America, între frustrare şi haos

Statele Unite sunt date peste cap. Două tabere uriaşe se resping şi se urăsc literalmente. Două tabere politice, ambele cuprinse de profunde frustrări, incapabile să mai înţeleagă şi să mai respecte jocul democratic, deţin împreună nu mai puţin de 300.000 de arme. Şi ameninţă să se încaiere pe bulevardele marilor oraşe şi în suburbiile acestora. De la frustare până la haos e doar un pas. Iar de la haos la un război civil, tot un pas.

Cancelarul Germanei, doamna Angela Merkel, pe bună dreptate, şi-a exprimat public îngrijorarea. Uriaşa experienţă politică pe care o are, dar şi informaţiile pe care i le furnizează unul dintre cele mai performante servicii de spionaj ale lumii, îi spun că situaţia politică din Statele Unite poate degenera. Într-o criză constituţională. Cum se exprimă cu prudenţă Angela Merkel. Dar o criză constituţională în măsura în care este profundă şi de durată, poate zdruncina din temelii cel mai puternic stat al lumii din punct de vedere militar şi puterea economică plasată după unii în continuare pe prima poziţie, după alţii pe locul doi, fiind surclasată de China. Este suficientă însă o gravă destabilizare în politica internă a Statelor Unite, o confruntare care să atingă un anumit grad al violenţei între mase uriaşe de cetăţeni, care nu va putea fi, ce puţin pentru moment, stăpânită de forţele de ordine aflate cu fundul în două luntrii, pentru ca o putere financiară şi o putere militară de anvergura Statelor Unite să se zdruncine într-o asemenea măsură, încât să se propage ca un tsunami în întreaga lume.

Toţi oamenii politici responsabili ar trebui să împărtăşească îngrijorările exprimate de cancelarul Angela Merkel, chiar dacă acestea sunt uşor maliţioase. Pornind de la realitate că niciuna dintre cele două tabere politice şi niciunul dintre cele două electorate nu-şi vor accepta înfrângerea, că acest conflict va răbufni la Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite, după care nici verdictul acesteia nu va fi recunoscut şi se va merge şi mai departe, vom avea de-a face cu o criză de durată. O criză care creează o instabilitate la nivelul întregii lumi şi care poate conduce la realinierea planetelor, cel puţin temporar, în favoarea statelor cu regimuri totalitare evidente sau disimulate. Iar reprezentanţii acestora vor şti cum să pescuiască în ape tulburi.

Este o situaţie fără precedent. Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, care este şi şeful Executivului şi care este responsabil constituţional de organizarea alegerilor, susţine că acestea au fost grav fraudate. Şi că înţelege prin avocaţii săi să acţioneze pe toate căile pentru a opri procesul de numărare a voturilor care ar fi viciat. Şi, culmea, şi susţinătorii lui Joe Biden afirmă că are loc un proces de fraudare, motiv pentru care ies în stradă, obligându-i pe negustorii din marile oraşe să se baricadeze. Miroase cât se poate de serios a praf de puşcă.

Situaţia nu va putea fi tranşată cât ai bate din palme. Dimpotrivă! Vor trece zile, probabil săptămâni bune, până când unul dintre cei doi protagonişti ai acestei isterii în masă va fi în măsură să depună jurământul. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că isteria va înceta.

Aceasta fiind starea de lucruri în Statele Unite, care sunt cel mai important aliat militar al României, nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla în eventualitatea în care, Doamne fereşte, flancul de sud-est al NATO din Europa ar fi supus unei provocări de anvergură sau chiar unei agresiuni. Cine ar decide, în condiţiile interne din Statele Unite, o replică militară în plan extern? Am fi extrem de naivi să ne imaginăm vreo secundă că prevederile Tratatului NATO devin operante instantaneu. Şi automat. De fiecare dată, este indispensabilă decizia statelor membre ale Tratatului Atlanticului de Nord. Iar în arhitectura acestor state, Statele Unite ocupă vârful piramidei. Şi se mai schimbă ceva la fel de important. Până în prezent, România, şchiopătând serios din perspectiva politicii sale externe, a reuşit totuşi să se menţină la suprafaţă, pe o gheaţă foarte subţire, făcând un balans între Statele Unite şi Uniunea Europeană, dominată de Germania. Un balans din ce în ce mai dificil, pe măsură ce raporturile dintre cei doi giganţi s-au deteriorat. Ce ce se va întâmpla de acum încolo? Ne vom arunca din nou cu arme şi bagaje, fără nico ancoră de peste Ocean, în tabăra germană? Şi, în aceste condiţii, care va fi impactul noii situaţii internaţinale asupra raportului dintre partidele care compun arhitectura politică a României?