ALEGERI Numărul magic

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Politică / 10 decembrie 2012

Numărul magic

Duminica acestor alegeri seamănă cu o cursă. Competitorii scenei politice, ba chiar şi alegătorii, sunt într-o febrilă căutare, urmărire. Cu toţii par să vîneze ceva care poate fi exprimat prin­tr-un număr. Fiecare partid politic, fiecare alianţă are o ţintă de performanţă electorală. Pentru USL Numărul Magic ar putea fi 60! Dacă voturile depuse în urne, care au mers în contul alanţei PSD-PNL, ating ştacheta lui 60%, atunci ţara va avea o guvernare "monocoloră". Structura parlamentului, atît la Camera deputaţilor, cît şi la Senat, va fi cvasi-identică, cu o majoritate tare, pentru care opoziţia va fi doar un simplu ornament, un apendice incapabil să opună orice fel de rezistenţă proiectelor de lege şi schimbărilor de cadru politic pe care USL le va găsi necesare, oportune sau utile intereselor sale şi ale oamenilor săi. Dacă USL şi-ar alege ca număr magic plus 50% din voturi, atunci dinamica politică s-ar schimba, pentru că va fi nevoie de negocieri cu o a treia forţă politică parlamentară, în afara grupurilor minorităţilor, care să-i asigure aceeaşi majoritate tare. Şi în această variantă, opoziţia, oricare ar fi culoarea ei, rămîne doar un element de decor. Dacă performanţa electorală a USL este sub jumătate din voturile exprimate, atunci scenariul aduce mai degrabă a înfrîngere, decît a victorie, pentru că un astfel de rezultat contrazice toate sondajele de opinie premergătoare votului şi întregul eşafodaj politic pe care alianţa şi-a construit planurile, pînă la alegeri. Chiar dacă USL va deţine cele mai multe fotolii parlamentare, rolurile în ecuaţia guvernării vor fi scrise nu doar în laboratoarele alianţei, ci şi la Cotroceni, ceea ce ar putea da rezultate complet diferite de tot ceea ce a fost anticipat pînă acum de forţele politice de pe eşicherul românesc.

Desigur, pentru USL, un rezultat sub 50 de procente nu mai are nimic de a face cu numărul magic, ci cu cel nefast!

De partea ARD-ului, tabloul are aceeaşi structură. Ţinta de vînătoare, numărul magic, pare să fie 20. Cea mai mică fracţiune procentuală peste această ţintă ar echivala cu un triumf. Trei sau chiar 4 procente sub limita aspiraţiilor nu ar fi deloc o surpriză, ar fi însă poarta care deschide calea ARD-ului, mai precis a PDL-ului, spre Purgatoriu. Spre acea perioadă în care ori va face ceea ce e de făcut pentru a se reinventa politic - de la doctrină, la oamenii de vîrf şi de la structuri organizatorice, la relaţiile cu ceilalţi actori ai scenei politice -, ori va dispărea sub acţiunea dizolvantă a intereselor locale şi a soluţiile de compromis care sunt posibile la acest nivel, dar imposibile pentru o structură politică-partid cu pretenţii de reprezentare a unor secţiuni mai largi ale electoratului din România, cu atît mai puţin ale unui întreg segment, denumit generic "Dreapta".

Cel de-al treilea concurent electoral este de departe şi cel mai puţin sigur pe ceea ce reprezintă numărul său magic! Toate proiecţiile electorale anterioare scrutinului s-au jucat cu procentele acestui partid, din interese care nu au nimic de a face cu realitatea opţiunilor politice ale electoratului. Din punctul meu de vedere, scorul PP-DD este o măsură directă a gradului de confuzie în care o parte a electoratului a fost aruncat, de către manipulatorii inconştienţi şi obtuzi, din spatele scenei noastre politice, pentru a răspunde unor interese străine partizane, meschine, aflate la antipozi atît faţă de interesele oamenilor care eventual vor pune ştampila pe sigla acestui partid, cît şi de cele de ansablu ale politicii din România. Cît de mult rău şi cît de puţin bine pot face asemenea partide, odată apărute şi agăţate de ancore parlamentare, se poate vedea din istoria recentă a Italiei şi, în bună măsură, chiar cea a Franţei.

Există un competitor electoral pentru care numărul magic este echivalent cu cel care permite trecerea barierei de reprezetare parlamentară. Pentru prima dată din 1990, UDMR se află în situaţia de a sta în faţa urnelor fără să ştie dacă va mai fi sau nu formaţiune parlamentară! Dacă va fi, ştim ce va face: va manevra astfel încît să se remorcheze la garnitura echipei care va asigura guvernarea. Alegerea unui fotoliu în opoziţie nu este apetitul "natural" al UDMR; a fost o singură excepţie, din 1990 şi pînă astăzi, şi ea a fost dictată din exterior, de cei care se folosesc de acest instrument pentru a controla politic procesul menit să ducă într-un final, mai mult sau mai puţin apropiat, la dizolvarea formulei de "stat naţional" pentru România.

În sfîrşit, ingerinţa neaşteptat de semnificativă a "condiţiilor meteorologice" în dinamica procesului electoral, face ca şi alegătorii să fie, într-un anume fel, în căutarea unui număr magic. Cel care să confirme nu doar interesul lor pentru rezultatele votului ce a ieşit din urne duminică seara, pe 9 Decembrie, ci şi mobilizarea masivă menită să încline decisiv balanţa în această competiţie. Numărul magic al electoratului pare să fie tot 50! O prezenţă la vot majoritară, mai ales în condiţiile meteo vitrege ale zilei, ar da o aură suplimentară, un spor de legitimitate modului în care vor fi distribuite rolurile între guvernare şi opoziţie pentru viitorii patru ani.

Duminică 9 Decembrie 2012 va rămîne în istoria noastră electorală ca ziua în care cu toţii ne-am aflat în căutarea numărului magic!

Problemele României şi ale cetăţenilor săi, indiferent cum au votat ieri, nu se vor împiedica, însă de aceste numere. Din 10 Decembrie ele se vor uita în ochii noştri la fel de ameninţător şi vor cere rezolvări. Iar pentru soluţiile sociale, economice şi politice ale României nu există nici un număr magic, nu există nimic care să ne asigure că noua structură de reprezentare parlamentară le va aborda prompt şi va găsi rezolvările cele mai bune. Nu avem din păcate certitudinea nici măcar că problemele vor fi înţelese ca lumea! Dar, despre toate acestea... mîine şi poimîine şi răspoimîine... şi în toate celelalte zile ale viitorului mandat politico-parlamentar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La data cand completez aceasta opinie,rezultatele se cunosc iar castigatorii au o raspundere uriasa: sa corespunda asteptarilor ! Sa asteptam si noi...!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb