Acord privind managementul riscurilor de dezastre

A.M.
Miscellanea / 5 iulie 2018

(sursa foto:Twitter)

(sursa foto:Twitter)

România a semnat ieri, 4 iulie a.c., cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, un Acord de împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul riscurilor de dezastre, cu opţiune de amânare a tragerii până la apariţia unei catastrofe (CAT-DDO), în valoare de 400 milioane de euro. Documentul a fost semnat din partea României de către domnul Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Finanţelor Publice, şi din partea BIRD de către doamna Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria, Regiunea Europa şi Asia Centrală, conform comunicatului remis redacţiei.

Acest împrumut va contribui la sprijinirea eforturilor României de a reacţiona în mod eficient în cazul apariţiei unor dezastre naturale şi schimbărilor climatice, printr-o abordare programatică a managementului riscului de dezastre, care să cuprindă pe de-o parte dezvoltarea de politici specifice şi, pe de altă parte, asigurarea resurselor financiare în cazul producerii unor dezastre naturale, aşa cum sunt, spre exemplu, inundaţiile severe din această vară, care au afectat şi continuă să afecteze o mare parte a teritoriului României, se mai arată îm comunicat.

Împrumutul este acordat pe o perioadă de până la 20 ani, cu 19,5 ani perioadă de graţie, rambursarea efectuându-se într-o singură tranşă la 1 mai 2038 şi este disponibil până la data de 31 decembrie 2021, cu posibilitatea extinderii acestei perioade de 4 ori, dar fără a depăşi în total 15 ani.

Punerea în aplicare a acţiunilor prevăzute în Acordul de Împrumut se asigură de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de Împrumutat, şi de către Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de coordonator al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb