AFGANISTAN: Rezistenţa din Panjshir cere încetarea focului şi retragerea talibanilor

J.P.
Internaţional / 6 septembrie 2021

Rezistenţa din Panjshir cere încetarea focului şi retragerea talibanilor

Forţele de opoziţie afgane din Valea Panjshir au cerut într-un comunicat încetarea focului după informaţii privind pierderile grele înregistrate în luptele din weekend, relatează AFP, citat de Agerpres.

Frontul Naţional de Rezistenţă din Afganistan (FNR) a afirmat în noaptea de duminică spre luni că ''le-a propus talibanilor să-şi înceteze operaţiunile militare în Panjshir... şi să-şi retragă forţele. În schimb, vom cere trupelor noastre să se abţină de la orice acţiune militară''.

Liderul forţelor de opoziţie afgane din valea Panjshir, Ahmad Massoud, a salutat duminică propunerile consiliului înţelepţilor religioşi (Ulema) privind o soluţie negociată cu talibanii pentru a se pune capăt luptelor, notează Reuters.

Talibanii au anunţat că au intrat în capitala provinciei Panjshir, după ce preluaseră controlul asupra districtelor din jur.

Sub conducerea lui Ahmad Shah Massoud, tatăl actualului lider al NRFA, luptătorii din regiunea Panjshir s-au opus atât forţelor invadatoare ale armatei sovietice, cât şi guvernului taliban care a mai condus Afganistanul în perioada 1996-2001. Lupta din valea Panjshir a fost cel mai proeminent exemplu de rezistenţă contra talibanilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Acceptati si inarmati cum nu au fost niciodata de "marele licurici", talibanii sunt de neoprit!

    America s-a facut iar de kakao. Nu a fost in stare sa castige niciun raznoi nici in Vietnam, Corea, etc. Acum i-au atras si pe europeni in razboiul asTa cu lumea araba . Si-au doborat 2 blocuri si au invadat Irak sub pretextul ca are Sadam bombe nucleare, chimice etc. Nu au gasit nimic.

    I-au atras pe europeni in razboaie si acum au luat singuri decizia sa se retraga au umplut Europa de arabi si terorism. 

    America isi urmareste inteteresele proprii.

    Europa trebuie sa isi faca armata ei sa inceteze sa fie catelusul SUA.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb