Armata israeliană va "continua şi intensifica" operaţiunea la sol în Gaza, unde forţele sale înregistrează "progrese treptate", a declarat un purtător de cuvânt astăzi la o conferinţă de presă, informează nbcnews.
Daniel Hagari a spus că "forţe suplimentare au intrat în Fâşia Gaza", în ultima zi, iar unii dintre ei s-au luptat cu "terorişti care s-au baricadat în clădiri", conform sursei precizate.
El a adăugat că un avion de luptă israelian a "atacat lansatoare din care s-au tras rachete spre Israel", din Siria.
El a menţionat că în Cisiordania, o aeronavă "a eliminat câţiva terorişti din tabăra de refugiaţi Jenin", despre care a spus că sunt "poziţionaţi împotriva forţelor noastre", relatează nbcnews.