ANUL TRECUT, Casele de vacanţă tranzacţionate pe Valea Prahovei s-au scumpit cu circa 15%

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 25 ianuarie 2008

Casele de vacanţă tranzacţionate pe Valea Prahovei s-au scumpit cu circa 15%

Preţurile terenurilor s-au majorat şi cu 50%

Valea Prahovei şi Judeţul Braşov continuă să rămână destinaţiile preferate pentru construcţia de case de vacanţă, în ultimii ani constatându-se o creştere a numărului de pensiuni şi vile construite pentru circuitul turistic. Având în vedere că sezonul estival pe litoral durează doar patru luni, este mai mare ponderea cumpărătorilor care se orientează spre o locuinţă de vacanţă în locaţii montane, ce pot fi exploatate tot timpul anului.

Piaţa imobiliară din Valea Prahovei se remarcă în special prin tranzacţiile cu terenuri şi investiţiile în casele de vacanţă. Zonele căutate cu predilecţie de investitori sunt Braşov, Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului, Predeal.

Potrivit unui studiu realizat de compania imobiliară "Coldwell&Banker", preţul locuinţelor în aceste zone a crescut, anul trecut, în timp ce terenurile s-au apreciat cu circa 30 - 50%. Se estimează ca acest trend să se menţină şi în cursul lui 2008. Preţurile caselor de vacanţă de pe Valea Prahovei sunt de 500-800 de euro/mp în cazul imobilelor vechi, 800-1.000 de euro/mp în cazul apartamentelor şi de 1.200-1.600 de euro/mp, în cazul vilelor noi.

Terenurile de la periferia staţiunilor din Valea Prahovei costă între 15-35 de euro/mp, cele din Sinaia şi Azuga - între 300 şi 600 de euro/mp, iar cele din Buşteni (Zamora, Golful Regal) ajung la 100-250 de euro/mp. Loturile scoase la vânzare în Poiana Ţapului au preţuri de 100-150 de euro/mp, cele din Câmpina - 65-100 de euro/mp, iar cele din Breaza - 38-45 de euro/mp.

Vilele de lux din Braşov ajung şi la 3.000 de euro/mp

Judeţul Braşov reprezintă o altă zonă aflată la mare căutare printre investitorii în locuinţe de vacanţă. Potrivit "Coldwell&Banker", în Braşov şi împrejurimi casele vechi au preţuri de vânzare între 800-1.300 de euro/mp, apartamentele - 700 -1.600 de euro/mp, iar vilele de lux - 2.800-3.000 de euro/mp.

În Braşov, terenurile din zonele Nord - Ghimbav şi Cristian - ajung la 50-100 euro/mp, cele din Nord- Est - Stupini şi Sânpetru costă între 45 şi 75 euro/mp, iar cele din Hărman ajung la 30 - 100 de euro/mp. Terenurile periferice din sudul Braşovului au preţuri de 100-150 euro/mp, cele din Târlugeni de 15-20 euro/mp, iar cele din Săcele 15-80 euro/mp. Mult mai scumpe sunt terenurile semi-centrale (100-400 euro/mp) şi centrale şi ultracentrale (500-1.000 euro/mp).

Localităţi căutate din Judeţul Braşov sunt şi Moeciu de Jos (40-50 de euro/mp de teren), Moeciu de Sus (120-150 de euro/mp) şi Poiana Braşov (400-500 de euro/mp).

Câmpulung şi Piatra Neamţ au potenţial imens de dezvoltare

Reprezentanţii "Coldwell&Banker" susţin că investitorii au început să ia în calcul şi noi zone, mai puţin cunoscute ca destinaţii de vacanţă, unde autorităţile au proiecte interesante de dezvoltare. Astfel de exemple sunt Câmpulung sau Piatra Neamţ. Piaţa caselor de vacanţă noi şi vechi din Câmpulung are un real potenţial dat fiind faptul că acest municipiu a fost declarat oraşul cu cel mai mare potenţial turistic din România, iar zona se va transforma în staţiune turistică. Cele mai interesante locaţii sunt Albeşti, Lereşti, Mioarele Măţău, dealurile Câmpulungului, unde preţurile terenurilor variază între 20-40 euro/mp.

Piatra Neamţ reprezintă o altă destinaţie interesantă pentru investitori datorită planurilor ambiţioase care au început deja să fie puse în practică de autorităţile locale. Este vorba despre amenajarea unei telegondole cu o lungime totală de 2.150 metri care va face legătura între gară şi cota Trei Coline de pe muntele Cozla, precum şi de reamenajarea pârtiei de schi, ce va fi dotată cu un telescaun modern beneficiind de o capacitate de 1.200 persoane/oră. "Coldwell Banker Montana" promovează în Piatra Neamţ primul proiect nou rezidenţial cu 232 de apartamente de vacanţă în patru blocuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb