Aeroportul Cluj a câştigat două procese cu Aeroportul Târgu-Mureş

E.D.
Companii #Aeronautică / 16 octombrie 2014

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a câştigat în anul 2014 două procese cu Aeroportul Transilvania Târgu Mureş care privesc stoparea finanţării din fonduri publice a unor activităţi comerciale, arată un comunicat remis redacţiei.

Astfel, potrivit documentului, prin aceste decizii se dispune anularea unei hotărâri date de Consiliul Judeţean Mureş privind aprobarea contractării şi garantării unei finanţări rambursabile în valoare de 89.000.000 lei pentru amenajarea accesului şi a parcării Aeroportului Transilvania Târgu Mureş si anularea altei hotărâri cu privire la încredinţarea serviciului de interes economic general Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Târgu Mureş.

"Acest fapt confirmă justeţea acţiunilor noastre prin care am sesizat acordarea unui ajutor de stat pentru parcarea auto a Aeroportului Târgu Mureş, parcare care generează venituri din activităţi non-aviatice şi care nu poate fi finanţată în mod legal de la bugetul judeţului Mureş. Concluzia instanţei a fost că finanţarea acestei investiţii din bani publici constituie ajutor de stat şi generează în mod direct un avantaj economic pentru R.A. Aeroportul Transilvania Târgu Mureş în raport cu orice alt operator de pe piaţa deschisă concurenţei, inclusiv faţă de Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj R.A., drept pentru care s-a dispus anularea H.C.J. Mureş nr. 47/2013, cu drept de recurs", transmit reprezentanţii aeroportului clujean.

Printr-o altă sentinţă dată de Tribunalul Cluj se dispunea anularea altei hotărâri de consiliu judeţean cu privire la încredinţarea serviciului de interes economic general Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Târgu Mureş.

"Am avut dreptate şi că finanţarea serviciului de interes economic general pentru serviciile de deservire la sol (handling la sol) a aeronavelor de la Aeroportul Târgu Mureş nu respectă prevederile legale de finanţare naţionale şi europene. Instanţa a hotărât că susţinerea compensării serviciilor de handling la sol, de la bugetul judeţului Mureş, creează un avantaj economic pentru R.A. Aeroportul Transilvania Târgu Mureş şi distorsionează competiţia în raport cu oricare alt operator de pe piaţa deschisă concurenţei, fapt pentru care a admis acţiunea Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj R.A. şi a dispus anularea în integralitate a H.C.J. Mureş nr. 107/ 2011, cu drept de recurs", au mai spus reprezentanţii aeroportului.

David Ciceo directorul aeroportului clujean spune că toate acţiunile aeroportului au fost promovate "pentru protejarea intereselor comerciale şi economice ale aeroportului Cluj şi ale judeţului Cluj şi pentru stoparea practicilor ilegale de finanţare a activităţilor comerciale şi de supracompensare a serviciului de interes economic general încredinţat aeroportului Târgu Mureş care distorsionează competiţia, creează un avantaj economic nelegal pentru Aeroportul Târgu Mureş şi care reprezintă în fapt acordarea unui ajutor de stat de la bugetul judeţului Mureş".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb