Parteneriatul strategic dintre România şi SUA trebuie întărit prin eforturi comune de a îmbunătăţi relaţia economică dintre cele două ţări, a declarat, ieri, ambasadorul american la Bucureşti, Nicholas Taubman, într-un discurs susţinut în faţa studenţilor de la Academia de Studii Economice, referitor la oportunităţile şi provocările viitorului economic al României.
Ambasadorul american a subliniat că România trebuie să îşi întărească economia pentru a fi un partener important pentru Uniunea Europea-nă şi SUA.
"Acest parteneriat este foarte important pentru noi datorită poziţiei geografice a Româ-niei, aflată într-un punct de confluenţă al comerţului dintre Europa şi Asia. Chiar şi ca stat membru UE, România poate şi trebuie să fie deschisă relaţiilor economice cu centrele de investiţii din America de Nord, Asia şi America Latină", a arătat Nicholas Taubman.
Pe de altă parte, oficialul american a subliniat că nu este un secret faptul că Româ-nia nu a avut succesul Poloniei, Cehiei şi Ungariei în promovarea creşterii economice şi a investiţiilor şi de aceea nu îşi permite să mai fie o ţară a "birocraţiei şi rigidităţii mai mult decît a oportunităţilor şi flexibilităţii". "Chiar dacă abordarea Guvernului faţă de atragerea investiţiilor s-a îmbunătăţit în oarecare măsură şi a devenit mai predictibilă, au rămas încă unele bariere", a atras atenţia ambasadorul american.
El a încurajat autorităţile române să îmbunătăţească par-teneriatul cu mediile de inves-tiţii prin consultarea acestora asupra stabilirii politicilor şi reglementărilor fiscale.
"Companiile ne spun că partenerii din Guvernul Româ-niei sînt dispuşi mereu să dis-cute cu ei despre veştile bune, dar numai rareori vorbesc despre cele rele. Un număr de companii americane au ales să nu vină în România din cauza obstacolelor bi-rocratice", a punctat Nicholas Taubman.
"O altă observaţie pe care vreau să o fac este că un angajament asumat de Guvernul României trebuie să fie unul real, indiferent de care partid este la putere. Când o companie are o înţelegere cu Guvernul, nu se mai pune problema fostului sau actualului guvern. Un contract este un angajament. Într-o democraţie se schimbă conducerea, dar angajamentele trebuie respec-tate", a mai subliniat am-basadorul american.
El a adăugat că România trebuie să concureze în atragerea de investiţii americane dînd dovadă că este un partener de încredere pentru sectorul privat.
"Îmi permit să spun Guvernului să îşi plătească datoriile la timp. Să fie un negociator bun, dar să îşi onoreze cu-vântul şi angajamentul odată ce acestea au fost angajate", a mai spus Nicholas Taubman.
Totodată, oficialul american a încurajat Guvernul Româ-niei să modernizeze infrastructura de transport auto şi feroviar, să lupte în continuare pentru reducerea corupţiei şi să continue proiectele energetice de transportare a gazului şi petrolului din zona Mării Caspice.