Agenţiile de turism vor discuta cu Elena Udrea despre legea tichetelor de vacanţă, săptămâna aceasta

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 6 ianuarie 2009

Legea tichetelor de vacanţă şi stimularea turismului în extrasezon vor fi principalele puncte pe lista discuţiilor dintre ANAT şi ministrul Turis­mului, Elena Udrea, în cadrul unei întâlniri ce va avea loc săptămâna acesta, a declarat pentru NewsIn, preşedintele ANAT, Dragoş Anastasiu.

Potrivit acestuia, principalele măsuri pe care Ministerul Turismului trebuie să le adopte urgent constau în promovarea legii tichetelor de vacanţă şi asigurarea fluxului de turişti în următoarele patru luni.

La întâlnirea programată săptămâ­na aceasta, vor fi dezbătute şi probleme legate de adoparea noii legi a turis­mului. De asemenea, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) îi vor prezenta ministrului turismului şi un proiect ce cuprinde măsuri anticriză, realizat recent de asociaţie.

Conform reprezentanţilor agenţiior de turism, Planul anticriză vizează încurajarea promovării în rândul tour-operatorilor a sistemului earlybooking, precum şi promovarea turismului de circulaţie regională, în şi din ţările învecinate.

"Proiectul urmăreşte, printre altele, adoptarea de către agenţii a sistemului de earlybooking, care constă în achiziţionarea din timp a unui pachet turistic, metodă prin care clientul beneficiază de reduceri de preţuri de până la 30%", a declarat consultantul ANAT, Traian Bădulescu.

Potrivit lui Bădulescu, agenţiile de turism pot aborda criza financiară şi ca pe o oportunitate. În condiţiile în care bugetele turiştilor destinate călătoriilor se vor diminua, o variantă foarte bună de vacanţă vor deveni ţările învecinate. "În acest sens, trebuie promovat turismul în şi din ţări învecinate, precum Ungaria", a precizat reprezentantul ANAT. Conform acestuia, ANAT va încerca să convingă agenţiile membre să practice tarife mici pentru încurajearea incoming-ului regional.

Tot în această direcţie, patronatul de profil intenţionează să demareze "un lobby puternic pentru a determina noul guvern să aloce un buget important destinat promovării României în regiune".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb