ANALIZĂ BLOOMBERG:  Industria aluminiului riscă o nouă criză

Ziarul BURSA #Companii / 11 septembrie 2018

Industria aluminiului riscă o nouă criză

Industria aluminiului riscă să reintre în criză, în condiţiile în care sancţiunile americane impuse grupului rus Rusla nu permit acestuia să participe la negocierile pentru contracte care încep în această săptămână la Berlin, transmite Bloomberg.

Statele Unite le-au permis clienţilor Rusal să continue să facă afaceri cu grupul până pe 23 octombrie, dar nu să semneze contracte noi. Dacă Trezoreria americană nu va ridica la timp sancţiunile, ceea ce rămâne o posibilitate, al doilea mare furnizor de aluminiu din lume nu va putea participa la negocierile anuale şi ar putea fi obligat în curând să reducă fabricarea de produse de la jante de aliaj pentru vehicule şi până la fuzelaje pentru avioane.

Industria aluminiului încă îşi revine din criza declanşată în aprilie, când sancţiunile americane împotriva unor oligarhi ruşi, între care şi proprietarul miliardar al Rusal, Oleg Deripaska, au obligat clienţii grupului să nu mai facă afaceri cu grupul, provocând creşterea puternică a preţurilor aluminiului.

Rusal este cel mai mare producător de aluminiu din afara Chinei, iar operaţiunile sale reprezintă o componentă majoră a reţelei globale de aprovizionare.

Calmul a revenit pe pieţe după ce Statele Unite şi-au atenuat poziţia, introducând termenul limită de 23 octombrie. Situaţia riscă să se schimbe, dacă Rusal nu va încheia în curând un acord cu Trezoreria SUA.

Industria aluminiului negociază acorduri anuale de furnizare la conferinţa aluminiului Metal Bulletin, care are loc în această săptămână, conform News.ro.

Reprezentanţii lui Deripaska sunt în contact permanent cu Trezoreria, dar nu se ştie când ar putea avea loc un acord, au spus două persoane apropiate situaţiei. Fără un acord în aceas­tă lună, care să permită semnarea de noi contracte, Rusal ar putea fi obligat să înceapă să oprească unele linii de producţie, au spus sursele. Serviciul de presă al lui Deripaska a refuzat să comenteze.

Apropierea şocului de producţie nu este reflectat de preţurile aluminiului, care au revenit la nivelul anterior anunţării sancţiunilor. Traderii par să ţină cont de asigurările Trezoreriei, potrivit cărora sancţiunile sunt îndreptate împotriva lui Deripaska şi nu a angajaţilor sau afacerilor cu aluminiu ale Rusal.

Nu este şi cazul aluminei, o materie primă utilizată la fabricarea aluminiului, al cărei preţ revine spre maxime record.

Preţurile unor produse cu valoare adăugată livrate de Rusal au crescut la rândul lor, iar cumpărătorii se grăbesc să încheie contracte cu producători concurenţi. Şi traderii de opţiuni se pregătesc pentru turbulenţe, volatilitatea urcând spre nivelurile record atinse în aprilie.

Rio Tinto Group, care este atât furnizor cât şi client al Rusal, a fost obligat să suspende pentru scurt timp contractele cu grupul rus, în aprilie, şi ar putea fi nevoit să facă din nou acest lucru, dacă Trezoreria SUA nu va ridica în curând sancţiunile.

Până la găsirea unei soluţii, Glencore nu va putea să reînnoiască un acord multi-anual pentru metalul livrat de Rusal, care a reprezentat de ani de zile baza tranzacţiilor sale cu aluminiu. Acordul actual va expira la sfârşitul anului 2018.

Există şi posibilitatea evitării unei noi crize. En+ Group, acţionar al Rusal, a prezentat o propunere detaliată pentru reducerea influenţei lui Deripaska asupra grupului, iar Trezoreria a subliniat că doreşte să încheie un acord pentru a evita scoaterea din afaceri a producătorului de aluminiu.

Dar, pe fondul amplificării dezacordurilor dintre Rusia şi Statele Unite şi al apropierii alegerilor americane, există îngrijorarea că va fi dificil din punct de vedere politic ca Trezoreria să retragă sancţiunile înainte de termenul limită din luna octombrie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. foarte bine pentru alro slatina

    1. Asa-i, strong buy!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb