate ajunge pentru a hrăni o minte omenească; el a susţinut şi susţine civilizaţii întregi. Nu negi războiul, ci mori din pricina lui sau trăieşti!". Iar câteva pagini mai înainte, în eseul "Cucerirea", Camus scria: "Vine întotdeauna o vreme când trebuie să alegi între contemplare şi acţiune. Adică să devii un om. Asemenea sfâşieri sunt cumplite. Dar pentru o inimă mândră nu se află cale de mijloc. Există Dumnezeu sau timpul, crucea sau spa­da". Nici pentru maghiari şi sârbi, nici pentru francezi ca şi pentru români nu există posibilitatea neutralităţii, nici colective, nici individuale. Popoarele şi indivizi nu au cum să nu-şi aleagă tabăra. Criteriile morale sunt universale. Doar ideologiile îi pot orbii, dar aceasta este o orbire voluntară, deci culpabilă.