ANALIZĂ COFACE: Distribuitorii de alimente, băuturi şi tutun caută soluţii pentru păstrarea echilibrului financiar

V.B.
Companii #Agro-alimentar / 25 septembrie 2014

Sacrificarea profitabilităţii a fost preţul plătit de distribuitorii de produse alimentare, băuturi şi tutun pentru menţinerea vânzărilor la un nivel comparabil cu cel înregistrat în anii dinaintea crizei economico-financiare, este concluzia unei analize Coface, trimisă astăzi redacţiei.

Pe fondul reducerii consumului şi a presiunii din partea marilor retaileri, profitul net cumulat raportat de companiile cu activităţi în acest domeniu pentru 2013 a scăzut la mai puţin de jumătate faţă de finalul lui 2008. În plus, volumul vânzărilor s-a diminuat anul trecut, după 2 ani consecutivi de creştere.

Domeniul comerţului cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun reuneşte 3.061 firme care au depus situaţiile financiare privind activitatea desfăşurată în 2013, acestea generând o cifră de afaceri totală de 21 miliarde lei şi 32.000 locuri de muncă, ambii indicatori fiind în declin cu 6% comparativ cu anul anterior.

"Cu toate că eforturile de menţinere a veniturilor şi de redresare a profitabilităţii depuse de companiile din acest sector sunt evidente, dinamica negativă a vânzărilor din ultima perioadă impune o analiză pe multiple planuri, pentru identificarea factorilor de natură să pericliteze echilibrul financiar la nivel sectorial", comentează autorii studiului.

Analiza structurii contului de profit şi pierdere pentru companiile din sector arată că, în 2013, cifra de afaceri totală a consemnat prima contracţie de pe parcursul ultimilor 3 ani, după ce, în perioada 2011-2012, sectorul reuşise recuperarea în mare măsură a reducerii cu 10% a volumului de vânzări în 2010. Această evoluţie a avut loc în condiţiile în care peste 50% dintre companii au raportat venituri în scădere faţă de 2012, iar numărul de firme care au reuşit să genereze vânzări de peste 5 milioane euro s-a redus cu 7%.

Tot în 2013, sectorul a revenit la valori ale profitabilităţii apropiate de media din 2009-2011, însă nivelul curent este departe de cel atins în anii anteriori crizei, contextul economic extrem de dificil al ultimilor 5 ani ducând la scăderea cu peste 50% a profitului net cumulat al companiilor în 2013, faţă de 2008, în timp ce volumul total al vânzărilor a coborât cu doar 5% pe parcursul perioadei considerate, se mai arată în comunicat.

Din perspectiva atragerii resurselor de finanţare şi a alocării celor pentru investiţii pe termen lung, analiza Coface a evidenţiat că, spre deosebire de anul anterior, companiile din sectorul analizat nu au alocat investiţii semnificative pentru extinderea activelor fixe în 2013, ele trecând mai degrabă de la o etapa de investiţii (2012) la una de conservare (2013).

Totodată, gradul de îndatorare la nivel sectorial a crescut uşor, de la 65% în 2012 la 69% în 2013, în condiţiile în care 4 din 10 companii (preponderent cele mici sau medii) au un grad de capitalizare negativ (echivalent cu o îndatorare mai mare de 100%), iar alte 2 din 10 firme (cu grad de îndatorare între 80% şi 100%) pot întâmpina pe viitor probleme majore în atragerea de surse de finanţare.

Resursele de finanţare sunt orientate cu preponderenţă pe termen scurt, fiind respectate recomandările normelor de analiză financiară pentru companiile care activează în distribuţie (ciclu operaţional scurt), 3/4 dintre companii înregistrând o pondere a datoriilor curente de peste 75% din totalul acestora, mai relevă studiul Coface.

Din punct de vedere al indicatorilor de lichiditate, sectorul înregistrează o situaţie de lichiditate fragilă (o rată a lichidităţii curente de doar 1,01 în 2013), majoritatea firmelor fiind foarte expusă unor şocuri negative, ce pot interveni cu precădere ca urmare a scăderii veniturilor. "Ţinând cont că sectorul tocmai s-a confruntat cu această situaţie nedorită în 2013, când 25% dintre companii şi-au încetat activitatea, 28 dintre ele având o cifră de afaceri de peste 1 milion euro, este necesar ca firmele să se concentreze asupra unor măsuri de creştere a veniturilor pentru anul 2014. În caz contrar, este foarte probabilă accentuarea semnificativă a presiunii asupra lichidităţilor, în condiţiile în care spaţiul de optimizare a cheltuielilor este destul de limitat", recomandă autorii analizei.

Pe parcursul anului trecut, Coface a analizat la nivel individual 561 de companii din portofoliul său, cu domeniul de activitate în sectorul distribuţiei de produse alimentare, băuturi şi tutun. Acestea generează peste 85% din totalul cifrei de afaceri consemnate la nivelul întregului sector.

Posibilitatea deteriorării echilibrului financiar la nivelul sectorului este confirmată şi de modelul de evaluare a riscului de insolvenţă folosit de Coface, care arată că doar 1 din 3 companii analizate prezintă un risc de insolvenţă scăzut. În plus, 39% dintre firmele din eşantion efectuează plăţile lent sau nu respectă condiţiile contractuale.

Constantin Coman, Country Manager la Coface Romania, a comentat: "În contextul menţinerii cu orice preţ a volumului vânzărilor şi cotelor de piaţă, revenirea sectorului la valori ale profitabilităţii cel puţin comparabile cu cele înregistrate anterior declanşării crizei economico-financiare pare, practic, imposibilă, ţinând cont că eficienţa activităţii nu a putut fi complet restabilită nici în condiţiile restructurării semnificative a peste 9.300 de locuri de muncă, operate în sector pe parcursul ultimilor 5 ani. Astfel că principala provocare pentru companiile din sector rămâne găsirea de noi soluţii, pentru a-şi asigura profitabilitatea în condiţiile actuale ale pieţei".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb