Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA în ţara noastră

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 18 decembrie 2019

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA în ţara noastră

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la Bucureşti a fost primit, ieri, de preşedintele Klaus Iohannis, căruia i-a înmânat scrisorile de acreditare.

Preşedintele ţării a evocat soliditatea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, în plină dezvoltare şi aprofundare, în special după întâlnirile pe care le-a avut cu preşedintele Donald Trump, subliniind că România este un aliat de încredere al SUA.

Cei doi interlocutori au evocat relaţiile politice excelente dintre cele două ţări, evidenţiind, în acelaşi timp, necesitatea consolidării relaţiilor economice şi convenind, totodată, asupra continuării, într-un ritm accelerat, a demersurilor pentru sporirea semnificativă a investiţiilor americane în România.

Ambasadorul Adrian Zuckerman a subliniat faptul că va acţiona pentru a sprijini autorităţile române în demersurile privind consolidarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei.

După întrevedere, preşedintele Klaus Iohannis a declarat: "Suntem hotărâţi să continuăm Parteneriatul Strategic foarte bun pe care îl avem. Domnul ambasador este foarte dispus să se implice total în dezvoltarea tuturor aspectelor acestui parteneriat. Am reiterat împreună, sigur, aspectele cele mai importante, întâlnirile pe care le-am avut cu Preşedintele Trump, faptul că România în NATO este un partener serios, credibil, care îşi alocă resursele promise. În partea de economie, am convenit să continuăm într-un ritm accelerat toate demersurile pentru a convinge investitorii americani să vină în România şi să continuăm, sigur, proiectele foarte bune care sunt în curs".

Preşedintele i-a mai primit, ieri, pe noul ambasador al Republicii Chile, Jorge Alejandro Tagle Canelo, şi pe noul ambasador al Greciei, Sofia Grammata.

Preşedintele Klaus Iohannis a urat ambasadorilor bun-venit la post şi mult succes, asigurându-i de întregul sprijin al autorităţilor române în îndeplinirea mandatelor lor.

În discuţiile cu ambasadorul statului Chile, au fost examinate modalităţi de amplificare a relaţiilor dintre cele două state, acestora nu doar în domeniul economic, dar şi pe palierul politic, având în vedere valorile comune împărtăşite - stat de drept, democraţie şi drepturile omului.

În cadrul întrevederii cu Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti, s-a discutat despre evoluţia ascendentă a schimburilor comerciale şi necesitatea continuării eforturilor pentru a utiliza potenţialul existent pentru dezvoltarea cooperării economice şi sectoriale, precum şi a investiţiilor reciproce, inclusiv prin implementarea unor proiecte de interconectare a infrastructurii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. __Vreau sa transmit un mesaj PRESEDINTELUI Iohannis in legatura cu refuzul de a colabora cu Ungaria ''pentru a construi o Noua Europa Centrala in care orasele sa fie legata prin cale ferata rapida".

    __D-nule Presedinte faceti o mare greseala: dvs. puneti RANCHIUNA PERSONALA inaintea intereselor de dezvoltare a Romaniei.__ Romania e RUPTA-n BIP la capitolul INFRASTRUCTURA : nu are nici autostrazi, nici sosele, nici cale ferata. De ce nu profitati de OFERTA de NEREFUZAT a lui Viktor Orban pana nu se razgandeste?  

    __Ar fi trebuit sa fi zis : "da , cum sa nu" si sa luati BANII UNGURILOR. Are ceva daca Romania si Ungaria se dezvolta economic impreuna?===> De aceea nu se dezvolta Romania ca nu stie SA PROFITE de OPORTUNITATI si sa COLABOREZE.. Cand e vorba de tara ta trebuie sa colaborezi si cu DRKUL. 

    __To[a]nte Partidele striga :''sa vina INVESTITORII" si cand vin isi bat joc de ei si ii pun pe goana. 

    "CAPRA e RAIOASA dar coada tot sus o tine"==>.renuntati la Mofturi si la Ranchiuna si NEPASARE ACUM! 

    Altfel peste 50 de ani Romania va fi tot o tara inapoiata. 

    O remarca : tot ce a facut Ungaria a facut cu bani europeni desi avea un discurs anti-UE. 

    Orice ajutor e binevenit cand e vorba de dezvoltare si de bani==>asa ca razganditi-va si acceptati oferta de colaborare cu Ungaria, altfel eu la PARLAMENTARE AM SA VOTEZ UDMR.

    1. Există o vorbă celebră "Teme-te de greci si atunci cand iti oferă daruri".De cand a devenit Victor Orban prietenul nostru?Pană acum ne "bestelea"peste tot.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb