Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă, susţinând că "a dus politicul în şcoală şi elevii în politică, uzând de poziţia sa", informează Agerpres.
"Sper că situaţia de la Argeş este unică la nivel naţional şi va fi rapid soluţionată. Când interesele politice surclasează atribuţiile unei funcţii publice, când un inspector şcolar general obligă profesorii să voteze în funcţie de simpatiile sale şi când elevii devin în mâna sa masă de manevră, soluţia este una singură: demiterea", a scris Gorghiu, pe Facebook.
Aceasta relatează că presa locală argeşeană semnala, la sfârşitul săptămânii trecute, o situaţie revoltătoare, notează sursa citată.
"Pentru a asigura victoria unui anume lider la PNL Piteşti, inspectorul şcolar general "a înscris elevi de liceu în partid, deşi, conform convocatorului, drept de vot au doar membri cotizanţi până la 31 decembrie". Acuzaţia de falsificare a convocatorului este gravă, însă atunci când elevii devin instrumente în bătăliile politice interne, cu sprijin de la şefa liberală a învăţământului argeşean, se impun măsuri radicale de urgenţă. Şi se pare că nu este primul derapaj de la atribuţiile funcţiei sale. Conduita sa nu este în acord cu ceea ce a promis PNL românilor şi nici cu modul în care se comportă marea majoritate a membrilor PNL aflaţi în funcţii publice: cu profesionalism şi responsabilitate. Oamenii judecă această guvernare inclusiv după astfel de gesturi punctuale, chiar dacă ele sunt total nereprezentative pentru PNL în ansamblul său", a mai scris senatorul PNL.
Ea îi solicită ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să o demită pe Elena Liliana Murguleţ de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş.
"Pentru a ieşi din această criză de încredere, în lipsa demisiei de onoare, demiterea inspectorului şcolar general este necesară. În consecinţă, solicit ministrului Educaţiei să o demită de urgenţă pe doamna Elena Liliana Murguleţ de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, pentru ca astfel de practici să nu devină regulă. Cât despre procesul de alegeri interne al PNL, el trebuie să fie supus doar regulilor democraţiei. Dacă la Argeş este un lider judeţean care doreşte un nou mandat, pentru el trebuie să vorbească rezultatele organizaţiei sub conducerea sa, nu inspectorii şcolari şi alţii care ocupă funcţii publice beneficiind de susţinerea sa. Şi exclus categoric elevii din jocurile de culise ale politicii făcute pe persoană fizică!", spune Gorghiu.
1. Greșesc eu ?
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2021, 17:29)
Tipa asta colegă parcă cu puritanul Vlasov,curtata asiduu de Antena3,membră devotată a USL,initiatoare a legii "fără pușcăriași ", cu multe rude si prieteni apropiați în funcții grase a rămas Fecioară?