ALEGERI LOCALE Uraaaaa... Am câştigat!

Duminică seară, imediat după închiderea urnelor, rezultatele sondajelor electorale, afişate de televiziunile de ştiri, vor fi smuls din pieptul a peste 20.000 de candidaţi acest strigăt victorios. Poate, unii se vor fi bucurat mai reţinut, poate, alţii vor aştepta anunţurile oficiale ale autorităţilor electorale care vor veni abia luni, dacă nu chiar marţi, pentru a-şi descătuşa tensiunea aşteptării, amestecată cu satisfacţia reuşitei. Indiferent sub sigla cărui partid a candidat fiecare, indiferent de istoria lui politică, cu toţii formează o "armată" de învingători! Patru ani de mandat, doar justiţia îi poate mişca din poziţiile privilegiate în care i-au plasat votul unor oameni pe care nu îi ştiu aproape deloc şi faţă de care nu se mai simt obligaţi cu nimic, de îndată ce şi-au luat în primire mandatul. Armata celor 20.000 se transformă, aproape instantaneu, într-o armată de ocupaţie! Primari şi preşedinţi de consilii judeţene, consilii locale de toate mărimile, într-o mînă iau biciul dărilor, cu care lovesc nemilos şi fără odihnă spinările "contribuabililor locali", iar cu cealaltă pun în mişcare ruleta afacerilor cu bani publici, ştiind prea bine că "banca" întotdeauna cîştigă. După cinci cicluri electorale, starea administraţiei noastre publice promite un singur lucru sigur: dezastrul! Iar, ca să vadă bine cineva mărimea lui, trebuie doar să treacă o clipă cu privirea peste parcurile, aleile şi panseluţele de care primarii şi autorităţile noastre locale se îngrijesc cu atît rîvnă, mai ales în prag de alegeri. Satele României, ca să încep cu ele, nu se califică, cu foarte, foarte puţine excepţii, pentru statutul de localităţi umane, pentru că nu au nici unul dintre elementele de structură şi infrastructură necesare: de la alimentarea cu apă, sisteme de procesare a deşeurilor şi căi de transport şi de acces, la elemente minimale ale unei economii locale şi condiţii civilizate de asigurare a sănătăţii, de instruire, educare şi manifestare, creaţie culturală.

Din acest motiv, nu este nici o exagerare să spunem că mai bine de jumătate din populaţia României nu trăieşte în Europa, ci undeva pe nişte coclauri pentru care nu există nici denumire, nici unitate de măsură a înapoierii. Cînd vine vorba despre amenajările urbane, lucrurile încep cam tot de acolo şi tot acolo se termină: alimentarea cu apă, canalizare stradală, eliminarea şi procesarea deşeurilor în condiţii care să nu pericliteze mediul sau sănătatea publică, nivelul de poluare, starea generală a drumurilor, viteza şi condiţiile de trafic, transportul public, starea generală a instituţilor de asistenţă şi dezvoltare socială, în principal şcoli şi spitale, totul este la nivel precar sau sub-precar.

Primarii şi consiliile noastre cheltuie însă milioane şi chiar miliarde de euro pentru instalaţii şi camere de supraveghere, sub care este scris cu litere de-o şchioapă numele primarului în funcţie, ca să nu uităm cine ne păzeşte, ori ca şi cum le-ar fi cumpărat din bani lui, aduşi de-acasă, pentru echipe de profesionişti ai nulităţii fotbalistice, pentru proiecte faraonice menite să creeze zone de agrement care nu mai ajung niciodată să fie utilizate, în timp ce zonele existente sunt ciuntite şi îndepărtate de funcţia lor prin tot felul de construcţii, amenajări de cîrciumi sau bîlciuri permanente, pentru gigantice "festivaluri" ale înlocuirii bordurilor şi amenajării trotuarelor, pe care, după aceea, stau de-a valma parcate maşinile cetăţenilor locali, ori pentru umplerea găurilor nemuritoare din asfaltul străzilor şi al bulevardelor cu materia aceea neagră şi fierbinte care dispare din gropile cu pricina la prima ploaie. În plus, armata aleşilor locali, primării şi consilii locale, în marea ei generozitate, mai plăteşte o armată, pe cea a paznicilor şi a "miliţienilor locali", toţi cu uniforme, maşini şi funcţii din care să poată trăi decent, în numele siguranţei cetăţeanului cu care, în realitate, însă, ei nu au nimic de a face. Ei asigură doar interfaţa cu bandele de hoţi, cerşetori, jefuitori, proxeneţi şi alte categorii de "întreprinzători" locali ai marii economii a ocupaţiilor interlope din România, a doua cea mai importantă "ramură economică" a României, sub raportul veniturilor pe care le produce, desigur, pentru cei care controlează afacerile şi nu pentru comunităţile locale. Adăugaţi la toate acestea povara datoriilor, fără nici un control, în care se scufundă primăriile şi consiliile locale din România de peste două decenii, pentru a putea ţine cît mai sus mizele de la mesele de joc ale ruletei cu bani publici, unde ordinul de mărime standard, etalon, este milionul de euro!!! A auzit cineva de vreun partid care să vrea să pună capăt acestui sistem de jaf public, care să anunţe un plan minim de măsuri legislative şi de management, la nivel local, capabil să rezolve măcar problema miilor de şcoli pe care nu le putem aduce la nivel minim de sanitare, încît să primească certificatul de funcţionare; nu mai vorbesc să le populăm cu profesori competenţi, iubitori de copii şi de carte, cu materiale şi amenajări didactice demne măcar de secolul XX, dacă în XXI nu ne putem aşeza, încă?

Cînd scriu aceste rînduri, nimeni nu ştie în ce proporţie au colorat diferitele partide armata celor 20.000. Cît şi-a luat partea PSD-ul şi cît celelalte formaţiuni care se zbat să fure voturile unui electorat, redus la rolul de "învîrte manivelă", într-o democraţie care nu are nimic de aface cu gestiunea legală şi în interes general a treburilor publice? Bagi votul în urnă şi pe urmă, adio mamă!

Adevărul este, însă, de neocolit: Au cîştigat... aşa este! Iar noi, ca şi ieri, ca şi acum mai an, ca de cînd ne ştim, vom fi puşi să achităm nota de plată a unei alte "petreceri", care va dura alţi patru ani de zile. Plus bacşişul care, de regulă, trece mult peste 10%!