AIE a revizuit în creştere cererea globală de petrol pentru 2015 şi 2016

Mirabela Vasile
Companii #Energie / 11 septembrie 2015

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a revizuit, astăzi, semnificativ în creştere, estimările privind cererea globală de petrol, atât pentru anul acesta, cât şi pentru 2016, ca urmare a preţurilor scăzute, care atrag după sine o producţie mai mică în afara OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), relatează Bloomberg.

În raportul său lunar privind piaţa petrolului, AIE semnalează că strategia OPEC, organizaţie condusă de Arabia Saudită, de a-şi menţine cota de piaţă în contextul actualei evoluţii a preţurilor, îşi arată efectele.

Cererea gestionată de OPEC, ai cărei membri au extras 31,6 milioane barili de petrol pe zi, în august, va creşte la 32 milioane barili în trimestrul al doilea din 2016, nivel ce nu a mai fost atins în ultimii şapte ani, şi asta va fi în detrimentul ţărilor din afara cartelului, în special al SUA, Rusiei şi al celor din zona Mării Nordului.

În aceste trei zone, reducerea producţiei în puţurile cu costuri operaţionale mai ridicate - care au serioase probleme de rentabilitate, cu un baril de 50 dolari - ar putea ajunge la 500.000 barili pe zi, anul viitor.

În total, în ţările ce nu fac parte din OPEC, va fi cel mai mare declin anual din ultimii 20 de ani, producţia urmând să se situeze la 57,7 milioane barili pe zi.

În ceea ce priveşte cererea globală, AIE - care reuneşte marile ţări consumatoare de energie, membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) - estimează că anul acesta va creşte cu 1,7 milioane barili pe zi, până la 95,5 milioane, ceea ce reprezintă cea mai mare creştere din ultimii cinci ani şi care se explică în mare parte prin preţul scăzut al barilului.

Această estimare este cu 221.000 barili pe zi mai mare faţă de cea din luna trecută. Revizuirea este aproape identică pentru 2016: se vor consuma 95,8 milioane barili pe zi, cu 1,4 milioane mai mult faţă de 2015.

Autorii studiului au semnalat că pentru trimestrul al treilea al acestui an estimările sunt de 450.000 barili pe zi în plus faţă de previziunile de luna trecută (până la 95 milioane), conform semnalelor din SUA, China, Europa şi Rusia.

În cazul Chinei, s-a pus accent pe creşterea semnificativă a petrochimiei şi sectorului transporturilor, 'care compensează orice aparentă diminuare a utilizării industriale a petrolului'.

În ceea ce priveşte rezervele industriale, în iulie, acestea au continuat să urce, cu 18 milioane barili, până la nivelul record de 2,923 miliarde barili, la finele lunii.

Această cantitate echivalează cu 31,2 zile de consum, cu 0,6 zile mai mult faţă de finele lunii iunie. Primele date semnalează că această tendinţă s-a menţinut şi în august.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4986
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8889
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.0585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb