Agenţia Europeană a Medicamentului a primit cererea de autorizare a vaccinulului Johnson&Johnson

J.P.
Internaţional / 17 februarie 2021

Agenţia Europeană a Medicamentului a primit cererea de autorizare a vaccinulului Johnson&Johnson

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi cererea oficială pentru autorizarea condiţionată a vaccinului anti-COVID produs de Johnson&Johnson, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres. Studiile companiei arată că vaccinul are o eficacitate globală de 66%.

EMA va evalua cererea depusă de compania Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson&Johnson) "într-un calendar accelerat", întrucât a început din decembrie o analiză în timp real a datelor privind eficacitatea şi siguranţa acestui vaccin.

Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) din cadrul EMA estimează că evaluarea sa asupra acestui vaccin s-ar putea încheia aproximativ la jumătatea lunii martie, cu condiţia ca informaţiile prezentate de compania farmaceutică să fie "suficient de complete şi solide", astfel încât acest vaccin să primească autorizaţia de comercializare condiţionată în UE.

Conform companiei Johnson & Johnson, vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.

În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui.

Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.

Vaccinul Johnson&Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului.

Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb