AFI Palace Braşov ar putea fi deschis abia în 2019

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 1 august 2017

Deschiderea centrului comercial AFI Palace Braşov, amânată iniţial din octombrie 2017 pentru primăvara lui 2018, ar putea avea loc abia la începutul lui 2019, susţin surse din domeniul construcţiilor. De altfel, amânarea este luată în calcul şi de companiile care se ocupă cu găsirea viitorilor chiriaşi, fiind anunţată, mai nou, o posibilă deschidere abia pentru toamna lui 2018, în varianta în care lucrurile decurg fără probleme, dar "o variantă mai realistă ar fi 2019".

Primăria Braşov a eliberat abia la mijlocul lunii iulie autorizaţia de construcţie pentru centrul comercial AFI Palace din centrul Civic al Braşovului, după o aşteptare de mai bine de doi ani.

Lucrările de transformare a vechii platforme industriale Hidromecanica din Centrul Civic au început încă de anul trecut cu lucrările preliminare amenajării construcţiei propriu-zise a noului complex comercial, respectiv degajarea terenului de fundaţii nedemolate anterior, ecologizarea şi nivelarea terenului.

AFI Palace Braşov va avea ancoră retailerul Carrefour. Proiectul cuprinde un centru comercial de peste 45.000 metri pătraţi şi două clădiri de birouri clasa A. Iniţial, israelienii anunţau că acest centru comercial va fi inaugurat în toamna lui 2017, dar ulterior au revenit şi au amânat deschiderea pentru martie 2018. Acum, neoficial se vorbeşte de martie 2019 ca dată de deschidere.

Acesta este al treilea centru comercial al dezvoltatorului în România, după AFI Palace Cotroceni din Bucureşti şi AFI Palace Ploieşti.

AFI Europe a finalizat, la începutul lui 2016, achiziţia terenului de 40.000 de metri pătraţi din centrul de business al oraşului, pe fosta platformă Hidromecanica.

Din ansamblul imobiliar pe care îl vor construi israelienii vor face parte centrul comercial AFI Palace Braşov şi proiectul de birouri clasa A AFI Park Braşov, care va fi livrat în două faze.

Mall-ul AFI Braşov va avea o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, dispuşi pe trei niveluri, în vreme ce birourile vor avea o suprafaţă închiriabilă de 25.000 de metri pătraţi. În mall, va fi integrată şi o terasă de mari dimensiuni cu vedere către Munţii Carpaţi. Singurul chiriaş anunţat până acum în viitorul mall din Braşov este retailerul Carrefour, care a preînchiriat o suprafaţă de 6.500 de metri pătraţi la parter.

Mall-ul AFI Palace Braşov va fi construit de compania care a ridicat şi baza americană de la Deveselu - Danya Cebus. Danya Cebus Deveselu face parte din grupul Danya Cebus, care a ridicat proiectul AFI Cotroceni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb