Conducerea ANRE (reglementatorul pieţei de energie) susţine că, în urma unor modificări legislative, în perioada 26 iulie - 31 decembrie 2012, la preţul reglementat anterior care includea deja valoarea estimată a certificatelor verzi, furnizorii de energie electrică au facturat în continuare certificatele conform prevederilor Legii nr. 220/2008, evidenţiind apoi, şi separat în factură, valoarea acestora, conform Legii nr. 134/2012.
ANRE susţine că eroarea de interpretare a legii a fost descoperită şi prejudiciul a fost recuperat, prin micşorarea tarifelor: "ANRE a luat măsura regularizării, prin reducerea tarifelor la furnizarea reglementată a energiei electrice pentru perioada 26 iulie - 31 decembrie 2012, prin micşorarea preţului pe MWh la consumatorii finali cu 1,3%, făcând astfel posibilă recuperarea sumelor facturate suplimentar. Calculele realizate pentru clienţii casnici arată că pentru o gospodărie medie consumul este de aproximativ 1 MWh/an, însemnând că s-a facturat în plus, în consumul anului 2012, suma de 2,5 lei. Această sumă a început să fie recuperată începând cu data de 01.07.2013 prin micşorarea cu 1,3% a preţurilor aferente tarifelor reglementate la consumatorii finali. După data de 1 ianuarie 2013, tarifele pentru furnizarea reglementată a energiei electrice nu mai conţin componenta de achiziţie de certificate verzi, valoarea acestora eviden iată, separat, în factură".
Şi conducerea Enel a anunţat, ieri, că tariful pentru consumatorul final este stabilit pentru toţi furnizorii de către ANRE şi se aplică pentru toţi clienţii de pe piaţa reglementată, neputând fi schimbat arbitrar de niciun operator. "Eventualele schimbări în tarifele facturate către clienţi pe piaţa reglementată vor fi implementate, ca şi până acum, în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare pentru piaţa de energie electrică, în urma deciziilor reglementatorului", mai spun oficialii grupului italian, care au ţinut să precizeze că, atunci când cumpără energie de pe piaţă, toate companiile de furnizare trebuie să achiziţioneze certificate verzi într-un număr proporţional cu cantitatea de energie vândută.
Potrivit Enel, începând din 26 iulie 2012 şi până la sfârşitul anului 2012, compania italiană şi ceilalţi furnizori de energie de stat sau privaţi, s-au conformat cu aplicarea legii 134, în timp ce tariful a rămas neschimbat.
• Electrica a facturat dublu certificatele verzi în 2012
Compania de stat Electrica a încasat suplimentar de la clienţi aproximativ 50 milioane de lei ca urmare a faptului că a facturat de două ori costul cu certificate le verzi şi se aşteaptă ca ANRE să scadă începând cu 1 iulie tarifele de furnizare pentru ca toţi consumatorii să fie despăgubiţi, potrivit Mediafax.
Costul cu certificatele verzi se facturează, din septembrie 2012, separat pe facturile la electricitate. Certificatele verzi reprezintă o formă de ajutor de stat pentru producătorii de energie din surse regenerabile.
"ANRE a decis ca aceste venituri suplimentare ale Electrica să fie returnate consumatorilor prin reducerea tarifelor de furnizare, de-a lungul timpului. Conducerea (Electrica - n.r.) consideră că suma suplimentară încasată i respectiv, expunerea totală, este de aproximativ 50 milioane lei", se arată în prospectul ofertei publice iniţiale pentru listare la bursă a Electrica.