Adjunctul Poliţiei Capitalei, reţinut pentru că a luat mită 10.000 euro

Andrei Stan
Anticorupţie / 14 octombrie 2015

Actualizare 22:00

Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind suspectat că a luat mită 10.000 de euro de la administratorii unei firme care fusese controlată, promiţând că va interveni în sprijinul acestora la poliţişti de la Economic, potrivit unui comunicat de presă.

Ababei va fi dus, mâine, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit procurorilor, în perioada 14 iulie - 6 august 2015, Roberto - Ştefan Ababei, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), în mod direct şi pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranşe 3.000 respectiv 10.000 euro) şi produse alimentare, lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.

De asemenea, în acelaşi context, Ababei le-a creat persoanelor respective impresia că are influenţă şi asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Poliţiei Capitalei care conduce, îndrumă şi controlează activitatea serviciului anterior menţionat, promiţând, în mod repetat oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcţionarii publici din cadrul DGPMB să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activităţile cu privire la infracţiunile faţă de care se desfăşurau cercetări.

În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

(A.C.)

--------------------

Roberto Ababei, adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, a fost adus astăzi cu mandat la sediul DNA, fiind suspectat de trafic de influenţă, transmit televiziunile de ştiri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb