Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind Statutul asistentului judecătorului, informează agerpres.
Conform sursei citate, "Asistentul judecătorului este obligat ca, pe întreaga sa activitate, să respecte independenţa judecătorului, drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora. Asistenţii judecătorului funcţionează la curţile de apel, la tribunale, precum şi la tribunale specializate", prevede actul normativ.
Poate fi numită în funcţia de asistent al judecătorului persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitatea deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale, cunoaşte limba română, este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei, se bucură de o bună reputaţie, are o vechime de cel puţin trei ani în funcţiile de specialitate juridică, precizează sursa.
Stagiul de formare iniţială a asistenţilor judecătorilor este de şase luni, transmite sursa citată.
Potrivit agerpres, "Formarea iniţială a asistenţilor judecătorului se realizează în cadrul curţilor de apel în a căror circumscripţie au fost numiţi cu sprijinul Institutului Naţional al Magistraturii. Durata stagiului de formare iniţială este de şase luni şi constă în pregătire teoretică şi practică realizată în condiţiile stabilite prin Regulamentul aprobat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior a Magistraturii. Perioada în care o persoană a îndeplinit funcţia de asistent al judecătorului se ia în considerare la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul de admitere în Magistratură", se arată în lege.
USR şi deputaţi de la Forţa Dreptei au sesizat această lege la CCR, însă sesizarea a fost respinsă, precizează sursa.
Pe 24 octombrie, Curtea Constituţională a României preciza că rolul asistentului judecătorului este acela de a-l sprijini pe judecător în realizarea competenţelor sale, nu de a-l înlocui pe acesta, menţionează agerpres.
Potrivit sursei menţionate, "În esenţă, Curtea a reţinut că rolul asistentului judecătorului este acela de a-l sprijini pe judecător în realizarea competenţelor sale şi nu de a-l înlocui pe acesta. Astfel, indiferent de sarcinile atribuite, asistentul lucrează sub îndrumarea judecătorului, fiind supervizat de către acesta, judecătorului revenindu-i responsabilitatea deplină în luarea deciziei. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată respectă întru totul exigenţele constituţionale ce decurg din dispoziţiile art. 1 alin. (3) - (5), ale art. 21, ale art. 124 şi art. 126 din Legea fundamentală, raportat şi la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", arăta CCR într-un comunicat.