Agricover Credit IFN şi-a triplat numărul de fermieri clienţi anul trecut

F.A.
Companii #Agro-alimentar / 8 martie 2010

În anul 2009, comparativ cu anul precedent, Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a Grupului Agricover, şi-a triplat numărul de fermieri clienţi care au contractat credite de capital de lucru. Aceste credite au fost menite să asigure acoperirea necesarului de finanţare a cheltuielilor de înfiinţare şi întreţinere a culturilor agricole. Valoarea creditelor acordate anul trecut de Agricover Credit IFN către producătorii agricoli a fost de 123,5 milioane lei, faţă de 57,5 milioane lei în 2008.

Tot în cursul anului 2009, 385 de exploataţii agricole au devenit clienţi Agricover Credit, faţă de 120 în anul precedent.

Anul trecut, Agricover Credit IFN a avut un profit brut de 4.132.523 RON, în creştere cu 337% faţă de anul 2008, când a înregistrat valoarea de 944.745 RON.

"Pentru un an de criză economică globală, care a marcat cel de-al doilea an de activitate a companiei, rezultatele financiare ale Agricover Credit IFN au fost foarte bune. Este însă adevărat ca acestea s-au datorat într-o bună măsură unei facilităţi unice oferite de Agricover Credit, şi anume faptul că stingerea creditelor se poate realiza atât în bani, cât şi în produse, datorită apartenenţei companiei la Grupul Agricover şi a integrării activităţii sale cu cea a altor divizii: Agricover Distribuţie furnizează fermierilor inputuri şi pachete tehnologice necesare înfiinţării şi întreţinerii culturilor, Agricover Credit le finanţează, iar Agricover Cereale poate prelua recoltele pentru stingerea datoriilor, în cazul în care beneficiarii creditelor optează pentru această modalitate", a subliniat Robert Arsene, directorul general al Grupului Agricover.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb