America, o altă pradă

Situaţia parabolă: prădătorul este sufocat de prada din care, aşa cum spune englezul, a muşcat mai mult decît poate mesteca. Şi... moare! Povestea avertizează, simplu, asupra pericolului de a cădea în păcatul lăcomiei. Nu un păcat oarecare, ci sursa tuturor celorlalte păcate omeneşti, singurul dintre ele pentru care prădătorul numit "Om" nu este prevăzut, din construcţie, cu mecanisme de auto-apărare. Dovada? Chiar în povestea biblică a Raiului! Dacă lăcomia nu ar fi fost sădită în el, prin însuşi actul creaţiei, Adam nu putea fi niciodată tentat de banala ofertă a Evei, un măr. De ce banală? Deşi fruct special al Pomului Cunoaşterii, nici Eva, nici Adam nu puteau avea vreo reprezentare a valorii sale deosebite, orice le-ar fi şoptit Şarpele la ureche. Pînă să muşte din el, nu ştiau ce este "Cunoaşterea"; ne spune chiar Biblia acest lucru, hotărît! În consecinţă, pentru ei, nu putea fi decît un măr banal. S-au lăcomit, nu la Fructul Cunoaşterii, ci la un măr oarecare, poate şi, mai ales, pentru că le fusese interzis! În consecinţă, dacă omul post-adamic vrea să se ferească de consecinţele propriei lăcomii, el trebuie să îşi construiască singur, prin puterile sale, mecanisme de apărare. În dimensiunea ei socială, natura acestei întreprinderi omeneşti, mereu fragilă, mereu surpată înainte de a atinge obiectivul său final, a creat domeniul moralei. De ce fragil? Pentru că poate lupta, poate ici şi colo obţine trecătoare victorii, chiar, dar nu are cum să cîştige vreodată războiul cu un "instinct" care nu se lasă domesticit niciodată, de nimic.

În vremurile noi, ale post-modernităţii, "Economia de pradă" a devenit net mai capabilă şi mai sigură în producerea profitului decît "Economia clasică", a întreprinzătorilor, termen care, nu e rău de observat, în limbi precum engleză, germană şi franceză, spre deosebire de română, trimite direct, fără echivoc, la a face ceva util, necesar celorlalţi!!! Noul model s-a impus mult dincolo de graniţele Noului Continent ca "The New (i)Deal". Consecinţa "perversă" a acestui curs al istoriei, însă, este aceea că America a devenit, ea însăşi, o imensă pradă. Nu doar din perspectivă economică, ci şi Politică.

Sub muşcăturile adînci ale competitorilor săi economici, din Asia pînă în Europa, America suferă în plan intern importante şi radical negative consecinţe sociale, iar în planul statutului de putere îşi vede ameninţată însăşi credibilitatea poziţiei de "Mascul alfa". Sistemul tradiţional al politicii americane s-a dovedit incapabil să pună capăt acestei dinamici, tot mai păgubitoare. Aşa s-a născut "vremea prădătorilor" şi în politica Statelor Unite, la cel mai înalt nivel. Exemplarul Donald Trump a ajuns, astfel, la Casa Albă, susţinut, pe de o parte, de tagma marginalizată de elitele şi regulile sistemului, a "prădătorilor politici" iar, pe de altă parte, de voturile celor care resimt, direct şi adînc, în viaţa lor de zi cu zi, costurile transformării Americii în pradă pentru alţii. Comportamentul lui Donald Trump, atît în vremea candidaturii, dar mai ales după accesul la Casa Albă nu lasă loc pentru nici un dubiu, în privinţa "caracterului predator". Înconjurat de clan, familie, şi de "supuşi" aleşi, înainte de orice, pe baza criteriului de "loialitate personală faţă de Masculul alfa" s-a repezit asupra prăzii, ca şi cînd nimic şi nimeni nu ar mai fi putut să îi stea în cale. Oricine a încercat să se interpună între el şi noua pradă a fost sfîşiat pur şi simplu....vorba lui Caragiale...cu dinţii!! Presa, mai mult decît oricine altcineva, s-a bucurat din plin de acest tratament, în forme din ce în ce mai dure, atît în ieşirile publice ale lui Trump, cît şi în spaţiul rezervat la Casa Albă, transformat de oamenii săi, după modelul Preşedintelui, în vizuină personală, în care oricine "miroase", gîndeşte, spune, opinează, altfel decît "Supremul", deci cum nu trebuie, este dat afară, cu muşcăturile ostile de rigoare. Dar, nu numai presa, ci şi aleşii Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor, din propriul partid, republican, s-au bucurat de acelaşi tratament. Nici măcar umbra fostului Preşedinte, Obama, nu a putut fi suportată în cale de "Marele Prădător". În consecinţă, o bună doză de energie şi de activitate a fost inutil dedicată defăimării, minimalizării, ridiculizării ori chiar încercărilor de a-i atîrna de coadă vreo tinichea politico-legală fostului locatar al Casei Albe şi, desigur, sfîşierii celei mai importante realizări politice a mandatului său, sistemul universal de asigurări, Obamacare. Fără să înţeleagă, măcar, ce i se întîmplă, prădătorul s-a înecat cu prada pe care a vrut să o înghită dintr-o singură muşcătură. Iar, acum, stă să se sufoce! Haita este marcată de eşecul şefului ei, iar supunerea faţă de lider a început să dea rateuri. Consecinţa? Masculul Alfa sfîşie cu furie din carnea celor de lîngă el, pe care îi alungă din haită. Poziţii cheie ale Administraţiei, de la Şeful personalului la Casa Albă, la Ministrul Justiţiei, consilierul pentru securitate, consilierul pentru strategie, consilierul pentru comunicare şi purtătorul de cuvînt sunt devastate după nici şase luni de funcţionare a Administraţiei Trump, în "predator mode".

Ironia istoriei nu ar fi însă completă fără complementul care contribuie la prăbuşirea acestei prime sforţări serioase din istoria sistemului politic american de a institui şi acredita "Modelul predator" în politica la nivelul cel mai înalt, cel al Casei Albe. Iar, complementul se numeşte Rusia. Înainte de a deveni un predator politic cu şanse de succes, Trump a fost un vînat al instituţiilor ruseşti specializate în instrumentalizarea controlului asupra oamenilor în general şi a oamenilor politici, în special. Uşor de înţeles, din perspectiva acestor instituţii, nu există trofeu mai preţios, pradă mai mare, decît controlul asupra decidenţilor politici la vîrf, atît intern, cît şi extern. Chiar dacă supusă unui strict şi neîndurător control asupra informaţiilor care ajung publice, istoria acţiunilor sovietice şi ruseşti, în acest domeniu strategic, este documentată: Arhiva Mitrohin vol. II, KGB-ul în lume; Amy Knight, KGB după KGB; Thierry Wolton, KGB-ul la putere; Antonis Klapsis, An Unholy Alliance, Extrema dreaptă europeană şi Rusia lui Putin, sunt doar cîteva repere accesibile cititorului român. De la un banal raport, al unui "agent britanic", acum un an, am ajuns astăzi la două investigaţii oficiale, una a Congresului Statelor Unite, iar alta a FBI-ului, care sunt în curs pentru a lămuri, nu dacă, ci cum a decurs şi care au fost rezultatele partidei de vînătoare în care candidatul Trump şi ulterior Preşedintele ales al SUA, Trump, a "interacţionat" cu oamenii sistemului din Rusia! Cu obiectivul "Trump", se pare că şi Rusia a muşcat mai mult decît poate mesteca! Un indiciu serios în această direcţie este chiar încercarea lui Putin, din aceste zile, disperată şi ridicolă, de a salva credibilitatea lui Trump, negînd în continuare interferenţa Rusiei în alegerile americane, deşi a fost recunoscută deja chiar de oameni din echipa prezidenţială de campanie şi documentată de instituţiile oficiale (FBI), de a-i oferi portiţa de salvare a unui război rece de mucava, susţinut de video-declaraţii cu faţa întunecată şi expulzarea cîtorva sute de membri ai corpului diplomatic american, acreditat la Moscova.

Lumea lui Trump este lumea lui Gordon Gekko, filmul "Wall Street", semnat Oliver Stone, 1987. Una în care, aşa cum spune personajul principal: "Lăcomia, în lipsa unui alt cuvînt mai bun, este bună. Lăcomia este ceva corect; lăcomia funcţionează. Lăcomia clarifică, poate capta esenţa spiritului dornic de evoluţie." Pentru cei ce vor să trăiască într-o astfel de lume, ea poate deveni una reală! Dar, chiar şi pentru ei, lucrurile se aştern favorabil, doar cu două condiţii, pe care Trump le-a ignorat: să fi tu vînătorul, iar nu vînatul şi, atunci cînd ai prins în colţi prada, să nu muşti mai mult decît poţi înfuleca, pentru că, altfel, te sufoci şi mori cu raţa-n gură!!!!