ADVERTORIAL Cum să joci la Bursă pentru a câştiga de două ori

Piaţa de Capital / 10 decembrie 2017

Cum să joci la Bursă pentru a câştiga de două ori

Până la declanşarea Crizei Financiare din 2007-2008, acesta a fost unul dintre subiectele cele mai neglijate de investitorii la bursă din întreaga lume.

Chiar şi astăzi, o mare parte dintre sfaturile din categoria cum să joci la bursă sau cum să cumperi acţiuni la bursa de valori se concentrează pe alegerea individuală a acţiunilor, fără a ţine cont de cel mai important aspect.

Acest ghid practic explică pas cu pas cele 3 etape necesare pentru a investi la bursă cu şanse duble de câştig şi în final vă oferă şansa de a pune teoria în practică cu 200 USD fonduri gratuite de start la bursă oferite de Admiral Markets (necesită înregistrare pe pagina Ofertă Personalizată)

> > Solicitati un Cont Real de Start cu 200 USD fonduri gratuite

Să considerăm cazul unui investitor român care cumpără acţiuni la bursa de valori. Cu toate că portofoliul său are un randament bun în Lei (RON), în ultimii ani imaginea acestei monede nu este foarte bună în comparaţie cu alte monede sau mărfuri majore, cum ar fi Dolarul American sau Euro. Având în vedere faptul că toţi folosim produse importate, puterea de cumpărare şi bunăstarea se reduc considerabil dacă activele pe care le deţii sunt denominate într-o moneda în scădere, cum ar fi Leul. De exemplu, oricine a deţinut un procent prea mare de active denominate în RON a plătit un preţ pentru asta de nenumărate ori, indiferent dacă şi-a dat seama sau nu.

Pentru a te proteja, ai nevoie ca o parte cât mai mare din activele, investiţiile sau economiile pe care le deţii să fie denominate în monedele care ar putea să îşi păstreze valoarea reală sau să se aprecieze pe termen lung şi să contribuie la consolidarea portofoliului. Nu uita că o investiţie buna denominată într-o valută nepotrivită poate deveni o investiţie proastă şi invers.

Iată cum trebuie să procedaţi:

1. Identificaţi monedele pe care doriţi să le reprezentaţi în portofoliul dvs - monedele cu cele mai sănătoase tendinţe ascendente în perioada de deţinere urmărită. Verificaţi dacă fundamentele economice naţionale susţin acea tendinţă cu o creştere economica relativ bună sau, cel puţin, cu valori scăzute ale datoriei faţă de produsul intern brut (PIB) şi o cultură a disciplinei fiscale, fără a creşte bugetul şi deficitul balantei comerciale.

2. Alocaţi un anumit procent din portofoliul dvs. fiecărei monede in parte - procente din portofoliu pentru instrumentele generatoare de venit denominate sau aflate în strânsă legătura cu monedele alese de dvs., care au o probabilitate ridicată de a se aprecia pe termen lung.

3. Alegeţi acţiunile individuale in functie de expunerea procentuală pe care ati ales-o - cumpără activele specifice (acţiuni sau CFD-uri pe acţiuni şi indici bursieri) pe care le doreşti în portofoliu, dar care să fie denominate în valutele selectate iniţial, astfel încât portofoliul dvs. să fie exprimat atât în valutele potrivite, cât şi în active, de preferat subevaluate, denominate in respectivele valute.

Secretul de a reuşi în jocul la bursa constă în identificarea statelor care au ATAT monede în creştere, CAT SI o bursă în creştere. Veţi folosi grafice lunare şi săptămânale care acoperă ultimii ani, analizând atât perechi valutare forex, cât şi indicii globali majori ai pieţei de capital.

O investiţie corectă în piaţa de acţiuni, dar în moneda nepotrivită este ca înotul împotriva unui curent puternic. Indiferent cât de mult credeţi că înaintaţi, curentul vă va trage în jos, împiedicându-vă progresul, în ciuda aparentei investiţii de succes.

Pe de altă parte, dacă alegeţi corect monedele in care sunt exprimate este ca înotul in direcţia curentului; chiar dacă nu alegeţi cele mai bune actiuni la bursă, acestea pot fi încă "purtate de val", adică de o monedă aflată în ascensiune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă investiţiile în acţiuni nu sunt dintre cele mai inspirate, în cazul în care sunt denominate în moneda potrivită - investiţia dvs. va evolua în direcţia potrivită.

Testati metoda corectă de tranzacţionare la bursă cu 200 USD fonduri gratuite de start oferite de Admiral Markets la activarea unui cont real.

> > Solicitati un Cont Real de Start cu 200 USD fonduri gratuite

Avertizare de risc: Tranzacţionarea pe pieţele financiare cu ajutorul contractelor pentru diferenţă (CFD) implică riscuri şi ar putea să duca la pierderea tuturor depozitelor. Prin urmare, nu trebuie să investiţi sau să riscati bani pe care nu vă permiteţi să îi pierdeţi. Asiguraţi-vă că aţi înţeles toate riscurile asociate tranzacţionării.

Admiral Markets (UK) Ltd. este autorizată şi reglementată de către Autoritatea de Conduită Financiară. (registrul FCA nr. 595450).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb