Agenda malthusianistă şi oceanul lumii virtuale

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 19 mai 2021

Cornel Codiţă

Acţiunea se petrece în ţinutul numit Youtube. Clipul durează 3 minute şi 27 de secunde. Un distins personaj cu păr alb, trecut clar de vîrsta a doua, plasat în faţa unui raft tixit de cărţi, care umple tot fundalul, un cadru bust, imobil. Ni se citeşte într-o impecabilă limbă germană cultă. Textul nu aparţine personajului din imagine, nici vreunui autor german, ci este atribuit unuia francez pe care îl aşez, nu doar eu, între primele 10 cele mai performante minţi ale secolului XX active în domeniul ştiinţei şi al practicii sociale "culte". Un om care nu doar a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în cercul zero al puterii de stat, ci acolo fiind a modelat, influenţat şi direcţionat decizii şi acţiuni strategice, a croit drumuri şi destine politice. În Franţa, în Europa, nu de puţine ori dincolo de hotarele culturale ale lumii sale de apartenenţă. Un intelectual, mărturie stau cărţile sale, a cărui viziune asupra socialului şi istoriei a rupt mereu limitele înţelegerii şi ale abordării covenţionale. Creativitate, putere de construcţie conceptuală, capacitate de lărgire sistematică a orizontului de înţelegere şi explicaţie. Toate reunite la superlativ. Un interviu luat în 1981 (!!!). În fapt, un mănunchi de interviuri ale unor personalităţi, reunite în cele din urmă într-o carte. Gînduri mărturie, între multe altele, dar nu ale oricui! Tema, ca de atîtea ori, viitorul. Viitorul social. "În viitor, problema va fi să găsim o cale prin care să reducem populaţia. Începem cu bătrînii, pentru că odată ce omul trece de 60-65 de ani, el trăieşte mai mult decît perioada sa productivă şi asta este scump pentru societate. Apoi cei slabi, apoi cei nefolositori care nu aduc nimic societăţii căci vor fi din ce în ce mai mulţi şi desigur, în cele din urmă cei mai proşti. Eutanasia ţintind aceste grupe va trebui să fie un element esenţial al societăţii viitoare, în toate cazurile. Desigur, nu vom putea pur şi simplu executa oamenii ori înfiinţa lagăre. O să ne debarasăm de ei, făcîndu-i să creadă că este chiar spre binele lor. Suprapopulaţia, în cea mai mare parte inutilă, este prea costisitoare din punct de vedere economic. Şi din punct de vedere social, este mult mai bine dacă "maşinăria umană" se opreşte brusc din funcţionare, în loc să se degradeze treptat. Nu vom putea, desigur, să testăm inteligenţa a milioane şi milioane de oameni, puteţi paria pe asta. O să găsim ceva sau o să provocăm ceva, poate un fel de pandemie care ţinteşte anumiţi oameni, sau o criză economică, reală sau nu, un virus care să-i afecteaze pe bătrîni şi pe cei graşi, nici nu contează. Cei slabi vor muri din cauza lui, cei fricoşi şi proştii vor crede în el şi se vor supune tratamentelor. Vom avea grijă ca tratamentul să fie, de fapt, soluţia. Selecţia idioţilor se rezolvă astfel de la sine. Merg ei singuri la abator". Sursa indicată pentru text, Cartea de interviuri "L'avenir de la vie", realizată de Michel Salomon pentru colecţia "Les visages de l'avenir, ediţia Seghers, 1981. Cei de la Agenţia France Press au încercat să dea de carte, dar nu au reuşit. L-au întrebat atunci direct pe cel împricinat ce-i cu textul respectiv. Răspunsul categoric, fake news. Mai precis, un colaj realizat din cîteva cuvinte şi fraze prezente în cartea respectivă şi o largă doză de propoziţii şi dezvoltări care nu îi aparţin, mixate astfel încît să reiasă că "Mein Kampf" a ieşit proaspăt de sub tipar într-o ediţie revăzută şi adăugită, iar pe copertă apare şi un co-autor.

În acest punct este necesară o paranteză. Largă! Entuziaştii "teoriilor" conspiraţioniste sunt avertizaţi să nu se arunce hulpavi asupra pradei. Sic hoc ergo propter hoc invalidează din capul locului, din punct de vedere al logicii şi adevărului, orice speculaţie bazată pe "credinţa" potrivit căreia dacă două fenomene se succed în timp, primul trebuie să fie neapărat o cauză a celui următor. Pînă la momentul la care aceste rînduri au fost scrise, nu am putut verifica cu cartea în mînă, cum se spune, faptul că textul există în forma prezentată şi poate fi atribuit celui căruia personajul din clipul de pe Youtube îl atribuie. De aceea nu îl voi numi.

Motivul pentru care am luat totuşi un asemenea produs dubios ca punct de plecare al discuţiei de azi este puterea lui de seducţie, odată lăsat liber să circule în oceanul nesfîrşit al lumii virtuale. Teoria lui Don Basilio, vezi Bărbierul din Sevilla, despre forţa distrugătoare a minciunii repetate şi umflate de libera circulaţie în mediul bîrfei sociale se adevereşte astăzi, dincolo de orice îndoială şi închipuire. Cînd explodează balonul, victima este fără apărare. Distrusă. Ţăndări. Dacă mai are timp, resurse şi energie să îşi dovedească nevinovăţia, rezultatul este aproape irelevant. Răul a fost făcut şi el nu poate fi şters nici din biografia celui calomniat, nici din memoria colectivă a celor care au asistat la "execuţie".

Cel de al doilea motiv al folosirii acestei referinţe îndoielnice este însă unul cel puţin tot atît de relevant: el atestă prezenţa unei agende maltusianiste, cel puţin în rîndul unor segmente din elita puterii globale, dornice să o disemineze la firul ierbii... jos, la consumatorul de net pe nemestecate. Să nu se uite că tema malthusiană a nesustenabilităţii oricărui sistem social în care creşterea populaţiei este exponenţială în timp ce creşterea resurselor pentru susţinerea acelei populaţii rămîne liniară a fost lansată în era postbelică de primul şi cel mai faimos raport al Clubului de la Roma, "Limitele creşterii", 1971, zece ani înainte de apariţia cărţii de interviuri din Franţa. Astăzi, "controlul populaţiei" este o temă curentă a preocupărilor în elitele globale şi este dezbătută fără reticenţe, public, de la sfertodocţii pompoşi în materie de teorie şi analiză socială, de tipul Bill Gates şi Donald Trump, la panelurile foarte scrobite intelectual ale Forumului de la Davos. Mai toată lumea se pricepe să argumenteze cît este de dăunătoare, dacă nu chiar ruinătoare, suprapopulaţia şi cît de urgentă este punerea în aplicare a unor soluţii capabile să curme această nenorocire. Cu cît mai repede, cu atît mai bine!

Opinia Cititorului ( 13 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Sa ne pazeasca bunul Dumnezeu de prea multa fakerelaxare/vaccinare/tratare si sa ne dea putere sa ne aparam batranii de aceste politici malthusiene!

    1. ”Putem să atingem 5 milioane, dar nu acesta este obiectivul. Obiectivul este să depăşim pandemia şi nu se poate decât prin vaccinare”..oare?!

      fostul șef de la Matei Balș îndeamnă la prudenţă, asta și fiindcă există în circulaţie 24 de variante mutante ale virusului SARS-COV-2. Iar alte 13 sunt în evaluare, atrage atenția Streinu-Cercel.

      medicii trebuie „să aibă un nivel de protecţie în acest moment, mai ales ţinând cont de faptul că pandemia nu s-a terminat”.„În momentul de faţă, suntem într-un moment de acalmie. Spitalele în prezent au din ce în ce mai puţini pacienţi şi să dea Domnul să rămână aşa....dar tulpinile existente cer prodenta!

      Atentie, există o relaţie proporţională între precizie şi entropie!

      Prundența ar trebui să fie cea care ne ghidează în aceste zile, pentru că pandemia nu a trecut, iar personalul medical are nevoie să fie protejat în continuare, pentru că aceștia sunt cei mai expuși infecției.

    ... cresterea exponentiala a populatiei este o mare eroaore ... ca si cum ai privi cu lupa la musuroiul de furnici (intr-un interval limitat de timp) ... si ai extinde observatia asupra intregii omeniri (spatial si temporal) ... intelectualismul curent, prefera asemenea abordari (recompensa materiala si/sau onorifica vine mai repede) ... experimentul de "laborator" (limitat in timp si spatiu, in conditii pregenerate) poate justifica astfel orice ......

    1. Dap, e o temă falsă. Omenirea nu suferă de fapt de suprapopulare, suferă de foame in urma concentrării averii în mâinile unei paturi înguste de bogătani din vârful piramidei.

      De aici dilema morală. Păturile de sclavi au contribuit din plin la construcția capitalismului și a averilor respective, acum acești oameni nu mai sunt necesari și utili și trebuie eutanasiati prin vaccinuri și... 

      Din 50 in 50 de ani se declanseaza un razboi , pandemia inlocuieste razboiul in aceasta logica malthusiana...se pare ca nu a reusit asa ca nu s-a renuntat la solutia razboiului.

      ... exista mai multe tipuri de cicluri ... pornind de la omul de rand si ajungand la planete ... spre exemplu, potopul biblic (glaciatiunea - stiintific) descrie incheierea unui ciclu "epocal" ... ultimile razboiae mondiale "descriu" doar un musuroi de furnici mult prea preocupat de el insusi ... centrele civilizationale (de cultura) au tendinta sa se mute cam la 2000 si ceva de ani ... occidentului nu i-a trecut timpul, nu inteleg de ce se grabeste ... progresul grabit atrage...

    Simpla înțelegere a faptului că există o agendă malthusiană globală a elitelor planetei e suficientă, în opinia mea, pentru a respinge orice inițiativă care are la baza bănci, guverne, corporații. De aceea, rezistența oamenilor simpli împotriva vaccinului nu e doar un simplu refuz, o atitudine de tipul "ma mai gândesc" ci o adevărată "mișcare de rezistenta" împotriva statului, a...

    1. Solutia suprapopularii (in prezent si , in special , in perspectiva ) nu este eliminarea unor categorii de oameni existenti ci o politica a natalitatii bine chibzuita , care sa mentina populatia mondiala in concordanta cu resursele planetei noastre ."Sperantele " in popularea altor planete , in mod masiv , capabile sa degreveze Pamantul de excesul de locuitori ,sunt ,astazi , un fel de vanare de vant , de .'Mircea ( Elon , Jeff ,etc ) fa-te ca lucrezi !"

    în al lui Davos cor, ritm al părților dansante,ne ghidăm societatea

    către relații sprijinite pe a inegalității de fapt percepție, sugestia 

    Nu pentru a le remedia, ci a le menține, mascate,suportabilitatea 

    Es te a paternalismului, a carității, mare întoarcere, este regresia. 

     

    Ei dau toată puterea statului pe care îl controlează doar pentru 

    a pune în mișcare această... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb