America la lucru

Spectacolul s-a terminat, America este obligată să treacă, acum, la lucru. Ce legătură este între una şi alta? Aproape niciuna!

Bîlciul electoral a scos la iveală, fără perdea, cu neruşinare, tot ceea ce este mai rău. Candidaţii şi-au etalat, ori au fost surprinşi de lumina nedorită a unor reflectoare mînuite cu ştiinţă şi intenţie din interior şi din afara Americii, lipsa de competenţă în materiile cele mai arzătoare ale zilei: economie şi criză economică; relaţii interumane la nivel comunitar; ordine publică şi securitate urbană; politică externă; dezvoltare umană. În schimb, şi-au etalat excelenţa în a repeta papagaliceşte nişte fraze scrise de alţii, pe care iluştrii candidaţi abia le înţelegeau; în a exhiba idiosincrasii personale, lipsă de caracter, erori majore de judecată şi comportament în viaţa privată şi în exerciţiul funcţiilor publice, dorinţa fără margini de a mesmeriza publicul, pentru a-i cîştiga o încredere ce altfel nu poate fi dobîndită, abilitatea de a folosi orice mijloace, de la trucuri machiavelice, pînă la invectiva directă, cu intenţia precisă de a-l discredita pe competitor/adversar. Lumini stridente, zgomot de fond şi de prim plan, baloane şi zîmbete tîmpe împărţite mii de ore oricărui public aflat prin preajmă, fals conectante strîngeri de mînă (fiecare este un vot!)... mă rog tot tacîmul electoral care aduce mai degrabă cu bodega de obor, chiar şi în America, decît cu salonul VIP de la Ritz.

Toate acestea sunt deja trecut, iar actorii răpuşi de oboseală îşi vor cufunda privirea şi sufletul în întunericul şi răceala sălii de spectacol, părăsită acum de public, pentru un lung, trist şi plin de aprehensiuni moment, precum un personaj al lui Cehov (Nichita Ivanovici, "Măscăriciul"). În vremea aceasta foştii spectatori se vor transforma în judecători, "călăi", oameni oneşti, hotărîţi şi nehotărîţi în privinţa alegerii lor pentru Casa Albă, în cetăţeni dornici să "facă diferenţa", cum se spune prin America, să îşi pună pecetea pe mandatul viitorului Preşedinte al Statelor Unite. Nu-i puţin lucru, căci în virtutea acelei peceţi, cel ce ocupă înalta funcţie de stat rămîne legat contractual de electorat, răspunzător în faţa lui şi îndatorat lui. "Alegătorii vor vorbi!", cum bine spune maestrul nostru, Caragiale. Şi, ce vor spune?

Dacă este să ne luăm după ultimele estimări ale institutelor de evaluare a intenţiilor de vot, 47% vor afişa "Albastru", iar 44% "Roşu". Segmentul tînăr, pînă în 39 de ani, mai mult de jumătate va fi în favoarea candidatei democrate, faţă de numai 36% pentru prea puţin convenţionalul candidat republican. Pe secţiunea de vîrstă mijlocie (40-64 ani), balanţa este în echilibru, iar pe segmentul seniorilor se înclină semnificativ spre republicanul Trump. Cei cu studii superioare şi medii vor fi în favoarea doamnei Clinton (aproape 2/1), în timp ce cetăţeanul cu formaţie educaţională elementară sau medie-incompletă îl favorizează pe Trump. Femeile votează în număr mai mare pentru candidata "genului" lor, după cum bărbaţii îşi favorizează "reprezentantul". Locuitorii mediului urban o favorizează net pe Clinton, reciproc, ruralul îl va vota în mai mare măsură pe Trump.

După ce vor merge la vot, trecînd cu bine pragul noului lor ciclului de "muncă politică" americanii, politicieni şi cetăţeni deopotrivă, vor fi însă obligaţi să revină cu picioarele pe pămînt. Şi, ce să facă?

Înainte de toate să-şi pună întrebarea dacă lucurile mai pot merge înainte tot aşa? Dacă mecanismul politicii americane nu trebuie băgat degrabă într-o revizie generală pentru a fi scos din starea de decădere şi dis-funcţionaliate în care se găseşte. Dacă partidele nu trebuie să se "reformeze" pentru a redeveni maşinării pentru pregătirea, selecţia şi promovarea unor candidaţi nu doar credibili şi setoşi de putere, ci şi cu ceva competenţe, cu capacitatea nu doar de a "ului" publicul, ci şi cu cea de a explica raţional politici coerente în domenii cheie ale vieţii sociale, de a convinge, pe bază de argumente, şi nu de invectivă, dacă tema caracterului persoanelor publice poate fi redusă la istoriile de alcov sau tichetele pentru conducere sub influenţa alcolui, ori deţinerea de droguri uşoare pe vremea studenţiei sau trebuie adusă din nou în cercul mai sigur şi mai stabil al convingerilor probate, al experienţei şi expertizei probate, al luptelor date şi al bătăliilor cîştigate în serviciul public şi al interesului public. Nu mai puţin important, marile partide ale Americii trebuie să redescopere capacitatea de formula "marilor proiecte", capabile să asigure unei preşedinţii substanţa de care are nevoie, nu doar de dragul succesului politic, ci şi pentru că altfel societatea americană va orbecăi dintr-un "război drept" în alt "război drept" şi dintr-o "criză inevitabilă", în altă "criză inevitabilă".

Al doilea lucru esenţial pentru politica americană este să îşi pună în ordine priorităţile, să le afirme cu tărie şi să le apere, fără ezitare. Nesfîrşitele "resetări" al relaţiilor cu Rusia, neavenitele bălbîieli cu privire la angajamentul faţă de Europa, ambiguitatea relaţiilor de competiţie-cooperare cu China, lipsa de claritate în poziţionarea pe axa "aliaţi-neutri-adversari" a unor state din regiuni cheie, cum sunt Turcia, Israel, Egipt, ba chiar Mexic şi Brazilia, lipsa acută de lidership în organismele complexe de gestiune a agendei internaţionale, de la ONU la G8 sau G20 şi de la NATO la OSA au introdus un grad de incertitudine şi nesiguranţă în dinamica politică la nivel global, al cărui preţ, tot mai ridicat îl plăteşte, în primul rînd, America. Recîştigarea controlui asupra conflictualităţii şi angajării militare în disputele internaţionale este nu doar de dorit, ci imperativă pentru redesenarea statului de lidership al Americii în lume.

Vorba unui clasic: "La muncă, tovarăşi!"