Analiză MrFinance.ro : PIB-ul României s-a majorat cu peste 40% în ultimii cinci ani. Pe ce loc ne aflăm, ȋn lume, la nivelul de trai?

Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat, din 2019 până în 2024, un salt de aproape 41%, dar creşterea nu s-a resimţit, nici pe departe cu aceeaşi amploare, şi în nivelul de trai al populaţiei. La acest capitol, ţara noastră se află pe locul 53, ȋn lume. Şi este firesc să fie aşa pentru că PIB-ul nu este indicator conceput pentru evaluarea gradului de bunăstare, conform unei analize detaliate realizate de platforma MrFinance.ro, care arată ce poate şi ce nu să măsoare Produsul Intern Brut al unei ţări.

Într-un comunicat transmis redacţiei, Ion Soltinschi, consultant şi planificator financiar MrFinance.ro, susţine:

"Produsul Intern Brut este, fără îndoială, unul dintre cei mai utilizaţi indicatori economici la nivel global. Folosit pentru a măsura performanţa economică a unei ţări, este adesea privit şi ca un barometru al bunăstării naţionale şi al progresului social. Fie că este vorba despre dezbateri politice, analize economice sau discuţii cotidiene despre starea economiei, PIB-ul apare ca o cifră magică ce pare să explice totul. Dar acest indicator, în ciuda popularităţii sale, are o serie de limitări. Iar când vine vorba despre evaluarea bunăstării reale a unei societăţi, PIB-ul nu este doar un «indice» incomplet, ci chiar înşelător. Lucru care se confirmă pe deplin în cazul României, dar nu numai".

Când vine vorba despre România, PIB-ul a avut o creştere extraordinară în ultimii ani. De exemplu, în 2019, Produsul Intern Brut a fost de aproape 250 miliarde de dolari, iar în 2024 a ajuns la aproape 353 miliarde de dolari. Practic, în cinci ani, am asistat la un salt de aproape 41%.

Cu toate acestea, creşterea nu s-a reflectat şi în nivelul de trai al românilor. Cu un PIB pe cap de locuitor de aproape 18.500 USD, venitul mediu în ţară, în 2024, a fost de circa 4.000 de lei, brut.

Iar faptul că PIB-ul este un indicator incomplet este demonstrat pe deplin de calitatea vieţii tinerilor din România. Circa 48% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 29 de ani desfăşoară activităţi remunerate, dar tinerii români sunt afectaţi de nesiguranţă economică şi precaritate. Situaţia economică reprezintă un motiv în baza căruia 53% dintre ei susţin că s-au simţit discriminaţi. 8% dintre tinerii din ţara noastră afirmă că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar. Este unul din cele mai ridicate procente din regiune.

Potrivit Indicelui de Dezvoltare Umană - care măsoară nivelul de trai şi ia în considerare indicatori precum educaţia, sănătatea, accesul la servicii publice de calitate etc. - , România se află pe locul 53, sub ţări precum Kweit, Uruguay sau Muntenegru, se precizează în comunicat.

Nu este însă o situaţie specifică doar României. De exemplu, SUA se află pe primul loc în lume după PIB-ul nominal, dar nu este nici în Top 10 la indicatori mai relevanţi precum nivelul de fericire al populaţiei, calitatea vieţii, sănătate, educaţie etc.

Şi asta deoarece, în primul rând, PIB-ul ignoră distribuţia veniturilor. O ţară poate avea PIB-ul mare, însă veniturile să fie concentrate în mâinile unei elite mici, lucru care se şi întâmplă. 1% din populaţia lumii deţine peste jumătate din averea globală. De partea cealaltă a baricadei, jumătatea cea mai săracă a populaţiei deţine doar 1% din averea globală.

Pe lângă aceasta, PIB-ul nu ia în considerare costurile sociale şi de mediu. De exemplu, dacă vârsta de pensionare creşte, se majorează şi PIB-ul. Dacă majoritatea populaţiei fumează şi, din acest motiv, se îmbolnăveşte şi merge la spital, PIB-ul saltă. Dacă sunt tăiate pădurile sau se întâmplă o catastrofă naturală care distruge un oraş ce va fi reconstruit, evoluţia acestui indicator va fi pe plus. Pentru că PIB-ul măsoară doar activitatea economică, nu şi natura acestei activităţi, şi nicidecum calitatea vieţii, bunăstarea, nivelul de satisfacţie al populaţiei. De altfel, ţările nordice, care au un nivel ridicat de fericire, au un PIB mai mic comparativ cu alte ţări.

Realitatea ne arată că PIB-ul poate coexista foarte bine cu sărăcia, ignoră calitatea vieţii şi nu măsoară gradul de satisfacţie al populaţiei. Chiar dacă creşte cu 2-3-5% pe an, această majorare nu se manifestă şi în nivelul de bunăstare a majorităţii oamenilor. După cum sublinia şi profesorul în economie şi ştiinţe comportamentale Andrew Oswald: performanţa economică nu este interesantă intrinsec. Din perspectiva sa, aspectele economice contează numai în măsura în care ele îi fac pe oameni mai fericiţi, potrivit comunicatului.

Prin urmare, alţi indicatori ar putea fi mai relevanţi pentru că reflectă într-o mai bună măsură calitatea vieţii oamenilor, precum:

Indicele de Dezvoltare Umană (IDU): Măsoară sănătatea, educaţia şi nivelul de trai.

Indicele de Bunăstare Economică Durabilă (ISEW): Include consumul durabil, distribuţia veniturilor etc.

Fericirea Naţională Brută (GNH): Indicator utilizat în Bhutan care evaluează nivelul de satisfacţie al populaţiei.

Indicele de Progres Real (GPI): Ajustează PIB-ul pentru a reflecta costurile sociale şi de mediu.

Indicele Planetei Fericite (HPI): Combină indicatorii de bunăstare cu amprenta ecologică.

Conceptul de Produs Intern Brut a fost dezvoltat în perioada Marii Crize Economice din anii 1930, când guvernele occidentale au căutat modalităţi mai eficiente de a măsura activitatea economică. Simon Kuznets, un economist american de origine rusă, este recunoscut drept "părintele" PIB-ului - el este cel care a introdus pentru prima dată acest indicator în 1934, la solicitarea Congresului SUA.

Iniţial, Kuznets a conceput PIB-ul ca un instrument de măsurare a producţiei naţionale totale, care să permită guvernelor să înţeleagă mai bine impactul economic al Marii Crize Economice. Ideea era simplă: să cuantifice valoarea totală a bunurilor şi serviciilor produse într-o ţară pe parcursul unui an.

Economistul american a avertizat însă că PIB-ul nu ar trebui utilizat niciodată ca o măsură a bunăstării sociale şi a subliniat faptul că aceasta nu poate fi dedusă prin măsurarea venitului naţional.

Dar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernele au descoperit că PIB-ul poate fi utilizat pentru a planifica producţia de război şi compara performanţele economice ale naţiunilor. În 1944, la Conferinţa de la Bretton Woods, PIB-ul a fost adoptat ca standard internaţional pentru măsurarea economiilor naţionale şi a devenit, în cadrul noilor instituţii financiare globale apărute, precum Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială, un indicator-cheie. Exact ce spunea Kuznetz că PIB-ul nu este.

"PIB-ul reprezintă valoarea totală a bunurilor şi serviciilor produse într-o ţară într-o anumită perioadă de timp, un an sau un trimestru. Atât. Nu măsoară cum sunt distribuite aceste bunuri şi servicii, care este impactul producerii lor asupra mediului, care este nivelul de sănătate a populaţiei etc. Dacă vrem să credem în teoria controversată că fericirea este influenţată de consum, atunci PIB-ul este un indicator aproape relevant. Cu toate acestea, tot mai multe studii demonstrează că nivelul de fericire este influenţat de multe alte lucruri înaintea consumului: relaţiile, timpul liber, accesul la educaţie, la un sistem de sănătate bun etc. De aceea în analiza economică trebuie luaţi în considerare şi alţi indicatori, pe alocuri mai relevanţi decât PIB-ul, care să surprindă mai bine complexitatea vieţii moderne", concluzionează Ion Soltinschi, în comunicat.