ANDREI BACIU: ''Valul 4 al pandemiei va fi probabil cel mai intens de până acum''

G.U.
Miscellanea / 15 septembrie 2021

''Valul 4 al pandemiei va fi probabil cel mai intens de până acum''

Valul 4 al pandemiei va fi probabil cel mai intens de până acum, din cauza contagiozităţii sporite a tulpinei Delta, dar pandemia nu se va sfârşi de azi pe mâine, spune Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, transmite Digi24. Studiile arată că mai devreme sau mai târziu vom reuşi să depăşim acest moment, însă nu va fi la fel peste tot: în timp ce în unele state nu se vor mai înregistra decât focare izolate, altele se vor confrunta cu epidemia pe termen lung, a declarat, ieri, la Digi24, vicepreşedintele campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.

"Datele pe care le avem şi în România, şi peste tot, la nivel planetar, spun un singur lucru, faptul că vaccinarea este singura care va închide pandemia", a spus Andrei Baciu.

Acesta a menţionat că a apărut de curând o analiză cu privire la dinamica pandemiilor din ultimii 130 de ani şi felul în care acestea s-au desfăşurat şi s-au închis. Ţinând cont şi de faptul că anterior nu s-a beneficiat de ajutorul vaccinării, o concluzie este certă: mai devreme sau mai târziu vom putea să depăşim acest moment, a declarat oficialul. El a atras însă atenţia că sfârşitul pandemiei se va întâmpla "într-o manieră neuniformă - statele care reuşesc să capete o imunitate mai solid şi mai repede, în principal cu ajutorul vaccinării, vor închide acest capitol, iar ultimele faze sunt definite doar de mici hotspoturi, care mai apar în mici grupuri de persoane nevaccinate sau oricum fără imunitate. Altfel, vor fi state care o să treneze cu această situaţie a la long, lucru care vine la pachet, zilnic, cu decese care sunt prevenibile", a explicat secretarul de stat.

"Practic, despre acest lucru vorbim. Intensitatea acestui val 4 în care am intrat acum depinde de acest lucru. Cel mai probabil, acesta va fi probabil cel mai intens val pe care îl trăim. Din nefericire, lucrurile sunt mult mai accelerate, toată această situaţie fiind generată de contagiozitatea acestei tulpini, care infectează mult mai repede şi mult mai multe persoane, lucru pe care îl vedem şi în datele de zi cu zi", a adăugat Andrei Baciu.

"Într-un fel sau altul, vom închide pandemia", a spus Andrei Baciu. El crede însă că cel mai probabil, după cum arată datele în acest moment, vaccinarea anti-COVID va deveni una sezonieră.

"Cred că este esenţial să ajustăm percepţia vizavi de acest subiect. Pandemia nu se va încheia în aceste luni, nu se va încheia în aceste săptămâni nici în România, nici în alte părţi. Însă putem să ne favorizăm starea de sănătate făcând următoarea analiză: pe ce pot eu ca persoană să-mi concentrez timpul şi energia? Pot să iau în calcul tot felul de scenarii, fiind captiv al acestui fenomen de fake news, care este foarte prezent în mediul online şi a început să domine discuţia, sau, pe de altă parte, pot să mă uit la beneficiile vaccinării şi chiar dacă nu iau în calcul acum decizia vaccinării, pot să-mi concentrez energia şi atenţia către un simplu gest: masca. O mască purtată corect te protejează într-o mare măsură", a spus Andrei Baciu.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Romania nu va mai avea alegeri libere. Doar alegeri in stari de alerta cu jandarmi la poarta sa-ti verifice certificarile.

    > vaccinarea este singura care va închide pandemia 

    E vre-o tara in care s-a incheiat pandemia? Cred ca doar Danemarca si ei au 75% vaccinare. Si alte tari au numere mari si tot insista cu restrictii. Alte tari (gen... Australia) au vaccinare putina dar practic nu au cazuri si tot insista cu restrictii. Altfel spus, daca guvernul vrea ii da inainte pe vecie. 

    1. Mai asteapta in privinta Danemarcei. Ei sunt in zona de miere, fiindca au inceput vaccinarea tarziu. Sa mai asteptam 2-3 luni.

    lumea a inceput sa se trezeasca , am vazut copii la scoala , nu mai poarta ca alta data masca , o dau jos imediat ce ies pe usa ,

    Câteva întrebări: dacă valul 4 se întrevede ca va fi mai intens de ce s-au mai deschis școlile? De ce au explodat infectarile și decesele in Israel avangarda vaccinarii? De ce nu încerci sa combați face News-utile?

    Asta sigur a jucat, ori in "The Twilight Saga", ori in "Interviu cu un vampir"! Mars de-aici vampirule infect, caci ceea ce faceti voi se numeste Teroare si GENOCID! Si veti plati cu capul pt asta!

    1. O sa plateasca MA-TA ! Daca o sa am dovezi ca dumneata , ca un NESIMTIT ordinar ce esti (sau oricare DEZAXAT SEMIDOCT, ce emite ELUCUBRATII aici ) MA INFECTEZI PE MINE SAU ORICARE MEMBRU AL FAMILIEI MELE , TE CAUT SI IN GAURA DE SARPE si AI SA PLATESTI CU VARF SI INDESAT ! IDIOTULE !!!

      tare esti viteaz mai handicapatule pe net ! uita-te in oglinda , daca te-ai uitat cum arati si apoi cauta gauri de sarpe ! ptiuu , cati idioti pe lume !

      Din ce familie de urangutani oligoftreni faci parte, bai sclavule vaccinat? Si apropo de ma-ta aia dezaxata si injectata: trimite-o la produs ca sa faci rost de niste bani prin care sa-ti completezi alocatia de handicap mintal!

    minte asta ca un popa prost de la tara!

    va fi mai slab ca valul 3... daca atingem 7500-8500 cazuri pe zi e mare chestie!

    ce se mai c...ca pe ei doar-doar oamenii s-or vaccina cu toxinele lor...  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb