AIO V şi AIO VI deţin 6,7% din drepturile de vot FP

A.I.
Companii / 24 septembrie 2018

AIO V şi AIO VI deţin 6,7% din drepturile de vot FP

AIO V Finance Designated Activity Company şi AIO VI Finance Designated Activity Company, companii cu sediul în Dublin, Irlanda, deţinau în comun, la data de 19 septembrie, 9,81 milioane de Certificate Globale de Depozit (GDR), având la bază acţiuni suport Fondul Proprietatea (FP), tranzacţionate la Bursa de Valori din Londra, reprezentând 6,696% din totalul drepturilor de vot ale Fondului, se arată într un raport al emitentului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit notificării, AIO V deţine 3,502% din totalul drepturilor de vot ale FP, iar AIO VI 3,194%.

Anterior datei menţionate, cele două entităţi ce acţionează în mod concertat aveau 4,513%, echivalentul a 6,61 milioane de GDR uri, reprezentând aproape 330,73 milioane de acţiuni listate la BVB.

La data de 31 august, The Bank of New York Mellon (Banca depozitar pentru GDR-uri) deţinea 30,72% din capitalul subscris şi vărsat al fondului, FP avea 16,69%, un pachet de 33,34% era deţinut de persoane juridice, iar 19,17% din capitalul emitentului aparţinea persoanelor fizice, potrivit ultimei raportări a Fondului.

În raportul de la finalul lunii august, FP a transmis că NN Group are 5,02% din totalul drepturilor de vot al Fondului.

La data de 20 august, Elliott Associates avea 2,42% din capitalul FP, reprezentând 3,02% din drepturile de vot ale Fondului, potrivit emitentului.

Pentru primul semestru al anului curent, FP a raportat un profit net de 798,8 milioane de lei, cu circa 11% peste cel din aceeaşi perioadă a anului 2017, de 709,3 milioane de lei.

Anul trecut, Fondul a raportat un profit net de aproape 1,29 miliarde de lei, cu circa 188% mai mare faţă de cel din anul 2016, de 447 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb