ALERT Proiect legislativ, soluţia propusă pentru Rasdaq

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 februarie 2013

Carmen Negoiţă, preşedinte CNVM

Carmen Negoiţă, preşedinte CNVM

UPDATE 14:05: CNVM transmite către Finanţe o propunere de proiect legislativ pentru Rasdaq

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a decis să transmită către Ministerul Finanţelor Publice o propunere de proiect legislativ privind restructurarea pieţei Rasdaq, potrivit unui comunicat de presă.

Comisia menţionează că propunerea are drept principal obiectiv protecţia investitorilor în societăţile tranzacţionate pe piaţa Rasdaq.

"Proiectul iniţiat de CNVM oferă dreptul şi posibilitatea societăţilor comerciale tranzacţionate pe piaţa Rasdaq de a alege operatorul de piaţă sau de sistem respectiv piaţa sau sistemul alternativ pe care a rămas să fie tranzacţionate, în urma exercitării opţiunii acţionarilor acestor societăţi în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor", se arată în comunicat.

Potrivit proiectului propus, acţionarii vor avea dreptul să se retragă din societate, în anumite situaţii specifice, la un preţ echitabil, astfel încât să le fie respectate drepturile legitime.

CNVM subliniază că prin acest proiect legislativ intenţionează încadrarea Rasdaq în normele europene, cu respectarea drepturilor acţionarilor şi fără a prejudicia interesele legitime ale acestor societăţi.

---

UPDATE 15:30: AIPC solicită CNVM publicarea propunererii de proiect legislativ referitoare la piaţa Rasdaq

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită publicarea propunererii de proiect legislativ referitoare la piaţa Rasdaq pe care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) intenţionează să o transmită către Ministerul Finanţelor Publice, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.

AIPC mai aduce în vedere că, până la acest moment, nu au fost făcute publice actele depuse de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru modificarea statutului pieţei Rasdaq, deşi a solicitat acest lucru anterior.

AIPC solicită publicarea propunerii de proiect legislativ referitoare la piaţa Rasdaq pentru ca investitorii să poată analiza prevederile înaintate Ministerului Finanţelor Publice.

---

Vot final pentru "Rasdaq"?

Varianta iniţierii unui proiect de lege are cele mai mari şanse

Comisarii CNVM şi-au programat pentru astăzi să-şi dea votul final pentru restructurarea pieţei Rasdaq, însă o nouă răzgândire nu ar fi surprinzătoare, având în vedere că deciziile pentru această piaţă au fost evitate cu graţie, în ultimul moment, nu o singură dată, în trecut.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a dezbătut problema, ieri, şi se pare că a conturat o soluţie care să împace obiecţiile ridicate după punerea în dezbatere a proiectului pentru desfiinţarea Ras-daq, la finalul anului trecut. Totuşi, comisarii au lăsat pentru astăzi votul final.

Surse apropiate situaţiei spun că CNVM va merge pe varianta iniţierii unui proiect de lege.

Statutul pieţei Rasdaq a ridicat numeroase controverse, de-a lungul timpului, întrucât CNVM a aplicat pentru Rasdaq reguli similare unei pieţe reglementate, însă segmentul nu se încadrează la această categorie potrivit normelor europene.

Proiectul lansat în dezbatere de CNVM propunea mutarea emitenţilor de pe Rasdaq pe o piaţă reglementată sau pe unul dintre sistemele alternative de tranzacţionare (ATS) din România.

Ulterior, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital a acuzat Bursa de Valori Bucureşti că a întreprins demersuri proprii pentru calificarea şi/sau autorizarea Pieţei Ras-daq ca sistem alternativ de tranzacţionare, fără să disemineze informaţia în piaţă.

Poziţia AIPC în ce priveşte modificarea regimului Ras-daq este aceea că ea nu se poa-te realiza decât printr-un act normativ emis de către puterea legislativă din ţara noastră şi după finalizarea unei proceduri de consultare publică.

BVB: Decizia este în mâna CNVM

Oficialii Bursei de Valori Bucureşti au precizat, ieri, într-o conferinţă de presă că propunerea lor referitoare la statutul Rasdaq a fost de bună credinţă şi în sensul protejării investitorilor şi că, acum, decizia este în mâna CNVM.

Referitor la temerea investitorilor că odată transferaţi pe ATS, emitenţii nu ar mai cădea sub incidenţa legii pieţei de capital Nr. 297, directorul BVB, Anca Dumitru, a spus că în legea respectivă există prevederi specifice incidente ATS, iar, în plus, CNVM poate extinde reglementările pentru acest segment.

"Sperăm ca emitenţii să nu simtă nici o schimbare", a declarat Lucian Anghel, preşedintele BVB.

Victor Cionga, directorul general al Bursei, a precizat că nu a făcut public demersul BVB întrucât el făcea parte dintr-o consultare şi nu a dorit să creeze presiuni externe asupra reglementatorului.

"BVB a făcut o propunere care respectă reglementările şi legea", a spus Victor Cionga.

Din contră, AIPC caracterizase propunerea BVB drept nelegală şi ocultă.

Rămâne de văzut dacă disputa puternică dintre AIPC şi BVB va fi aplanată de votul comisarilor CNVM.

Proiectul CNVM propus în noiembrie

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a propus, în noiembrie, mutarea emitenţilor de pe Rasdaq pe o piaţă reglementată sau unul dintre sistemele alternative de tranzacţionare (ATS) din România.

Potrivit proiectului CNVM, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a actului, Bursa de Valori Bucureşti trebuie să identifice firmele care îndeplinesc condiţiile de admitere pe o piaţă reglementată.

BVB va întocmi şi va transmite CNVM o listă cu societăţile res-pective, pe care le va informa că îndeplinesc condiţiile pentru transferul pe o piaţă reglementată.

Ulterior, conducerile firmelor vor consulta acţionarii, aceştia urmând să aleagă mutarea pe o piaţă reglementată sau pe un sistem alternativ. AGA va fi convocată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului elaborat de Comisie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Astia de la CNVM nici macar nu stiu ce inseamna RASDAQ, cum a fost creata aceata piata si cand a fuzionat cu BVB. Ei nu au fost in stare sa-l faca pe Chelu sa respecte legea, ce sa le mai ceri. Niste impotenti si impotente populeaza CNVM-ul.

    1. Sa vedem cum impaca si capra si varza

      Nu stiu dar nici nu vor sa afle. E ca o cutie a Pandorei pentru ei. Vor doar sa scape de ea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb