Curtea de Apel Alba Iulia a admis, ieri, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă pentru 29 de zile cu privire la patru persoane, printre care şi Alin Simota, informează un comunicat de presă.
Pentru altă persoană, Bota Gheorghe, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă pe o durată de 30 de zile de la data prinderii sale.
Inculpaţii sunt acuzaţi, în principal, că au făcut parte alături de alte persoane dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj asupra unor oameni de afaceri locali, cămătărie, înşelăciune, care a acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara.
Alin Simota este considerat de anchetatori drept liderul grupării, aflat în legătură cu gruparea condusă de Litera Constantin Cristian, pentru care a fost admisă propunerea de arestare preventivă în urmă cu o lună.