Asociaţia Patronală a Turismului Ieşean (A.P.T.I.) anunţă că are un nou Consiliu Director, se arată într-un comunicat de presă.
Noii membri ai Consiliului Director al asociaţiei sunt: Florin Bărhălescu, Preşedinte al A.P.T.I. şi Manager general Icar Tours, Lorela Andone, Vice-preşedinte secţiunea Hoteluri şi Manager Calitate Complex Hotelier Unirea, Alin Patru, Vice-preşedinte secţiunea Agenţii de Turism şi Marketing Manager Travis Tourism, Ana Onică, Vice-preşedinte secţiunea Pensiuni, Preşedinte ANTREC Iaşi şi Manager Holy Travel şi Adrian Christescu, Vice-preşedinte secţiunea Restaurante şi Manager Atelierul de Bere.
Noua conducere a A.P.T.I îşi propune creşterea de acţiuni de identificare a provocărilor cu care se confrunta turismul ieşean şi întocmirea de proiecte în parteneriat cu şi în sprijinul autorităţilor centrale şi locale pentru rezolvarea acestora, precum şi iniţierea, conceperea şi susţinerea unor programe şi strategii privind dezvoltarea turismului prin organizarea de conferinţe, evenimente, festivaluri şi diferite forme de dialog pe tema turismului local şi regional. Una din ideile directoare ale asociaţiei vizează programele educaţionale de sprijinire a elevilor şi studenţilor, pentru propunerea şi implementarea de proiecte de dezvoltare a turismului.