ANALIZĂ BLOOMBERG Majorarea dividendelor E.ON nu este o garanţie a redresării, după pierderile record

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 mai 2017

Estimările E.ON SE privind majorarea dividendelor nu reprezintă o garanţie că va urma o perioadă bună pentru cel mai mare producător de energie regenerabilă din Germania, se arată într-o analiză a Bloomberg.

"Cu certitudine dividendele mai ridicate nu reflectă o evoluţie pozitivă ci speranţe pentru o astfel de evoluţie", a apreciat analistul Thomas Deser de la Union Investment.

E.ON a propus plata unor dividende pentru acest an de 0,30 euro/titlu, o creştere de 43% faţă de nivelul propus pentru 2016, conform Agerpres.

E.ON, odată cel mai mare grup german de utilităţi, încearcă să se adapteze noului mediu economic, după ce în 2016 a înregistrat pierderi record de 16 miliarde de euro. Pierderile reflectă în principal deprecierea cu 13 miliarde de euro a valorii diviziei sale Uniper, care regrupează centralele electrice convenţionale ale E.ON, precum şi suma de două miliarde de euro plătită de E.ON către un fond destinat închiderii treptate a centralelor nucleare din Germania.

Acum, compania este afectată de reducerea subvenţiilor pentru energia regenerabilă iar din 2018 vor scădea taxele de la consumatorii care utilizează reţeaua sa de distribuţie.

"Este aproape o tradiţie ca E.ON să aibă aşteptări optimiste privind viitorul şi apoi să fie afectată de realitate", a afirmat Thomas Deser, care se aşteaptă ca majorarea dividendelor din acest an să fie generată de planificatele reduceri de costuri. Compania vrea să-şi reducă costurile cu aproape 500 de milioane de euro pe an şi să-şi diminueze datoria cu aproximativ 24%.

Christian Drepper, purtător de cuvânt al E.ON, nu a dorit să comenteze declaraţia lui Thomas Deser.

Din ianuarie, acţiunile E.ON au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 5,8%, după ce au înregistrat scăderi în precedenţii doi ani.

Titlurile Uniper au crescut anul acesta cu 24%.

În martie, E.ON şi-a majorat capitalul cu 1,35 miliarde de euro (1,40 miliarde de dolari) prin vânzarea a 200 de milioane de noi acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb