Alexandru Păunescu ar prefera activitatea bancară în pustiu

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 octombrie 2017

Alexandru Păunescu

Alexandru Păunescu

Alexandru Păunescu, preşedintele Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) nu consideră toxică activitatea bancară, condamnată de instanţele judecătoreşti pentru clauze abuzive. Nu. Păunescu consideră toxică publicarea sentinţelor judecătoreşti în presă: "Neîncrederea consumatorilor în instituţiile financiare nu poate decât să inhibe negocierile dintre cele două părţi. Nici mediul actual nu este favorabil. Este plin de ştiri - chiar folosesc un termen ceva mai grav şi mai puternic care s-ar numi intoxicare - referitoare la cât de împotriva consumatorilor sunt băncile, cât de multe clauze abuzive conţine un contract de credit bancar, ce decizie având caracter de pedeapsă a mai dat o instanţă sau alta, ce anume a mai decis fulminant şi de ultimă oră Curtea Europeană de Justiţie împotriva băncilor când este evident că la o simplă citire a deciziei CJUE lucrurile sunt exact ca înainte, ce proiecte de acte normative se mai află pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate menite să pedepsească băncile. Toate acestea sunt preluate de consumatori. În acest mediu toxic ne desfăşurăm noi activitatea".

Păunescu preferă să împuşte mesagerul decât să-şi reevalueze colegii, vinovaţi de abuzuri în dauna propriei clientele. Este evident că şeful CSALB consideră toxică activitatea bancară în mediul creat de clienţi şi de presă. Probabil că Alexandru Păunescu ar prefera ca activitatea bancară să se desfăşoare fără clienţi şi fără presă, evident şi fără judecători. Probabil că cel mai mult i-ar conveni activitatea bancară în pustiu.

Păunescu: "Rezolvarea litigiilor în instanţă nu este nici cea mai bună, nici cea mai sigură"

CSALB va trebui să aibă un rol în educaţia financiară, consideră Alexandru Păunescu, acesta precizând că, printre altele, consumatorii trebuie să citească contractele, să se informeze, să discute problemele cu instituţiile financiare, să apeleze la CSALB dacă nu se înţelege cu băncile.

Alexandru Păunescu a subliniat, ieri, într-un seminar de profil, că atât comercianţii, cât şi consumatorii par să aibă în continuare convingerea că litigiile se pot rezolva doar în instanţă, menţionând că varianta aceasta nu este nici cea mai bună, nici cea mai sigură.

Şeful CSALB a mai spus: "Ce avem noi nevoie în primul rând este să ne schimbăm mentalitatea cu privire la soluţionarea alternativă. Ambele părţi, vorbesc de comercianţi şi de consumatori, par a avea în continuare convingerea intimă că litigiile se pot rezolva doar în instanţă. Experienţa ne-a arătat că această variantă nu este nici cea mai bună, nici cea mai sigură, şi nu m-aş hazarda să fac afirmaţii decât din perspectiva costurilor financiare, a timpului pierdut în instanţă, a timpului alocat unui litigiu contencios.

Potrivit lui Alexandru Păunescu, până acum, printre cele mai frecvente solicitări ale consumatorilor către CSALB se numără restituirea comisioanelor de risc, administrare, monitorizare; rescadenţarea/reeşalonarea creditului; diminuarea ratei lunare; reducerea marjei dobânzii şi îngheţarea cursului valutar la valoarea istorică; nerespectarea condiţiilor contractuale de către comercianţi; eliminarea unor clauze calificate de consumatori ca fiind abuzive.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Faptul că o anume banca a debitat un cont cu 100 ron lunar după ce i s-a interzis scris si verbal, poate sa explice și Păunescu?

    Reclamațiile la centrul dansului nu au primit răspuns nici in 2016 nici in 2017.

    1. ce banca? scrie cu subiect si predicat

      am corespondat cu ei am fost la banca - le-am interzis scris sa debiteze contul

      3 ani au furat .... 100 ron lunar  

      Acelasi lucru il face si Credit Europe Bank Romania S.A.. In plus, a incalcat si secretul bancar. Beneficiarul informatiilor fiind Farul calauzitor al luptei impotriva bansterilor, Piperea Gheorghe. Banca nu a respectat un ordin scris de a nu acorda niciun fel de informatii si de a nu accepta nicio plata in contul meu.

      Desigur, nu conteaza (inca) accest ordin scris. Dar vremurile vor aduce o alta abordare, cea penala. 

    Alt prostovan!

    Cum poti sa pui la conducerea unui Centru de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar pe unul care, evident, tine partea bancilor???

    Altul care nu ii respecta pe clienti!

    Nici el nu intelege ca banca are bligatia de a isi respectab clientii! 

    SARACU !!!!.

    Exact asa prefera toti escrocii. Sa ramana low profile pentru publicul larg. Altfel se cam sperie pestii, sau,cu alte cuvinte, "se inhiba negocierile dintre parti".

    1. Un escroc de rasa, care a demarat si promovat litigii la fondul proprietatea... care inca nu sunt solutionate. Diferenta de capital nevarsat actuala reprezinta a fp o reprezina litigiile demarate de el contra companiilor de stat. Un magar si un tradator care se afla in slujba statului inca .

    Seful acestui centru este foarte "echidistant".Te si determina sa fugi sa te "medieze ".

    Cu finantare bancara, deci pro banci.

    Recomand ca banii de la Csalb sa ii vireze statului ca statul sa plateasca judecatori. 

    Instantele condamna bancile simbolic, inclusiv Cjue. 

    Nu se poate ca o banca care a manipulat, Libor, Euribor, prin acea banca s-au spalat bani din droguri, arme, prostitutie, a ascuns bani de taxe/tara sa nu o inchida Cjue si alte instituti internationale.

    Corectitudine a e data uitari. 

    1. Faceti acuzatii penale gratuite si calomniati fara urma de dovada. Poate va leaga?

      Citeste presa din 2007-zi, vezi tv-ul in arhiva.

      Mint ei, mint si eu. 

      La cata coruptie e in tara se si poate. In Romania pierzi cu dreptatea in mana in sistemul juridic, asa ca ... Cineva de la x departament a declarat public cum ti se poate inscena ceva ca-n filme si vine legatul cum spui tu. 

      Ce au patit politai in Catalonia care nu erau localnici?

      Tic-Tac coruptilor? 

    domnule Paunescu, veniti cu mine la negocieri la CEB si o sa redefiniti mediul toxic.v-as intelege ca nu v-ar conveni existenta presei daca ati fi un zbir, dar cum sunteti in fruntea unei institutii care incurajeaza dialogul, cred ca nu v-ati exprimat gandurile bine despre stirile din piata.

    chiar mi se parea interesant CSALB, pana sa citesc peroratiile ametitului astuia. de unde rasar asemenea aberanti, nu stiu, dar iti vine sa fugi manacand pamantul in directia opusa CSALB. schimbati-l va rog, va face de ras orivce intentie de negociere cu clientii.

    csalb este finantat anual cu 600.000€anual de catre banci !

    paunesculeeeee,habarnistule eee despre ce vorbim ?!

    hai siktir ! 

    trust nobody!

    Acest Csalb finantat cica de banci...apoi suma o regasim in dobanzi edte o rusine.Csalb...consumatorii s au mai desteptat din pacate..numai sunt acei sclavi financiari de odinioara.Activitatea acestei societati nu isi are rostul, precizez ca am incercat un litigiu cu o banca,rezultat NUL ZERO BARAT.Consumatorii acum sunt mult mai informatii nu asteapta gogosile csalb...desfiintarea

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb