ANUL TRECUT SoftOne Technologies şi-a crescut cifra de afaceri cu 15%, la 7 milioane euro

MIHAELA FURDUI
Ziarul BURSA #Companii #IT / 5 martie 2015

Compania SoftOne România intenţionează să-şi dubleze numărul de parteneri, în 2015, astfel încât să fie prezentă în toate judeţele şi să-şi mărească portofoliul de clienţi la peste 250, de la 130 la finalul lui 2014. SoftOne România estimează că va investi jumătate de million de euro, în acest an.

Compania a investit, anul trecut, peste 1,5 milioane de euro, în localizarea şi managementul produsului, dezvoltarea reţelei de parteneri, training, marketing şi vânzări şi şi-a dublat numărul de clienţi şi parteneri, comparativ cu anul precedent.

În 2013, primul an operational, societatea a înregistrat o cifră de vânzări de 1,5 milioane de euro, împreună cu partenerii.

Haris Zachariades, CEO SoftOne România, a declarat: "SoftOne România are o importanţă strategică în sud-estul Europei pentru SoftOne Technologies, compania noastră mamă din Grecia. Considerăm biroul local a fi centrul prin care vom reuşi să ne consolidăm prezenţa pe piaţa din Serbia, să sprijinim activitatea de vânzări şi marketing în Bulgaria şi să ne extindem prezenţa în Ungaria".

Cifra de afaceri înregistrată anul trecut de SoftOne Technologies a fost de 7 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 15% faţă de anul anterior. Compania are peste 13.500 de clienţi în portofoliu, care activează în diverse pieţe din sud-estul Europei, Rusia şi Orientul Mijlociu, şi în industrii precum retail, distribuţie, construcţii, transporturi, producţie şi servicii. SoftOne Technologies are peste 300 de parteneri, 1.500 de dezvoltatori asociaţi şi peste 1.200 de instalări în Cloud.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb