ADRIAN CÂCIU: "Cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la Indicatorul Social de Referinţă"

S.B.
Politică / 29 mai 2022

"Cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la Indicatorul Social de Referinţă"

Ministrul Finanţelor Publice afirmă că Indicatorul Social de Referinţă (ISR) - indice la care sunt raportate ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi - nu a fost majorat anul acesta pentru că Guvernul a avut "alte priorităţi" şi pentru că actualul executiv a moştenit un "spaţiul fiscal deosebit de redus" de la vechea guvernare, informează news.ro.

Adrian Câciu promite o altă abordare în ceea ce priveşte ISR anul viitor.

"Legat de Indicatorul Social de Referinţă, analiza pe care am făcut-o la început de an ne-a dus către alte priorităţi mult mai necesare. A fost pachetul social, a fost partea de alocaţii, a apărut şi situaţia aceasta complicată, conflictul din Ucraina. Ce pot să vă zic este cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la ISR la nivelul acestui an. Noi a avut acea discuţie, chiar şi la momentul creării coaliţiei cu privire la actualizarea acestui indicator, dar uitându-ne la lista de priorităţi şi lucruri de rezolvat din spate şi spaţiul fiscal deosebit de redus care a fost lăsat de vechea guvernare, a fost oarecum amânată această decizie în 2022", a afirmat Adrian Câciu duminică, într-o conferinţă de presă, la Giurgiu, răspunzând unei întrebări.

Potrivit Legii nr. 225/2021, începând cu anul 2022, ISR se majorează, la data de 1 martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS). Acest indicator stă la baza stabilirii cuantumurilor prestaţiilor de şomaj şi al unor măsuri active, precum şi al beneficiilor de asistenţă socială.

Beneficiile de asistenţă socială care sunt raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi.

Anul acesta, rata medie anuală a inflaţiei care a stat la baza stabilirii noilor cuantumuri de prestaţii sociale şi beneficii de asistenţă socială a fost de 5,1%, ceea ce a dus la o creştere a valorii ISR de la 500 de lei la 525,5 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb