Asociaţia Alburnus Maior anunţă că duminică, 8 septembrie, se vor organiza proteste împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, nu numai în marile oraşe ale ţării, ci şi în lume.
"Solicitarea Alburnus Maior şi a susţinătorilor săi ce protestează zi de zi este de a primi un răspuns clar la aceste revendicări. Din nefericire declaraţiile membrilor Guvernului sau ale purtătorilor de cuvânt din sfera politică nu corespund solicitărilor zecilor de mii de oameni ce au ieşit în stradă. Mobilizarea generală din data de 8 septembrie are menirea de a le reaminti parlamentarilor voinţa cetăţenilor de a respinge propunerea de lege ce prevede distrugerea Roşiei Montane. Prin reţelele de socializare toţi cei ce doresc salvarea Roşiei Montane sunt chemaţi în stradă pentru a-şi face auzită vocea", se arată într-un comunicat de presă.
În seara zilei de 5 septembrie protestatarii au ocupat Piaţa Constituţiei şi au citit la portavoce în faţa Parlamentului pasaje din constituţie, iar a doua zi, activişti ai campaniei Salvaţi Roşia Montană au blocat intrarea Izvor a Palatului Parlamentului, menţionează Alburnus Maior.
"Revendicările noastre nu au primit nici un răspuns. Proiectul de minerit s-a schimbat doar în percepţia guvernului orbit de fantastica creştere a redevenţei cu 2 la sută. Cele aproape 250 de mii de tone de cianură sunt aceleaşi, barajul are tot 185 de metri înălţime şi tot din piatră şi pământ este realizat. Fiica mea de 14 ani negociază mai bine decât guvernul României. Acelaşi guvern care se joacă acum cu stabilitatea politică şi economică a României pentru a aviza una din cele mai mari fraude din istoria recentă a poporului român" a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.