AIRBUS: ÎN URMĂTORII 20 DE ANI,  Transportul aerian global va avea nevoie de peste 33.000 de aeronave noi

Andrei Stan
Companii #Transporturi / 12 iulie 2016

În următorii 20 de ani traficul de pasageri va creşte la o medie de 4,5% pe an, ducând la o necesitate de peste 33.000 de aeronave noi cu peste 100 de locuri (32.425 aeronave de pasageri şi 645 cargouri mai mari de 10 tone), în valoare de 5,2 trilioane de dolari americani, potrivit unui comunicat al companiei Airbus trimis redacţiei.

Până în 2035, flota de aeronave din lume se va dubla de la 19.500 câte sunt astăzi până la aproape 40.000. Aproximativ 13.000 de aeronave de pasageri şi cargobot vor fi înlocuite cu aeronave eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, se arată în comunicat.

Urbanizarea şi creşterea bunăstării în economiile emergente, în special în Asia, alimentează creşterea traficului aerian, precizează sursa citată. Cu o populaţie cumulată de peste şase miliarde de oameni, aceste economii vor creşte cu 5,6% pe an, iar înclinaţia spre călătorie se va tripla la 75% din populaţia acestora. În 10 ani, traficul aerian intern din China va deveni cel mai mare din lume. În economii precum Europa de Vest sau America de Nord, creşterea a traficului aerian va fi de 3,7% procente.

"În timp ce PIB-ul rămâne un factor cheie în creşterea traficului, observăm consumul privat (o componentă a PIB) devenind o variabilă economică mai semnificativă asupra unor fluxuri importante, inclusiv din interiorul Chinei şi Indiei. Clasele de mijloc din pieţele emergente se vor dubla la 3,5 miliarde de oameni până în 2035", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb