Alina Gorghiu, preşedintele unic al PNL

C.P.
Ziarul BURSA #Politică / 3 octombrie 2016

Alina Gorghiu, preşedintele unic al PNL

Gorghiu nu exclude perspectiva unui proiect comun cu Dacian Cioloş, după alegeri

Liberalii au decis, sâmbătă, ca Alina Gorghiu să fie preşedinte unic al PNL, europarlamentarul Daniel Buda fiind împuternicit să semneze listele electorale, din partea fostului PDL.

Alina Gorghiu a afirmat sâmbătă că funcţia de preşedinte unic al liberalilor nu reprezintă o misiune uşoară, arătând că acum va fi mai greu deoarece, până în prezent, "povara" era împărţită: "Este un semn de maturitate al unei echipe care s-a format de doi ani încoace (...). Nu este o misiune uşoară cea pe care eu şi Vasile Blaga ne-am asumat-o acum doi ani de zile. Este mult mai greu acum pentru că povara, până astăzi, am împărţit-o cu Vasile Blaga şi mi-a fost mult mai uşor. Este momentul să ne uităm la tot ce înseamnă perspectiva pe care PNL o are şi sunt momente în care din criză poţi să ieşi întârit, mai unit, uitându-te înainte cu speranţa că lucrurile vor merge mai bine".

Ea a arătat că priorităţile PNL sunt legate de programul de guvernare, arătând că acest document va fi prezentat la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al formaţiunii politice, care va avea loc săptămâna viitoare.

"Lista PNL va fi una de care să nu ne jenăm nici la Iaşi, nici la Bucureşti, nici la Suceava, nici în Călăraşi. Va fi o listă aşa cum şi-o doreşte electoratul şi cum mare parte a organizaţiilor şi-o doresc", a adăugat Gorghiu, potrivit Agerpres.

Tot în şedinţa de sâmbătă liberalii au propus ca preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, să fie coordonator al campaniei pentru alegerile parlamentare.

Consiliul Naţional de Coordonare al PNL se va reuni sâmbăta viitoare pentru validarea acestor decizii.

Gorghiu, despre Cioloş în PNL: "N-aş mai avea acelaşi respect dacă ar face pasul înainte de alegeri"

Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, că premierul Dacian Cioloş nu se va înscrie în partidul pe care ea îl conduce şi că n-ar mai avea acelaşi respect faţă de el dacă ar face un astfel de pas înainte de alegeri, precizând, însă, că aceasta nu exclude perspectiva unui proiect comun după alegeri.

"Din momentul în care prim-ministrul a anunţat că nu doreşte să facă acest pas (...) n-a insistat nimeni din PNL să-l facă şi nu aşteaptă nimeni să-l facă. (...) Nu va face acest pas, e un om care îşi respectă angajamentele, iar eu n-aş mai avea acelaşi respect pentru domnia sa dacă ar face pasul înainte de 11 decembrie, în interiorul PNL. Asta nu exclude perspectiva unui proiect comun cu Dacian Cioloş după aceste alegeri", a afirmat Gorghiu, la finalul şedinţei conducerii partidului.

Ea a arătat că a avut nişte discuţii, alături de colegii săi de partid, cu Dacian Cioloş, dar pe programul de guvernare.

"I-am spus cam ce idei avem noi, cam ce idei am vrea să preluăm din proiectele pe care domnia sa le are în lucru şi sunt nefinalizate. Tot ce înseamnă pachet antisărăcie, pe debirocratizare, partea de mobilitate a celor care îşi doresc locuri de muncă şi nu au în judeţele lor, pachete de start-up pentru diaspora sunt proiecte pe care noi le dorim continuate. Evident că discuţiile vor continua, dar altfel de discuţii decât cele tehnice legate de programul de guvernare şi dacă le-am avut, nu vi le-aş spune", a declarat Gorghiu într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, candidatul de prim-ministru nu este obligatoriu să aibă şi carnet de partid, dar guvernul trebuie să fie politic.

La remarca unui jurnalist, că şeful statului a anunţat că nu va numi un premier independent, copreşedintele PNL a spus că un prim-ministru care se consideră compatibil cu "echipa liberală" reprezintă "o variantă de luat în calcul".

"Independenţa eu o văd altfel decât alţii. Simpatia pentru un partid politic nu înseamnă, în opinia mea, un carnet de partid. Un prim-ministru care ar declara la un moment dat că se consideră compatibil cu echipa liberală sau cu programul PNL mi se pare o variantă de luat în calcul", a explicat liderul liberal.

Blaga: Sunt convins că Alina Gorghiu - preşedinte unic al PNL - este calea cea mai bună

Vasile Blaga a precizat că o va sprijini pe Alina Gorghiu.

"Sunt convins că am ales soluţia cea mai bună. O să o sprijin pe doamna Gorghiu şi cred că este calea cea mai bună", a subliniat Blaga.

Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub control judiciar de către DNA, în dosarul finanţării campaniei electorale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Felicitari Lucian Isar ! Voi, astilalti, ce comentati ca chibitii de pe margine ciocu' mic ca de', strugurii sunt acri !

    Eu votez cu Alina pentru ca e o tipa foarte faina, punct ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb